Dragoș Luscan încearcă să aducă performanța sportivă în viața oamenilor. Ce au în comun marii campioni cu care a lucrat, de la Simona Halep la David Popovici

Dragoș Luscan, unul dintre cei mai apreciați preparatori fizici și kinetoterapeuți români, a lucrat cu Horia Tecău și Simona Halep, cu echipa națională de handbal feminin și cu CSM București, iar acum face parte din staff-ul echipei de handbal masculin antrenată de Xavier Pascual la Dinamo și se ocupă de pregătirea fizică a înotătorului David Popovici. De trei ani, are și propriul cabinet, unde își folosește experiența câștigată lucrând cu sportivi de top pentru a ajuta cât mai mulți oameni să ducă vieți mai bune.

**

– „Ali, how are you?”, îl întreabă preparatorul fizic Dragoș Luscan pe handbalistul Alireza Mousavi, care-l salută din ușa cabinetului său de kinetoterapie.
– „Bine, mersi”, răspunde în română iranianul care joacă la Dinamo de șase ani.
– „I’m coming immediately”, adaugă Dragoș din biroul său, apoi îi spune unui coleg kinetoterapeut cu ce să înceapă: tecar, masaj, apoi exerciții. „Trebuie să-l punem la muncă, să transpire azi. Două ore jumătate, să-i zici să nu-și facă program. Și așa plouă afară.”

„Aici țin pacientul cât e nevoie”, spune Dragoș despre cabinetul pe care l-a deschis în 2018. A început să se gândească la un loc al lui când și-a dat seama că nu mai are unde să depoziteze materialele de pregătire fizică și recuperare – cizme de compresie, aparat de crioterapie – pe care le cumpărase pentru sportivii cu care colabora. Dacă se ducea undeva să lucreze cu Simona Halep, lua materialele cu el; dacă lucra cu Horia Tecău, la fel. Când pleca cu naționala de handbal feminin la turnee, avea mai multe genți cu materiale. „La un moment dat mi-am dat seama că nu mai au loc într-o mașină toate și că trebuie să încep să le așez.”

În același timp, primea tot mai multe solicitări din partea oamenilor – sportivi, dar nu numai – și nu era eficient să străbată traficul din București, pentru că nu reușea să ajute mai mult de patru-cinci pacienți pe zi. Ca să se inspire pentru propriul spațiu, a vizitat cabinete din Milano, Paris sau Los Angeles, și în ianuarie 2018 a deschis KinetoFit, unde are acum o echipă de opt kinetoterapeuți, medic de recuperare medicală, medic de umăr, de genunchi, nutriționist și, în curând, un psiholog.

Cam 20-30% dintre cei care-i vizitează sediul din Floreasca sunt sportivi de performanță. Restul sunt persoane care au dureri de spate sau de genunchi, care au suferit diverse accidentări jucând fotbal sau handbal cu prietenii, care au boli degenerative. Și foarte multe persoane cu probleme de coloană, care stau mult la birou. „Ei sunt clienții noștri, să zic așa.”

Și-a dorit un loc al lui și ca să-și poată folosi experiența câștigată lucrând cu sportivi de top pentru a ajuta cât mai mulți oameni să ducă vieți mai bune. „Performanța aceasta sportivă cumva încercăm s-o implementăm și în viața oamenilor. Bineînțeles, păstrând anumite standarde. Până la un moment dat, recuperarea seamănă. Apoi, dacă ești sportiv de performanță trebuie să continui să faci ceva mai mult, la ei facem o recuperare accelerată, în funcție de vârstă și de cât de rapid se dorește să reintre în activitate.”

Dragoș știe ce înseamnă să treci prin accidentări și operații, ca sportiv. Când s-a operat la umăr, în 2011, a făcut singur recuperarea, pentru că Steaua, unde juca handbal, nu avea atunci un preparator fizic. „A fost greu, dar umărul meu m-a ajutat să învăț destul de bine ce înseamnă recuperarea umărului, la fel și operația mea la genunchi.”

