„Mergem la Campionatul European cu toate opțiunile deschise, dar conștienți de cât de dificil va fi.” Concluziile lui Ambros Martin după Trofeul Carpați
Andreea Giuclea 25 noiembrie 2018Selecționerul României Ambros Martin a încheiat ultimele meciuri de pregătire înaintea Campionatului European din Franța cu trei victorii – două pe banca naționalei de senioare și una pe cea a naționalei B, care a învins Rusia în primul meci. Dar mai importante decât victoriile, spune spaniolul, e atitudinea pe care a văzut-o la jucătoarele din ambele loturi, de puterea lor de a lupta și de a căuta soluții în momentele critice dintr-un meci.
E unul din aspectele despre care vorbește de când a devenit antrenorul României, acum exact doi ani, și de care e mulțumit că începe să-l vadă tot mai des pus în practică, cum ne-a spus la finalul turneului din Sala Polivalentă.
„Dacă e ceva la care trebuie lucrat, cred că e vorba de mentalitate, în toate aspectele ei”, ne spunea acum doi ani. „E vorba de dorința de a fi mai bun, de a munci la antrenamente, de a da totul și ceva în plus. Atunci când trebuie să faci ceva, să o faci pentru tine, nu pentru că cineva îți spune că trebuie. Tu știi cel mai bine ce și cum trebuie să faci. Zi de zi trebuie să trăiești pentru handbal, pentru că ăsta e singurul mod de a reuși.”
Iar acum, înaintea celui de-al treilea turneu final ca selecționer al României, amintește de fiecare dată că se bucură de energia și atitudinea jucătoarelor:
„Rezultatele meciurilor de la Trofeul Carpați n-au fost importante, (trofeul) n-a fost obiectivul nostru principal, ci să punem în practică ce-am exersat la antrenamente săptămânile astea. Am făcut totul în mod expres, n-am avut mult timp, dar cea mai importantă e atitudinea fetelor din ambele naționale, A și B. Au fost incredibile săptămânile astea, iar meciurile sunt doar rezultatul muncii din aceste zile.”
Ce i se mai pare important e modul în care echipa depășește momentele dificile dintr-un meci. „A fost important că în ambele meciuri am avut câteva probleme pentru care am căutat soluții, cu diferite opțiuni în apărare pe care le-am testat alternativ. A fost important că am găsit soluții.”
Cu o săptămână înainte de Campionatul European, spaniolul spune că vede echipa mai puternică decât la turneul mondial precedent: „Cred că e natural să fie așa. Antrenament cu antrenament, sezon cu sezon, ne cunoaștem mai bine, știm despre ce vorbim, către ce muncim și e mai ușor. Vom merge la Campionatul European pline de putere, concentrate și cu toate opțiunile deschise, dar fiind conștienți de cât de dificil va fi. Nu doar grupa noastră, ci întreagă competiție, căci Campionatul European e mult mai puternic decât cel Mondial. Niciun meci nu e ușor. Va fi un turneu dificil, pentru că la început toate echipele sunt la nivele asemănătoare, fizic și mental.”
Ce l-ar mulțumi să vadă în jocul echipei la turneul din Franța? „Ce-am văzut săptămâna asta, acest tip de comportament, de atitudine, curajul pe care l-au avut în fiecare moment. Nu contează dacă ratezi, dacă pierzi o minge, dacă ai o problemă, nu trebuie să te gândești la lucrurile negative, ci la soluțiile pe care le poți găsi pentru următoarea acțiune. Iar pentru asta e important și aspectul mental, în sensul că nimic ce nu ne ajută n-ar trebui să ne distragă de la drumul pe care suntem.”
Nici măcar amintirea înfrângerii dureroase cu Cehia din optimile mondialului trecut. „Meciul ăla a fost atunci, a fost un sistem diferit, o competiție diferită, un moment diferit. Nu ne mai gândim la el, știm ce s-a întâmplat, am fost mai bune mare parte din meci, dar nu și în cel mai important moment. E important e să fim bune și la final. Nu contează dacă la început nu suntem la fel de bune.”
Ce crede că a învățat echipa din acel moment? „Am învățat că am jucat un turneu fantastic și în cel mai important meci am greșit, deci ce putem învăța e asta: să uităm tot ce nu ne ajută. Nu putem pune presiune suplimentară pe noi. Doar să ne concentrăm la meciul următor, să-l pregătim, să-l jucăm cu intensitate și putere.”
Despre tinerele jucătoare din lotul B, Martin spune că au fost o surpriză fantastică. „Nu e prima oară când am făcut un astfel de stagiu comun cu naționala B, am văzut că tinerele jucătoare sunt pregătite și ne putem baza pe ele. E important să acumuleze experiență internațională, să joace similar, după aceleași concepte cu care lucrăm la naționala mare și, bineînțeles, să aibă aceeași atitudine pe care o au aici. Vedem că jucătoarele când vin la națională au inimile și ochii deschiși, știu că e șansa lor.”
*
Delegația României va pleca spre Brest, în vestul Franței (Bretania), pe 29 noiembrie. Chiar pe 1 decembrie, echipa națională va debuta cu Cehia – prilej pentru revanșă după întâlnirea tristă de la Mondialul precedent. În grupă mai sunt Germania – o națională care, chiar dacă nu-i de speriat nici ea, rămâne imprevizibilă -, și campioana în serie Norvegia, deținătoarea titlului și echipa de bătut, alături de Franța și Rusia, la acest European.
Obiectivul României? Locurile 1-6, care înseamnă clasarea în primele trei în grupa principală de la Nancy, unde cele trei echipe calificate din Grupa D se vor alătura primelor trei clasate din Grupa C. Acolo, Olanda, dar și Ungaria și Spania, pornesc favorite în fața Croației.
Lotul României pentru Campionatul European din Franța
În poartă: Denisa Dedu și Iulia Dumanska
Extreme stânga: Valentina Ardean-Elisei și Cristina Florică
Interi stânga: Cristina Neagu, Gabriela Perianu și Andreea Polocoşer
La coordonare: Eliza Buceschi, Cristina Laslo și Mădălina Zamfirescu
Interi dreapta: Ana Maria Dragut și Melinda Geiger
Extreme dreapta: Aneta Udriştioiu și Laura Chiper
Pivoţi: Crina Pintea, Raluca Băcăoanu și Daniela Raţiu
Una dintre jucătoare va fi rezervă. În plus, fiecare echipă va putea face câte două schimbări, în caz de nevoie.
Foto: Sabin Malisevschi / Sport Pictures
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni