Constantin Popovici, despre titlul de campion mondial la high-diving: „De medalia aceasta atârnă munca mea din ultimii ani”

Corespondență Lead.ro din Fukuoka, Japonia

Înainte să-și ia zborul pentru ultima săritură de pe platforma de 27 de metri de pe Seaside Momochi Beach, plaja artificială din Fukuoka, Constantin Popovici a repetat execuția în minte. Acolo sus, singur, campionul european en-titre s-a apropiat de marginea platformei, s-a întors cu spatele la piscină, s-a ridicat în mâini și a stat nemișcat, în perfect echilibru, pentru câteva secunde. S-a împins apoi puternic în brațe, s-a rotit de câteva ori în aer, și s-a făcut pierdut sub apa adâncă.

Când le-a făcut semnul de OK scafandrilor, a știu că săritura i-a ieșit, că punctajul lui este mai bun decât cel al colegului Cătălin Preda, care l-a aplaudat și el de pe margine, și că tocmai a devenit campion mondial al probei de high diving, probă în care deține și titlul european.

La scurt timp după ce i-a fost înmânată medalia de aur și a auzit intonat imnul României, Constantin Popovici (34 de ani) a venit la discuția cu ziariștii români.

A fost întrebat mai întâi dacă medalia de la gâtul lui este grea.

„Este grea, da, pentru că atârnă de ea toată munca care am depus-o nu numai în ultimul an, dar în ultimii ani. Pot spune de când a fost ultimul campionat mondial (2019) și nu am participat, visul a fost acolo și munca a fost depusă pe măsură.”

Ce a fost în mintea lui, la ce s-a gândit înainte de ultima săritură, când Cătalin Preda era pe primul loc și urma să sară ultimul în concurs?

„În mintea mea era să execut un stând pe mâini înapoi, cu triplu salt și jumătate înapoi și cu triplu șurub în poziție de echer. Dar cât mai bine. Presiunea era foarte mare, nu e ușor să fii acolo și să auzi uralele de la concurenții dinaintea ta, care sar bine și iau note de 8 și de 9. Am încercat să mă concentrez pe ce am eu de făcut și mi-a reușit. Cred că acest concurs a avut cea mai mare presiune pe mine, având în vedere că ultimul campionat mondial a fost acum 4 ani, nu te întâlnești chiar în fiecare zi cu acest concurs și a fost foarte important concursul acesta.”

Cui dedică această medalie de aur?

„Pot să spun că familiei mele, tatălui meu, pentru că m-a aduc la sport, dar și mie. Pentru că munca depusă zi de zi, zi de zi, ani de zile, numai eu știu ce muncă am făcut.”

Este acesta cel mai frumos moment al său, de când s-a gândit prima dată să se apuce de high diving, la Budapesta în 2017?

„La Budapesta eu am fost să văd concursul live în cârje, eram acolo cu piciorul rupt și cu șuruburi în picioare. Mi-am rupt piciorul de la o săritură de la 20 de metri și ăla a fost momentul care m-a făcut să pornesc pe acest drum. Pentru că am urmărit mondialele de high diving și mi s-a părut că este potențial mult mai mare. Cei de acolo spuneau că asta este maxim, nu se poate mai mult, s-a ajuns la limită. Și atunci m-a motivat să arăt că se poate mai mult. După care au fost Mondialele din 2019, unde ghinionul de a avea celălalt picior rupt nu m-a lăsat să particip. Și atunci motivația mea cred că a fost cea mai mare dintre toți participanții din ziua de azi.”

Merită sportul acesta mai multă susținere? Și crede că medaliile pe care le-a câștigit, cea europeană anul trecut și cea mondială acum, o să aducă mai multă susținere?

„Cu siguranță merită, și nu numai din partea României, dar și din partea celorlalte țări. Sunt țări care recunosc acest sport ca unul de viitor, un sport care are potențial și probabil va ajunge la Olimpiadă de curând. Sunt țări precum Canada sau America, care și-au făcut baze și investesc, chiar dacă nu e sport olimpic. Ei investesc pentru că știu că la un moment dat va fi, și atunci ei vor avea totul pregătit și sunt gata să ia medaliile de la Olimpiadă.

Sunt și țări care nu prea dau interes – aproape zero. România acordă un pic de interes, dar eu cred că ar trebui mult mai mult, având în vedere că avem cei mai buni săritori din lume. E puțin trist să te zbați de unul singur. Eu, cel puțin, m-am antrenat de multe ori singur și pe cheltuiala mea. Nu că mă plâng, dar referitor la întrebarea de mai devreme, ei vor să ieși campion mondial. Dar nu se prea investește. Și nu doar în sportul acesta, cred că sunt multe sporturi în aceeași situație. Poate azi nu mai suntem cei mai buni, dar cu mai mulți bani băgați acolo – și băgați cu cap – probabil că putem ajunge unde am fost odată.

Eu am fost cu 8 lume în 2008, m-am lăsat în 2011 tot din cauza asta (a lipsei de susținnere). Am reveit în 2018, după 10 ani, dar am revenit de plăcere. O fac pentru mine. De-aia am și investit banii mei personali, pentru care am muncit și pe care i-am câștigat pe oase rupte, pentru că îmi place acest sport. Nu aștept de la nimeni să facă mari lucruri pentru mine, că s-ar putea să aștept mult și bine. Și atunci eu îmi văd de treaba mea. Dar ar fi bine să se investească mai mult, da.”

Ce-a simțit la final pe podium?

„Sentimentele puternice au fost chiar înainte de săritură. Dar imediat cum am aterizat în apă, la ultima săritură, am știut exact ce va fi. Am simțit ceva ce știam că merit: bucurie și euforie.”

Întrebat și despre finala de la 100 de metri liber, în care David Popovici va căuta să-și apere titlul mondial câștigat anul trecut, Constantin a spus:

„Sper să cânte și imnul pentru el. Cu siguranță eu aș vrea să dea tot ce are mai bun și să câștige o medalie ca asta. Pentru că știu potențialul lui și merită să fie acolo pe locul întâi.”

Citește povestea lui Constantin Popovici