Un pas în spate, ca să avanseze

Dragoș a descoperit kinetoterapia în perioada în care a jucat handbal la HC Argeș, unde a debutat la seniori, la 19 ani. A făcut practică timp de un an într-un cabinet din Pitești, iar când a venit în București, la CSA Steaua, s-a înscris la facultatea de Kinetoterapie (absolvise deja Educație Fizică și Sport și Administrație publică) și a început să lucreze cu colegii handbalişti și cu echipa de polo. După operația de la umăr, a revenit pe teren la final de sezon, când Steaua a retrogradat. A fost momentul în care și-a evaluat cariera. Avea 24 de ani și nu simţea că e la nivelul la care își imaginase. Accidentările îl trăseseră și mai mult în spate și simţea că a pierdut trenul.

A simțit că trebuie să facă un pas înapoi, ca să poată avansa mai mult, într-o altă direcție. A început să meargă la cursuri de pregătire în Italia, să obțină certificări, să facă stagii la academii de tenis și să dezvolte programe de pregătire pentru o echipă de amatori la care și juca uneori, HC Victoria. În 2013 a început să lucreze la Stejarii Country Club, ca antrenor personal. Acolo a cunoscut-o, doi ani mai târziu, pe Narcisa Lecușanu, care i-a propus să devină preparatorul fizic al echipelor naţionale de handbal, cu care a început să colaboreze în iunie 2015. Tot acolo l-a întâlnit și pe Horia Tecău, cu care a lucrat din toamna lui 2015.

Medalia de argint obținută de el și de Florin Mergea la Jocurile Olimpice de la Rio, cea de bronz câștigată cu naționala de handbal feminin la Mondialul din 2015 și colaborarea cu Simona Halep, alături de care a participat la Turneul Campioanelor, sunt câteva din performanțele sportive de care e legat, „care mi-au dat suflu, mi-au dat energie să continui.”

Dar la fel de mult îl bucură și îmbunătățirile pe care le aduce în viața oamenilor care-i vizitează cabinetul: „Sunt oameni care vin aici și nu pot merge, și îi văd după o perioadă de recuperare alergând. E un domn care a fost operat la umăr, nu putea să mai ridice mâna, i s-a făcut transplant de tendon dintr-un alt mușchi, și cu noul tendon a reușit să ridice mâna. Sunt sportivi care vin în cârje și pleacă de aici și i-am văzut zilele trecute că au dat primele lor goluri, au reintrat pe teren.”

„Eu îmi culeg energie și din lucrurile astea, pentru că știu cum arată la început, știu ce stări au, prin ce trec, și când îi văd sănătoși, sau că îmi spun lucruri de genul: «Dragoș, ieri am putut să mă bărbieresc pentru prima dată» sau «am putut să mă spăl pe cap». În condițiile în care nu puteau să miște umărul. E sărbătoare, trebuie să ne bucurăm pentru lucrurile astea. Sunt mici victorii care ne țin și pe noi în viață, ne dau energie să mai citim în continuare, să căutăm.”

Dinamo: un sistem care o să dea rezultate

Propunerea de a face parte din staff-ul lui Xavier Pascual la Dinamo a venit vara asta, chiar când a încheiat contractul cu CSM București. „Nu întâlnești foarte des ocazia asta, să lucrezi alături de unul dintre cei mai buni antrenori de handbal din lume.”

Îl cunoscuse când fusese în vacanță în Barcelona și l-a întrebat într-un mesaj dacă poate să asiste la un antrenament. „M-a invitat, mi-a explicat cum lucrează, lucru la care nu mă așteptam.” S-au întâlnit din nou la un curs pe care Pascual l-a ținut în România, la Turda, alături de preparatorul fizic de atunci al Barcelonei, Roger Font Ribas, acum preparator al echipei naționale de handbal masculin a României. Dragoș lucrase cu câțiva jucători de la Dinamo, pe care-i ajutase să se recupereze după accidentări și care aveau deja încredere în el, așa că a fost „un cumul de factori care s-au legat”.

