Dacă nu cu fantezie, atunci prin muncă: România se bate pentru o victorie mare cu Ucraina, Olimpiu Moruțan își ia revanșa personală

Lead.ro 10 octombrie 2019

La primul meci de acasă după frumosul succes de la Euro 2019, naționala de U21 a României a revenit la Ploiești pentru a-și aminti nu doar de calificarea sărbătorită chiar aici, pe „Ilie Oană”, după un 4-0 simplu cu Liechtenstein, dar și de precedenta întâlnire cu adversara de azi. Din echipa de U19 care pierdea dramatic, chiar în fața Ucrainei, și tot la Ploiești, calificarea la Campionatul European din Finlanda, în lotul actual al lui Mirel Rădoi au promovat doar trei jucători, între ei și Olimpiu Moruțan, cel care nu avea cum să uite acea înfrângere pe care mulți i-au reproșat-o tocmai lui. Așa cum știi, furat de bucuria golului de 1-0, Moruțan a fost atunci eliminat pentru că a sărbătorit virtuala calificare scoțându-și tricoul de joc, deși avea deja un galben. Cu un om în minus, România a încasat două goluri în 15 minute, ultimul chiar în prelungiri, și a pierdut calificarea la un European pe care Moruțan, colegii lui și antrenorul lor, Adrian Boingiu, o meritau cu toții. Nu au obținut-o, iar suferința de atunci a rămas în memoria multora.

Așa că reîntâlnirea cu Ucraina a adus o miză în plus – revanșa. Vecinii noștri s-au întors în România cu șapte campioni mondiali la U20, cu doar doi jucători din echipa care învingea România U19 în primăvara lui 2018, dar cu același stil de joc matur, cuminte și pragmatic pe care l-au demonstrat și la U19, și la U20. Bine așezați în teren, fără prea mult interes pentru minge, dar mereu cu intenția verticalizărilor, ucrainienii sunt adversari incomozi la tineret. Și, ținând cont că nici ei n-au pornit prea bine această grupă de calificare la Euro 2020 (Ungaria și Slovenia), înțelegi repede de ce prima repriză de la Ploiești a fost lipsită de evenimente: nici România, nici Ucraina nu-și permiteau o nouă înfrângere, mai ales că Finlanda și Danemarca au câștigat din nou, 4-0 cu Malta, respectiv 2-1 cu Irlanda de Nord, și s-au distanțat în fruntea Grupei 8.

Că echipa lui Rădoi a arătat foarte bine pe hârtie, cu mulți jucători „cu cotă”, dar fără prea multe meciuri în picioare (cazul lui Băluță, Drăguș sau Pașcanu), asta n-a contat prea mult în prima parte, o repriză în care Moruțan și Dennis Man au fost cei mai activi oameni dintr-un atac care n-a mai arătat fantezia pe care România U21 a arătat-o în luna iunie, în Italia și San Marino.

UNDER 21 | În această formulă începem jocul cu Ucraina❗👉 bit.ly/ROU-UKR_NIRRomânia🇹🇩 – 🇺🇦Ucraina, ora 20:30, PRO TV și Radio România Actualități

Gepostet von Echipa națională de fotbal a României am Donnerstag, 10. Oktober 2019

Din fericire, cei 6-7.000 de oameni din tribune au văzut altceva în a doua repriză. Mai ofensivi decât în prima parte, jucătorii lui Mirel Rădoi au început să joace cu o intensitate mai mare și cu intenții mai clare. Cu multe mingi săltate peste linia de mijloc a Ucrainei, România s-a apropiat mai ușor de poarta adversă, iar Man și Oaidă au ratat primele ocazii serioase, mai întâi cu un șut de la distanță, apoi, pe respingere, din apropiere.

Numai că Ucraina a răspuns imediat pe o contră rapidă, cu recuperare și două pase verticale până-n careul lui Vlad – ieșit bine să închidă unghiul lui Tsitaishvili, adolescentul (18 ani) lui Dinamo Kiev -, iar avertismentul a tăiat din elanul cu care România ieșise de la vestiare. Au urmat câteva minute bune în care meciul a alunecat din nou în termenii Ucrainei, mulțumită să aștepte cuminte, pe trei linii, atacurile indecise ale României.

Și exact când tribunele începeau să caște a plictiseală, Boboc a trimis o centrare puternică în careul mic al lui Bilyk, Moruțan s-a repezit spre minge, a ciupit-o cu vârful ghetei – numai el știe cum – și și-a luat revanșa personală. Câtă eliberare s-a văzut în bucuria lui de la marginea terenului! După cine știe câte nopți nedormite, Moruțan își poate ierta până la capăt eroarea tinereții. Mai ales că golul său avea să fie cu adevărat important.

Expert al schimbărilor, Rădoi și-a dovedit încă o dată inspirația, i-a scos imediat pe Moruțan și pe Ganea, i-a băgat pe Olaru și Petre, iar atacantul lui Esjberg a marcat imediat pentru 2-0, cu doar 10 minute rămase de jucat.

Pentru ca finalul să nu fie cu totul liniștit, a mai fost timp pentru un cartonaș roșu primit de Marius Marin, abia introdus și el, însă Ucraina n-a mai fost în stare să profite, așa cum a făcut-o anul trecut. De profitat a profitat tot Adrian Petre, care și-a mai făcut rost de un gol, după ce a driblat și portarul advers, chiar în prelungiri. A fost ultima fază a unei victorii esențiale pentru noul drum al echipei de tineret.

Poate că acest 3-0 n-a avut prea multe din efervescența pe care Rădoi și ai lui au arătat-o la Euro, dar asta nu va conta deloc acum. Punctele erau obligatorii. Au fost obținute, și asta va oferi ceva liniște noului grup format de Rădoi. Sunt mulți jucători buni aici, mai e nevoie de ceva omogenitate.

Ce urmează și cum stăm

Pe 14 octombrie, la Voluntari, România primește vizita Irlandei de Nord, o echipă care a chinuit-o destul de mult pe Danemarca, înainte să cedeze (2-1) în minutul 80.

În momentul acesta, Finlanda are 8 puncte din trei meciuri, Danemarca are 6, două victorii din două meciuri, Ucraina și România au câte 3 (dar România e cu un meci în minus), în vreme ce Irlanda de Nord poate fi scoasă definitiv din calcule peste patru zile. Tot luni, Finlanda și Danemarca joacă între ele.

 

 

Fotografii de Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.