Kimia Alizadeh și lupta ei cu inegalitatea din Iran. Singura femeie care a câștigat o medalie olimpică pentru Iran a părăsit țara

Kimia Alizadeh, singura femeie care a câștigat o medalie olimpică pentru Iran, a anunțat recent, într-o scrisoare postată pe instagram, că a părăsit definitiv țara natală din cauza „ipocriziei, minciunii și nedreptăților” regimului de la Teheran. Ea a mai menționat că a fost folosită drept „instrument” și este una dintre milioanele de femei oprimate din Iran, cu care autoritățile „s-au jucat ani de zile”.

Medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Rio din 2016, la taekwondo, și inclusă de BBC într-un top al celor mai inspiraționale și influente 100 de femei din lume, Kimia Alizadeh s-a adresat, prin postarea publicată, tuturor „oamenilor asupriți din Iran”, vorbind despre politicile restrictive privind comportamentul femeilor iraniene în public, inclusiv despre vălul islamic obligatoriu.

View this post on Instagram

با سلام آغاز کنم، با خداحافظی یا تسلیت؟ سلام مردم مظلوم ایران، خداحافظ مردم نجیب ایران، تسلیت به شما مردم همیشه داغدار ایران. شما مرا چقدر می‌شناسید؟ فقط آنطور که در مسابقات، در تلویزیون، یا در حضور مقامات دیده‌اید. اجازه دهید حالا آزادانه، هویت سانسور شده‌ام را معرفی کنم. می‌گویند کیمیا پس از این چیزی نخواهد شد. خودم از این هم فراتر می‌روم و می‌گویم قبل از این هم چیزی نبوده‌ام: «من کیمیا علیزاده، نه تاریخسازم، نه قهرمانم، نه پرچمدار کاروان ایران» من یکی از میلیون‌ها زن سرکوب شده در ایرانم که سال‌هاست هر طور خواستند بازی‌ام دادند. هر کجا خواستند بردند. هر چه گفتند پوشیدم. هر جمله‌ای دستور دادند تکرار کردم. هر زمان صلاح دیدند، مصادره‌ام کردند. مدال‌هایم را پای حجاب اجباری گذاشتند و به مدیریت و درایت خودشان نسبت دادند. من برایشان مهم نبودم. هیچکداممان برایشان مهم نیستیم، ما ابزاریم. فقط آن مدال‌های فلزی اهمیت دارد تا به هر قیمتی که خودشان نرخ گذاشتند از ما بخرند و بهره‌برداری سیاسی کنند، اما همزمان برای تحقیرت، می‌گویند: فضیلت زن این نیست که پاهایش را دراز کند! من صبح‌ها هم از خواب بیدار می‌شوم پاهایم ناخودآگاه مثل پنکه می‌چرخد و به در و دیوار می‌گیرد. آنوقت چگونه می‌توانستم مترسکی باشم که می‌خواستند از من بسازند؟ در برنامه زنده تلویزیون، سوال‌هایی پرسیدند که دقیقاً بخاطر همان سوال دعوتم کرده بودند. حالا که نیستم می‌گویند تن به ذلت داده‌ام. آقای ساعی! من آمدم تا مثل شما نباشم و در مسیری که شما پیش رفتید قدم برندارم. من در صورت تقلید بخشی از رفتارهای شما، بیش از شما می‌توانستم به ثروت و قدرت برسم. من به اینها پشت کردم. من یک انسانم و می‌خواهم بر مدار انسانیت باقی بمانم. در ذهن‌های مردسالار و زن‌ستیزتان، همیشه فکر می‌کردید کیمیا زن است و زبان ندارد! روح آزرده من در کانال‌های آلوده اقتصادی و لابی‌های تنگ سیاسی شما نمی‌گنجد. من جز تکواندو، امنیت و زندگی شاد و سالم درخواست دیگری از دنیا ندارم. مردم نازنین و داغدار ایران، من نمی‌خواستم از پله‌های ترقی که بر پایه فساد و دروغ بنا شده بالا بروم. کسی به اروپا دعوتم نکرده و در باغ سبز به رویم باز نشده. اما رنج و سختی غربت را بجان می‌خرم چون نمی‌خواستم پای سفره ریاکاری، دروغ، بی عدالتی و چاپلوسی بنشینم. این تصمیم از کسب طلای المپیک هم سخت‌تر است، اما هر کجا باشم فرزند ایران زمین باقی می‌مانم. پشت به دلگرمی شما می‌دهم و جز اعتماد شما در راه سختی که قدم گذاشته‌ام، خواسته دیگری ندارم.