Pascual – „ genul de antrenor care știe să dea putere tuturor celor din staff” – a adus la Dinamo un alt mod de abordare a pregătirii fizice, care e adaptată jocului de handbal, un model pe care-l implementa la Barcelona și pe care Dragoș îl studia deja de câțiva ani – „din cărți, dar nu am avut unde să-l pun în practică”.

Dacă înainte partea de pregătire fizică cu haltere se făcea doar în sala de fitness, acum e integrată pregătirii din teren, spune Dragoș: „Facem un exercițiu de pregătire fizică pe teren, cu haltera, apoi facem un exercițiu de pliometrie, adică sărituri peste niște gărdulețe, apoi îi dăm jucătorului o minge de 600 grame să arunce la poartă, poarta fiind liberă – să-i lucrăm și umărul, dar în același timp să și sară – , iar apoi jucătorii trebuie să alerge până în partea cealaltă a terenului ca să arunce unu la unu cu portarul.”

Astfel, un exercițiu general se transformă într-unul specific jocului de handbal. Nu toate pot fi însă replicate prin mișcări specifice, și există și o parte clasică de antrenament, în sala de fitness. „Adaptăm modelul acesta de joc, în funcție de programul competițional, de starea de oboseală, pentru că o monitorizăm în permanență. Sunt lucruri integrate într-un sistem care cu siguranță o să dea rezultate. După cum ați văzut, echipa arată într-un fel. Și o să arate din ce în ce mai bine.”

Pregătirea fizică: un start pe care nu l-am luat

Pregătirea fizică e o barieră de care sportivii români se lovesc deseori atunci când se întâlnesc cu adversari din alte țări, mult mai bine pregătiți. Sunt mai multe motive pentru care sportul românesc are încă de recuperat în zona asta, crede Dragoș, care lucrează și cu alți înotători, luptători, dansatori, handbaliste sau jucători de tenis de masă.

„În general, nu prea avem specialiști. Doi la mână, noi lucrăm ca preparatori fizici sub coordonarea unui antrenor, care dacă nu știe că are nevoie de pregătire fizică, n-o să ceară niciodată. Alt lucru de care m-am lovit de-a lungul timpului: am venit ca preparator fizic la o anumită echipă și nu știa toată lumea exact cum să mă integreze în planul general. Pentru că antrenorii erau obișnuiți să le cam facă pe toate.”

„E un start pe care noi, ca țară, nu l-am luat, e un decalaj destul de mare”, mai spune Dragoș, care vede un obstacol și în miturile care circulă în România: „nu facem pregătire fizică că-i stopezi creșterea, că îl doare spatele, că obosește. Din contră, sunt perioade la copii și juniori când trebuie să lucrezi”.

Există însă un progres, spune preparatorul, care predă la școala de antrenori și a început anul acesta să țină cursuri pentru preparatori fizici. „Acum 10 ani, când m-am apucat eu, nu aveau foarte multă încredere că pot face ceva. Acum s-au mai schimbat lucrurile și cred că am creat cumva premisele și pentru alții.”

Numărul mic de specialiști se datorează și lipsei de resurse și parcursului deseori autodidact pe care aceștia trebuie să-l parcurgă. „Dacă mă uit la drumul pe care l-am parcurs eu, e destul de greu. Sunt destul de puțini care ar putea să-ți arate și destul de puțini care pot trece peste anumite obstacole, legate de salarizare, să zicem. La început, un preparator fizic nu câștigă foarte mult. Sunt persoane care lucrează într-un gym și câștigă mai bine. Și eu la începutul carierei câștigam mai bine din partea de gym decât din partea de pregătire fizică.”

Ca să mergi înainte, în ciuda obstacolelor, trebuie să fii foarte pasionat, iar Dragoș simte că performanța sportivă face parte din el. „E ceva ce circulă prin mine, eu am făcut sport de performanță și am avut și accidentări și asta mi-a dezvoltat o afinitate spre a ajuta sportivii. Nu doar a-i ajuta, a-i ajuta să obțină performanțele pe care și le doresc.”

Sportivul cel mai în vogă pe care-l ajută acum să obțină performanțe e înotătorul David Popovici.

