Cum au reușit Darren Cahill, Kamau Murray și Wim Fissette să-și transforme jucătoarele în campioane de Slam

Radu Marina 18 august 2018

Înaintea fiecărui turneu major, jucătorii iau parte la ceea ce se numește Media Day, adică interviuri, discuții despre obiective, stare de spirit, noutăți. De data asta, la Cincinnati, WTA a mers mai departe și a adunat la un loc câțiva dintre cei mai cunoscuți și de succes antrenori din circuitul feminin, lansând o inițativă în premieră: Media Day pentru antrenori. La această ediție au participat Darren Cahill (Halep), Kamau Murray (Stephens), Wim Fissette (Kerber), David Taylor (Keys), Dieter Kindlmann (Mertens), Sascha Bajin (Osaka), Nigel Sears (Kontaveit), Michael Joyce (Konta) și Thomas Drouet (Babos).

Ideea de a aduce laolaltă un grup de antrenori care să vorbească despre jucătoarele pe care le antrenează (și nu numai) este încă un pas pe care WTA îl face în procesul de a adăuga noi dimensiuni tenisului; și pentru a-l aduce mai aproape de fani.

Dar mai mult decât asta, este un bun prilej de a afla detalii prețioase despre evoluția unui jucător; un antrenor de tenis va fi întotdeauna cea mai potrivită persoană pentru a discuta despre drumul parcurs și toate greutățile întâmpinate, despre eșec și despre cum se poate împlini un vis. Ei au fost întotdeaua acolo, au suferit împreună cu sportivii, au trecut împreună peste toate.

Analizăm mai jos ce au avut de spus trei dintre cei 10 antrenori prezenți la conferință, ei fiind, de altfel, antrenorii cei mai de succes, ai căror jucătoare au câștigat în ultimele 12 luni un Grand Slam.

Kamau Murray

Înainte de a fi antrenorul lui Sloane Stephens, Kamau Maurray și-a concentrat toată atenția și toate resursele asupra fundației sale din Chicago, XS Tennis, menită să-i ajute pe copiii defavorizați, cu puține posibilități financiare, care altfel nu și-ar permite să joace tenis. Scopul lui Murray pentru fiecare copil care ajunge la această fundație se bazează pe trei piloni: să-i protejeze, să îi ajute să se dezvolte și, la urmă, să-i ajute să câștige. Prima jucătoare pe care Murray a antrenat-o a fost Taylor Townsend, pe care o descria ca fiind un “fulger într-o sticlă” și pe care a ajutat-o să obțină cele mai importante rezultate ale carierei. Performanțele obținute cu Towsend l-au adus rapid în centrul atenției, iar după despărțirea de americancă au urmat câțiva ani în care s-a concentrat doar asupra academiei sale, urmând ca apoi să intre în echipa lui Sloane Stephens.

Una dintre ideile de bază ale lui Murray, filozofie pe care a reușit să i-o transmită și lui Stephens, pornește de la modul în care reacționezi la eșec. “Trebuie să înveți că tenisul nu este un sport pentru perfecționișți. Ești prea deștept să fii acea persoană care greșește o lovitură, își pierde concentrarea și apoi pierde următoarele cinci game-uri. Trebuie să fii persoana care greșește și apoi corectează ceea ce a cauzat acea ratare. Rămâi într-o zonă pozitivă. Nu merge în cea negativă”, sumarizează Murray, cel care a dus-o pe Stephens până pe locul trei mondial și a ajutat-o să câștige titlul de la US Open.

Pentru o jucătoare ca Stephens, cu rezultate foarte oscilante, Kamau Murray a fost omul potrivit la locul potrivit. O jucătoare care azi câștigă un turneu și mâine pierde în primul tur avea nevoie de cineva care să-i dea un confort psihic și să o ajute să înlăture grijile inutile. “Unul din motivele pentru care Sloane e atât de stabilă acum este datorită faptului că e foarte cinstită și realistă. Dacă nu suntem pregătiți să jucăm, oricare ar fi motivul, dacă pierdem, nu vom începe să plângem. Nu ne vom concedia antrenorul. Cred că reacția pe care o ai după o înfrângere ar trebui să depindă de ceea ce s-a întâmplat înainte de eșecul respectiv. Uneori, când nu există dramă sau reacții exagerate (după înfrângeri), este pentru că știm că au fost unele lucruri pe care le-am fi putut face diferit înainte.”

„O situație specială s-a petrecut după finala de la Montreal, pierdută în fața Simonei. Aș fi vrut să plâng eu pentru ea. Sloane nu este o jucătoare care să reacționeze greu după înfrângeri, dar ca antrenor, reacția ei după finală, din punctul meu de vedere, a fost pozitivă. Faptul că a arătat mai multă dezamăgire decât de obicei, contează.”

Murray a descris și relația sa cu Stephens, sau mai precis de ce aceast duo are succes: “Sloane nu îți permite să ghiceșți. Îți va spune întotdeauna ‘nu mai face asta’. Acum trei ani eram în Australia, pe teren, și mi-a spus să-mi leg șireturile. Am zis ‘OK, nu îi place ca eu să am șireturile desfăcute’. Asta e o trăsătură valoroasă a ei. Atunci când jucătorii nu vorbesc, e dificil să-ti faci treaba. Ei nu îți vor spune decât după meci: ‘știi, am fost foarte supărat înainte de meci’. Ei bine, în astfel de situații mi-aș fi dorit să știu asta înainte, că poate aș fi putut rezolva ceva, aș fi putut ajuta cu ceva. În privința asta, Sloane e foarte sinceră: ‘vreau să mănânc asta, nu mai face asta, poți să-mi faci asta?, nu-mi place asta, cred că asta ar merge, spune-mi unde să servesc, spune-mi despre meci’. Lucrurile astea contează, și întotdeauna, după o înfrângere, ea are primul cuvânt. Abia apoi încep eu”.

În final, una din cele mai interesante idei pe care Murray le-a expus la Media Day a fost planul lui de a o face pe Stephens să simtă că e bine să fie vulnerabilă, că nu e o problemă în a fi vulnerabil. “Mi-am dorit ca Sloane să petreacă mult timp la Fundație; ea stă mult timp cu copiii acum, atât în Los Angeles, cât și în Chicago, copii care nu au atât de mult pe cât și-ar fi dorit. E bine să fii vulnerabil. Nu contează cât de vulnerabil ești, pentru că de fapt, nu ești nici pe departe la fel de vulnerabil ca acele persoane de acolo”.

Wim Fissette

Dacă punem pe hârtie toate jucătoarele cu care Wim Fissette a lucrat, respectiv rezultatele obținute în perioada în care le-a antrenat, vom constata că indiferent de jucătoarea antrenată a avut mare succes. E adevărat, succesul acesta a fost facilitat și de materialul cu care a lucrat – Clijsters, Halep, Azarenka, Konta – dar trebuie punctate două lucruri aici: Sabine Lisicki a jucat cel mai bun tenis al carierei sale fiind antrenată de belgian, iar recent, a dus-o pe Angelique Kerber din nou în poziția de a câștiga un Grand Slam, după un 2017 catostrofal, în care căzuse de pe locul 1 până pe 20.

Fissette a fost foarte onest și realist la conferința de presă susținută la Cincinnati. A făcut o radiografie a jucătoarei Angie exact așa cum e ea: simplă, foarte muncitoare, nu tocmai spectaculoasă. “Angie nu este o jucătoare spectaculoasă. Sunt mulți alți jucători care sunt într-adevăr spectaculoși, dar eu pe Angie o văd ca pe o stâncă solidă. Poate că nu multă lume o vede ca o triplă campioană de Slam, dar ce e cert e că toată lumea urăște să joace împotriva ei. Știu asta pentru că mi s-a întâmplat chiar mie, în ultimii ani. De fiecare dată când trebuia să jucăm împotriva lui Kerber, mă îngrozeam. Este foarte greu să joci împotriva ei, pentru că în mod normal ea nu face greșeli neforțate, iar dacă nu reușești să o pui sub presiune, atunci te va pune ea sub presiune, pentru că e capabilă de multe lucruri, poate face orice. Poate juca defensiv, poate juca ofensiv. Eu o văd pe Angie ca pe o jucătoare care merită să fie în locul în care e acum, câștigătoare a trei titluri de Slam. A fost ani de zile în top 10, întotdeauna a depus un efort imens, a luptat până la ultima minge. E adevărat, nu avea 21 de ani când a câștigat primul său Slam, dar întotdeauna ea a muncit și a încercat să devină mai bună de la an la an. Cred că poate fi un exemplu pentru mulți jucători.”