A post shared by 𝓚𝓲𝓶𝓲𝓪 𝓐𝓵𝓲𝔃𝓪𝓭𝓮𝓱🌟 (@kimiya.alizade) on Jan 11, 2020 at 6:40am PST

„Sunt una dintre milioanele de femei oprimate din Iran cu care ei se joacă de ani buni. M-au dus oriunde au vrut. Mă îmbrăcam cu ce îmi spuneau ei să mă îmbrac. Repetam fiecare frază pe care ei mi-o spuneau. Niciuna dintre noi nu contează pentru ei, suntem doar niște instrumente”, a mărturisit Kimia. Sportiva în vârstă de 21 de ani a mai precizat că autoritățile îi exploatau în mod constant realizările din punct de vedere politic, chiar dacă erau critici la adresa sportului pe care l-a ales: „Nu e moral pentru o femeie să-și întindă picioarele”.

În 2016, după medalia de bronz câștigată la Rio la taekwondo (57 kg), Alizadeh a devenit un adevărat erou național în Iran, iar mulți au văzut-o ca un simbol pentru încurajarea fetelor de a participa la activități sportive, în ciuda politicilor restrictive pentru femei și fete. După medalia câștigată la Rio, Alizadeh a declarat că e fericită pentru toate fetele din Iran și speră să inspire următoarea generație de femei iraniene în artele marțiale. „Medaliile mele i-au ajutat pe copii să creadă în ei înșiși, iar acum familiile sunt mai înțelegătoare și susțin fetele care fac sport”, spunea ea într-un interviu pentru Financial Times în 2017.

Decizia lui Alizadeh de a nu se întoarce din Iran după vacanța petrecută în Europa (conform unui antrenor de taekwondo din Eindhoven, este în Olanda) vine la scurt timp după ce alți doi sportivi iranieni au refuzat să mai reprezinte Iranul în competițiile sportive. În decembrie, Alireza Firouzja, cel mai bun șahist iranian, a anunțat că a decis să nu mai reprezinte Iranul, din cauza interdicției informale de a concura împotriva jucătorilor israelieni. De asemenea, în septembrie anul trecut, judoka Saeid Mollaei, a refuzat să se mai întoarcă în Iran din cauza temerilor pentru siguranța sa, după ce a povestit despre presiunea la care a fost supus în timpul Campionatelor Mondiale de Judo la Tokyo 2019, unde a fost obligat de autoritățile iraniane și de federația iraniană de judo să piardă în semifinale sau să se retragă, pentru a evita o confruntare cu un sportiv din Israel. „Mulți atleți își părăsesc țara și-și lasă viețile în urmă ca să-și urmărească visurile. E dificil. Tot ce rămâne e tristețe și melancolie”, a spus Mollaei într-un interviu pentru DW. Plecarea ei vine și la câteva luni după ce o tânără și-a dat foc în fața tribunalului care o condamnase pentru că a vrut să intre, deghizată în bărbat, pe un stadion de fotbal, unde femeile din Iran nu au voie. Sahar Khodayari a murit după câteva zile.

Drumul lui Kimia Alizadeh în sport

Deși nu provine dintr-o familie înstărită – tatăl ei coase broderii, iar mama sa e menajeră  – și a trăit într-o țară care a interzis multă vreme accesul femeilor și fetelor la competiții sportive internaționale (abia la Jocurile Asiatice de la Beijing din 1990, autoritățile de la Iran au permis câtorva femei să participe la anumite probe sportive, care nu le împiedicau să-și acopere părul și corpul), Alizadeh spune că și-a dorit dintotdeauna să „trăiască diferit, nu ca ceilalți”.

Asta a determinat-o, la vârsta de șapte ani, să meargă la singura sala de gimnastică din cartierul în care locuia. Pentru că sala oferea doar cursuri de taekwondo, s-a înscris, deși artele marțiale nu erau tocmai pasiunea sa. Într-un timp foarte scurt însă, avea să se îndrăgostească de acest sport: în decurs de un an a devenit campioană națională, fapt ce l-a determinat pe antrenorul ei, Mahroo Komrani, să o susțină și să-i convingă pe părinții ei să fie alături de ea și să o sprijine.

La vârsta de 15 ani, Kimia cucerea prima ei medalie de aur la Campionatele Mondiale de Taekwondo pentru juniori (2014), urmată apoi de o nouă medalie de aur la Jocurile Olimpice de Tineret de la Nanjing (2014) și o altă medalie de bronz la Campionatele Mondiale de Taekdondo din 2015. În acele momente, Kimia mărturisea că nu s-a gândit vreo secundă la impactul pe care avea să-l aibă asupra fetelor de vârsta ei. A fost doar bucuroasă că a dovedit tuturor că poate obține astfel de victorii.

Cu timpul, victoriile ei aveau să capete și mai multă strălucire. La 16 ani, cu șase medalii câștigate la competiții internaționale, Alizadeh devenea cea mai titrată atletă din Iran. Iar doi ani mai târziu, după medalia câștigată la Jocurile Olimpice de la Rio, intra în istorie ca singura femeie iraniană care câștigă o medalie olimpică.

Alizdeh este calificată și la Jocurile Olimpice din 2020 și își dorește să participe, dar a declarat că nu va mai reprezenta Iranul. Cel mai probabil, va concura sub steag neutru.