Colaborarea cu David Popovici

În 2017, Dragoș a fost invitat de Camelia Potec într-un cantonament al Federației de Natație (pe care fosta înotătoare o conduce), să lucreze pe partea de pregătire fizică cu lotul național de cadeți. Printre ei era și David Popovici, iar după câteva luni, părinții săi l-au contactat pe Dragoș să-i ceară ajutorul cu o problemă la genunchi. Recuperarea a mers bine, așa că i-au propus să lucreze cu el în continuare, ca preparator fizic.

De trei ani, pun bazele antrenamentelui de pregătire fizică: musculatura, mișcările angrenate în înot, prevenția accidentărilor – la genunchi, unde a avut probleme, sau la umăr, unde sunt accidentări specifice înotului –, întărirea spatelui și a zonei core.

„Ne-a prins bine perioada din starea de urgență, cât a stat în casă, am făcut un plan de pregătire și a lucrat destul de mult fizic, nu putea să facă altceva. Am vorbit cu tatăl lui, i-am spus cam ce aparate să-i cumpere. Am construit baza și în momentul acesta e cu o bază solidă, pe care va trebui să creștem de aici încolo. L-ați văzut, e subțirel, dar e definit, arată bine. Și pe viitor vom lucra pe baza asta, dar bineînțeles având grijă să respectăm particularitățile corpului lui și tipul somatic în care se încadrează. (..) Să nu ne așteptăm că el o să fie un imens, gen Dressel, n-are cum, nici în 10 ani. El trebuie să fie cât mai eficient în apă, pentru că și kilogramele acelea de mușchi trebuie să le care după el. Dar trebuie să dezvoltăm forța.”

Pregătirea fizică a unui înotător e diferită de alte sporturi în care a activat, iar în România nu sunt mulți specialiști, cel puțin la un nivel așa înalt. (Campionul european Robert Glință, de exemplu, face pregătire fizică cu tatăl său.) Ca să se specializeze, Dragoș a participat la workshopuri în SUA, ținute de un preparator fizic care lucrează cu înotători de performanță și din colegiile amercicane și continuă să studieze particularitățile sportului.

Dar esențială, spune, e colaborarea bună pe care o are cu antrenorul lui David, Adrian Rădulescu. „Lucrurile n-ar merge, dacă nu ar exista o colaboare așa bună cu Adrian, pentru că Adrian e cel care mă ajută și ne ajută să înțelegem ce are nevoie David, cam care sunt problemele în apă, cam ce ar trebui lucrat, cum vede el lucrurile.”

Antrenamentele de pregătire fizică au loc uneori Lia Manoliu, la 6:30 dimineața, înainte de antrenamentul în bazin de la 8:00, alteori la cabinetul lui Dragoș, unde face și refacerea: masaj, terapie manuală, fizioterapie. Lucrează cu Dragoș și cu un alt kinetoterapeut de la clinică, Valentin Grigoraş, iar uneori merge și la criosaună sau la camera hiperbară, în altă parte.

Asta e principala diferență, crede Dragoș, între infrastructura din România și cea din afară. „Ei le au pe toate la un loc; cel mai mare dezavantaj, să zicem, de la noi, e că nu prea le găsești la un loc. Și, în general, când le găsești la un loc, nu găsești specialiști care să le folosească bine.”

David a fost întrebat des în ultimele apariții publice despre o posibilă plecare în străinătate, dar Dragoș spune că toți cei din echipa lui de acum sunt la nivel internațional. „Din punctul ăsta de vedere, nu știu dacă găsea ceva mult mai bun sau ceva care să facă diferența într-un mod incredibil. Poate că sunt avantaje, dacă ne gândim la diferența între România și SUA, sau la faptul că intra într-un sistem care e mult mai bine pus la punct pe partea de înot. Dar, punând în balanță, cred că sunt mai multe avantaje aici decât cele de acolo. Cred că a luat decizia cea mai bună. Și până la urmă, dacă vrea să plece la un moment dat, poate să plece, e atât de tânăr încât își permite să facă orice.”

