Franța zâmbește din nou! Inspirați de un Antoine Griezmann magnific, Les Bleus înving Germania și se califică în finala Campionatului European!

Danny Coposescu 7 iulie 2016

Dacă cineva mai avea vreun dubiu că Antoine Griezmann, atacantul lui Atletico Madrid, e cel mai bun jucător de la acest turneu final, atunci semifinala contra Germaniei a spulberat orice îndoială: Griezmann (golgeterul competiției, cu șase goluri) a fost singurul om care a reușit să deschidă, din când în când, supapa presiunii germane, tot el a avut cele mai mari ocazii ale Franței și tot el a marcat cele două goluri ale unei victorii care părea foarte departe în minutul 44.

La capătul unei reprize dominate fără dubiu, militărește, de campionii mondiali, Franța a intrat la cabine cu un 1-0 nesperat, după ce Bastian Schweinsteinger a lovit mingea cu mâna în careu, iar Griezmann nu a greșit de la punctul cu var.

Mergând spre vestiar, nemții au simțit probabil pentru prima dată în acest meci că nu avea să fie ziua lor. Repriza a doua a continuat la fel, cu Germania confiscând mingea și Franța țâșnind pe contre, dar Germania a primit încă o lovitură: în minutul 60 Jerome Boateng a cerut schimbarea, iar de acolo, o apărare din care deja lipsea Hummels (suspendat) a arătat din ce în ce mai dezechilibrată.

Când Kimmich, care a făcut un meci grozav în atac, a greșit o preluare în careu, dându-i șansa lui Pogba să centreze, a fost rândul lui Neuer să respingă slab, chiar în calea lui Griezmann: 2-0 pentru Franța, iar meciul era încheiat.

Până la final, nemții au ratat câteva ocazii mari, între care și vinclul lui Kimmich, șanse care au amplificat senzația că pur și simplu nu a fost seara campionilor mondiali.

Duminică, încurajată de o națiune care tânjește după un succes unificator, Franța va încerca să bată Portugalia în finala Campionatului European.

Meciul

Am avut meciuri spectaculoase la Europeanul ăsta. Spania şi Croaţia au pus în scenă un festival de calitate înainte să dezamăgească în optimi, Portugalia şi Ungaria au arătat că se poate să vedem şi goluri multe. Am avut surprize mari la Europeanul ăsta. Islanda şi Ţara Galilor au jucat rolul lui David împotriva uriaşilor fotbalului internaţional, până au căzut în plină glorie. Ce lipsea era o încleştare pe măsura a titanilor, una care să ne aducă aminte de ce echipele mari sunt campioane meritoase ale sportului. Semifinala dintre Franţa şi Germania a potolit şi setea asta, într-un meci presărat cu destulă calitate şi suficiente greşeli încât să distileze tot şarmul fotbalului în 90 de minute. Că gazdele şi-au învins una dintre marele rivale pentru a ajunge în finala propriului turneu e deznodământul care mai aduce un strop de romantism la un European sentimental.

„La Marsaillaise“ la Marsilia. Stade Velodrome a fost mereu unul dintre cele mai fierbinți stadioane din Franţa, dar miza meciului a ridicat standardele pentru un public deja obişnuit să zguduie pereţii. Asaltul sonor a fost dublat de unul fotbalistic în primele cinci minute, când echipa lui Deschamps a ieşit la joc cu hotărârea unui lot de jucători care se consideră mai bun decât adversarul. Griezmann, care şi-a asumat cu fiecare meci tot mai mult mantia de conducător, a legat o fază hipnotică împreună cu Matuidi şi doar dreptul mai slab al atacantului a făcut ca scorul să rămână egal.

Şi apoi, aproape instantaneu, Franţa parcă şi-a amintit contra cui joacă şi s-a răzgândit. Deja din minutul zece, Boateng îşi permitea să distribuie mingi de la 40 de metri de poarta adversă către fundaşii laterali Hector şi Kimmich care ajunseseră aripi autentice. Retragerea colectivă a francezilor i-a invitat pe nemţi aproape până în careu, unde Emre Can, Toni Kroos şi Thomas Müller au ameninţat progresiv. Libertatea de care s-a bucurat trupa lui Löw i-a transformat într-o variantă accelerată a Spaniei de odinioară, dar cu aceleaşi defecte: nimeni suficient de lucid şi consacrat la finalizare.

Un secol şi jumătate de fotbal (dar mai ales ultimii patru ani) parcă ne-au învăţat să ne aşeptăm la ce a urmat. Ultimul minut din prima repriză a adus încă o instanţă a bizarului hobby german de a sări cu braţele sus în careu la turneul ăsta. De data asta, Schweinsteiger, excelent la mijloc toată repriza, a comis-o şi oricât de severă ar părea decizia italianului Rizzoli, mingea a lovit mâna şi rezultatul a fost penalti. Griezmann a marcat pentru a cincea oară şi echipa sa a intrat la cabine în uralele unui public fantastic.

A doua repriză a început ca şi prima – cu o scurtă rafală din partea francezilor – şi a continuat tot aşa: Schweinsteiger, Can şi Kroos cu mingea la picior, încercând să dezlege o defensivă dominată din ce în ce mai mult de tânărul Umtiti, proaspăt transferat la Barcelona.

Ca să completeze copia xerox, golul decisiv al gazdelor a venit după încă un scurtcircuit fatal şi necaracteristic al defensivei germane. Kimmich i-a făcut mingea cadou lui Pogba, care l-a ameţit complet pe nou intratul Mustafi şi a trimis o minge înaltă în careu. L-am văzut pe Neuer ieşind şi sinapsele obişnuite de atâtea experienţe ne încurajau să privim centrarea ca şi culeasă. Doar că portarul şi-a pierdut echilibrul, mâna a putut doar să împingă balonul şi la capătul traiectoriei a apărut iarăşi Antoine Griezmann. O înţepătură simplă, cu talpa, şi meciul a dispărut dincolo de orizont pentru campionii mondiali.

Kimmich a fost aproape să se revanşeze, lovind bara, proaspăt intratul Leroy Sane a ratat şi el de aproape, dar din minutul 72, tot universul (şi mai ales Hugo Lloris) au părut că scriu destinul implacabil al Franţei de a ajunge la propria petrecere de dumincă.

Oamenii cheie

Antoine Griezmann are şase goluri. Mai are trei până să ajungă recordul din 1984 al lui Platini şi probabil nu va reuşi asta. Dar ce a făcut de la meciul îngrijorător cu Albania şi până la izbânda asta va fi de ajuns pentru a-l pune, măcar temporar, în panteonul celor mari din fotbalul francez. Mai are un capitol de scris, contra Portgualiei, pentru a asigura că numele său va rămâne acolo.

Duminică, 10 iulie, Franţa întâlneşte Portugalia pe Stade de France. După ce am văzut până acum, Deschamps, ai săi şi întreaga naţiune poate spera (îndreptăţit) că echipa asta se va ridica şi ea la acelaşi nivel ca generaţia din 1998. Că Griezmann va fi noul Zidane al Franței, iar echipa lui va sta în vârful Europei.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.