Imensul succes al lui Katelyn Ohashi ne arată un alt tip de gimnastică. Povestea echipei UCLA trimite un mesaj puternic: există țeluri mai înalte decât medaliile

Andreea Giuclea 29 martie 2019

Când aude primele acorduri din „Proud Mary” a Tinei Turner, gimnasta Katelyn Ohashi zâmbește. În colțul saltelei de la sol, face câteva mișcări de dans încrezătoare, apoi devine serioasă. Își ia avânt pe diagonală, se înalță și se învârte amețitor de multe ori în aer. Aterizează zâmbind și continuă să danseze. Se răsucește din nou în aer. Dansează din nou. Aplaudă spre spectatori, își mișcă ritmic părul buclat și corpul îmbrăcat într-un costum sclipitor albastru. Strecoară un moonwalk, mai face câteva salturi, apoi încheie zâmbind un exercițiu dintr-o competiție de colegiu recentă pentru care urmează să primească nota 10 – clipul devine viral și o transformă într-o celebritate online.

Înainte de-a cuceri internetul, Katelyn Ohashi a fost una dintre speranțele olimpice ale gimnasticii americane, sport pe care-l practica de la trei ani. În 2013, la 15 ani, o învingea pe Simone Biles la Cupa Americii și țintea participarea la Jocurile Olimpice din 2016. Dar câțiva ani mai târziu, în loc să se pregătească de Rio, renunța la gimnastica de performanță. Se accidentase la spate și era tot mai afectată de antrenamentele dure, de presiune, de criticile fanilor și ale antrenorilor, multe din ele legate de corpul ei. „Mi s-a spus că e rușinos cât de mare am devenit”, a spus într-un interviu pentru The Players Tribune.

Tot mai mulți sportivi vorbesc despre efectele pe care le au ambițiile olimpice, presiunea, căutarea excelenței și perfecțiunii – toate specifice sportului de performanță – asupra corpului și psihicului lor, mai ales în sporturi care pun preț pe aspectul fizic, cum sunt gimnastica sau patinajul artistic. Recent, patinatoarea medaliată cu bronz olimpic Gracie Gold a vorbit despre depresia, relația nesănătoasă cu mâncarea și chiar gândurile suicidale cu care s-a luptat în ultimii ani. „Să fii un atlet de performanță”, spunea Gold în The New York Times, „înseamnă să te împingi dincolo de granița normalității, pe tărâmul nebuniei.”

Există însă și o altă cale, iar Ohashi a descoperit-o în sistemul colegial. Mai exact la UCLA, lucrând cu antrenoarea Valorie Kondos Field, o fostă balerină devenită coregrafă care pune preț nu doar pe excelență sportivă, ci mai ales pe a forma atlete sănătoase și femei puternice, cum scrie Washington Post. „Poți să antrenezi campioni la cel mai înalt nivel fără să-i înjosești, să-i umilești și să le iei bucuria. (…) Cred că spiritul uman vrea să știe că e iubit necondiționat și că n-o să-i fie luată iubirea dacă se întâmplă să cadă de pe bârnă”, spune antrenoarea cunoscută ca „Miss Val” în lumea gimnastici americane. Alături de Ohashi, în echipa de la UCLA sunt și două campioane olimpice, Madison Kocian (medaliată cu aur și argint în 2016) și Kyla Ross (medaliată cu aur în 2012). Kocian a ales UCLA atrasă de relația apropiată dintre gimnaste și antrenoare, care contrasta cu atmosfera tensionată de la ferma soților Karolyi, foști coordonatori ai lotului olimpic. „Era terifiant, îmi amintesc că aveam un gol în stomac când ne apropiam cu mașina”,  spune  Kocian în Washington Post.

În familia Bruins de la UCLA, multe sportive au găsit un refugiu și o vindecare (mai ales că o parte din ele au fost victimele fostului medic al lotului olimpic Larry Nassar, condamnat pe viață). Mai mult decât să câștige, Valorie Kondos Field vrea să le ajute să fie încrezătoare și stăpâne pe ce-și doresc. Le întreabă des ce e important pentru ele, în ce anume cred și ce-și doresc să facă după facultate. Le încurajează să ia propriile decizii, să fie creative și să înlocuiască gândurile negative cu unele pozitive.

După accidentarea de la 16 ani, pe care a simțit-o ca o eliberare, după o operație și un an de pauză, Ohashi a vrut să se întoarcă la gimnastică, dar nu la nivelul de elită care o consumase emoțional. Spune că la UCLA și-a redescoperit „bucuria, vocea și iubirea pentru gimnastică”. „M-am regăsit. Nu rezultatul contează, nu să fiu pe podium, cu medalii, ci faptul că pot să plec cu un zâmbet pe față și să fiu cu adevărat mulțumită de mine. Asta e pe primul loc.”

Acum zâmbește des, împreună cu colegele ei de echipă: la antrenamente, la încălzire și mai ales în timpul exercițiilor. Și vrea să-i facă și pe ceilalți să zâmbească când o privesc, să le arate partea distractivă a gimnasticii; să le arate părinților și viitoarelor gimnaste că mediul abuziv nu trebuie să definească gimnastica. „Nu sportul în sine e rău, ci cultura, oamenii cărora li s-a permis să intre în el.”

Și mai vrea să folosească platforma oferită de succesul exercițiului ei – ajuns la peste 35 milioane de vizualizări – pentru a atrage atenția asupra unor teme importante pentru ea, ca imaginea de sine și încurajarea femeilor. Scrie pe blog și în rețelele de socializare, vorbește în interviuri și emisiuni și, recent, și-a modificat coregrafia. În urma acuzațiilor de abuz sexual din filmul „Leaving Neverland”, a înlocuit muzica lui Michael Jackson cu „Run The World (Girls)” a lui Beyoncé. Le-a păstrat pe Tina Turner și pe Janet Jackson și în martie, când echipa ei a câștigat pentru a treia oară competiția Pac-12 Championship, a zguduit aerul și podeaua doar pe melodii cântate de femei. „Am vrut să am un exercițiu care dă încredere femeilor, pentru că e o parte importantă din platforma mea”, le-a spus celor de la ESPN sportiva care anul acesta va absolvi cu o diplomă în studii de gen.

A fost a șasea notă de 10 primită de Ohashi la sol anul ăsta. Deși scopul programului creat de Valorie Kondo Field nu e să câștige, echipa ei de la UCLA are șapte titluri de campioană națională, demonstrând succesul modelului ei pozitiv de antrenorat. Iar modul în care Ohashi își folosește succesul sportiv pentru a avea un impact e o confirmare a ce-și dorește antrenoarea pentru sportivele ei: „Vreau să iubească procesul de-a deveni gimnaste mai bune de la zi la zi – cu 1% mai bune – și de a-și da seama singure că negativitatea nu funcționează. (..) Vreau ca ele să devină femei rezistente, curajoase, puternice și pline de compansiune. Și apoi să meargă în lume cu tot ce-au învățat și să încerce s-o facă un loc mai bun.”

Foto: Don Liebig / ASUCLA

Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.