Ce au în comun marii campioni

Despre cum e să lucrezi cu un adolescent, Dragoș spune că „ține și de adolescent. David e foarte matur și poți să vorbești absolut orice cu el, fără nicio barieră.” E o maturitate admirată de mulți, pe care Dragoș a observat-o de când au început să lucreze împreună. „E matur, e ascultător, e destul de echilibrat și reușește să se facă cumva plăcut fără să depună efort. E un model pentru generația aceasta de teenagers, dar și pentru cei mai mari.”

Ce e dificil însă e să îmbine viața de sportiv de performanță – și cu ambiții înalte – cu cea de elev în clasa a XI-a, pentru care și educația a fost mereu importantă. „O să vină o perioadă interesantă, e clasa a XI-a, trece în a XII-a, vor fi pretenții, va fi urmărit de toată lumea. Își dorește să aibă rezultate și pe plan sportiv, și la școală, cu siguranță nu o să-l scutească nimeni, toată lumea o să-și dorească maximul de la el.”

Acum, se pregătește Campionatul European de înot în bazin scurt (25 m) din Kazan (2-7 noiembrie), o competiție despre care Dragoș spune că nu e specialitatea înotătorului de 17 ani, pentru că nu apucă să-și atingă viteza maximă. „Bineînțeles, multă lume o să pună presiune de acum să aibă rezultate, dar suntem cu toții conștienți că o luăm pas cu pas. Clădim, lucrăm la bază, învățăm.”

E discursul pe termen lung pe care-l au și David, și antrenorul său. „Chiar și Olimpiada care vine”, adaugă Dragoș, „de ce să fie atât de multă presiune? O să aibă 20 de ani. Într-adevăr, el a setat standardele, dar 20 ani! Sunt unii care abia iau prima medalie la 34.”

În viitor, îl vede câștigând cel puțin o medalie olimpică. „La un moment dat cred că o să se bată cu el și cu timpii. Cred c-o să stea mulți ani pe primul loc, așa simt eu”.

Ce-l face așa de special? „E foarte mult talent și garantez că și muncește foarte bine. Are și mentalitatea bună pentru performanță, un caracter puternic, stăpânește bine emoțiile, nutriție adecvată. Lucrurile care sunt de controlat începem să le controlăm. Lucrurile care sunt de necontrolat, reușește el cumva.”

E ce au în comun marii campioni, crede Dragoș: acel pas în plus pe care-l pot face în momentele decisive, un extra nivel pe care-l pot accesa atunci când contează mai mult, și care nu ține neapărat de pregătire, ci vine din interior. „Au ei ceva acolo, când nu mai reușim noi cu știința și cu toate cele, tot o fac ei cumva. La fel s-a întâmplat și la Simona Halep, și la Cristina Neagu. Zici că e accidentată, nu mai poate, nu se simte bine, și tot scoate un Grand Slam, cum a fost la Wimbledon, să zicem. Sau Cristina Neagu, când înscrie 13-14-15 goluri. E ceva ce nu e scris în cărțile astea, e ADN-ul lor.”

Despre planurile sale de viitor, Dragoș vrea să dezvolte centrul de recuperare (are planuri de extindere cu specializări pe diverse ramuri: genunchi, gleznă, umăr, coloană), să-l doteze pentru partea de pregătire fizică cu câteva aparate pe care le-a văzut la nivel internațional și de care nu știe să existe la noi, să continue cu cursurile pentru preparatori fizici și cu teza sa de doctorat. Și să aibă rezultate tot mai bune, atât cu Dinamo, cât și cu David, alături de care vrea să participe la Jocurile Olimpice de la Paris.

„Mie îmi place să fac performanță, cu oricine lucrez, că e vorba de sportivi de performanță, că e vorba de o persoană normală. Îmi place să ridic nivelul oricărei persoane cu care aș lucra, indiferent de nivelul la care este: dacă e la nivelul 1-2, îl ridic la 4. Dacă e la 7, îl ridic la 10. Din asta trăiesc, e o flacără care mă ține activ. Cumva asta e, cred eu, menirea mea. Să-i ajut pe alții să crească.”