Darren Cahill

Darren Cahill nu mai are nevoie de introduceri. Venirea lui în echipa Simonei Halep a fost unul din cele mai bune lucruri care i s-au întâmplat româncei. Alături de el, Simona a trecut prin cele mai grele momente, cele mai dure înfrângeri, împreună cu el a ajuns lider mondial și câștigătoare la Roland Garros.

Darren și-a început conferința vorbind – cum altfel? – despre ce a însemnat pentru el titlul de la Roland Garros și cum a trăit acest moment. “În afară de nașterea copiilor mei, să o văd pe Simona câștigând la Roland Garros a fost una din cele mai fericite zile pentru mine. Am fost alături de ea în această călătorie, am avut atât de multe suișuri și coborâșuri, atât de multe înfrângeri grele; să petrec timpul cu ea, să fiu alături de ea în astfel de momente și să văd ce a însemnat pentru ea și cum au afectat-o astfel de înfrângeri, urmând ca apoi, în cele din urmă, să câștige un Grand Slam, m-a făcut foarte fericit.”

Discuția a alunecat apoi spre ultima finală jucată de Simona, la Montreal, când Darren a refuzat să coboare la OCC, în setul doi. “E pentru prima oară când am refuzat-o și nu cred că o să mai fac acest lucru, dar am acționat așa pentru că am vrut să-i demonstrez că are soluțiile, doar trebuia să caute adânc să le scoată la suprafață. Am făcut-o și pentru că știu că unele lucruri o enervează atât de tare, încât nivelul său crește; în loc să se concentreze pe mine, se concentrează pe adversar. În fiecare zi învăț ceva nou, antrenoratul este ca un ocean, mereu în mișcare, și dacă nu te miști cu el nu înveți nimic. Nu cred că mi-am schimbat metoda de când lucrez cu Simona, dar știu să ascult mai bine. Acum o ascult mai mult și încerc să găsesc soluția extrem de rapid.”

Inevitabil, a venit și momentul în care a vorbit despre relația lui cu Simona, despre cum o vede azi și cum a evoluat ca jucătoare în decursul celor trei ani de când lucrează împreună. “Simona e o persoană foarte onestă. Ea nu-și ascunde foarte bine sentimentele. Cei mai mulți dintre noi încercăm să le ascundem și să le ținem înăuntru, dar Simonei îi place să vorbească despre asta, le lasă să zboare. Cred că ăsta e un lucru minunat și e motivul pentru care a tot avut parte de suișuri și coborâșuri în carieră. Știu că nu va fi niciodată perfectă pe terenul de tenis, nici nu îmi doresc să fie, să fiu sincer, pentru că ea are acest sânge românesc, care e distractiv, incitant, emoțional. Nu este perfectă, dar se îmbunătățește tot timpul. Dar mai mult decât orice, ea se înțelege mult mai bine acum. Nu obișnuia să facă asta în trecut. Înainte ieșea de pe teren și întreba: ‘care e problema?’. Trebuia să stăm la o discuție să trecem prin meci. Acum înțelege unde sunt problemele, când devine prea emoțională și câte puncte pierde din această cauză. De aceea acum poate întoarce meciuri pe care în trecut le lăsa să-i scape.”

 

Citește continuarea articolului pe Treizecizero

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.