Orice început e un sfârșit: chiar înainte de barajul pentru Mondial, Naționala rămâne fără selecționer. Lipsa de proiect din fotbalul nostru ne trădează din nou

Ciprian Rus 12 octombrie 2021

„Din noiembrie, echipa națională trebuie să își găsească antrenor. Indiferent ce se întâmplă, eu nu voi mai fi. Contractul se termină, îmi văd de treaba mea, să aduceți pe cine vreți dumneavoastră. E momentul ca acest ciclu să se termine, să vină altcineva să preia această echipă. Trebuie să treacă la alt nivel. Sunt tânăr, mă frământă că nu pot antrena zilnic. Sper ca la finalul acestor meciuri, să fie cu două victorii, și să ne despărțim frumos”.

La final „decisivului” câștigat cu Armenia, un pas înainte spre calificarea la meciurile de baraj pentru Mondialul din Qatar 2022, declarația selecționerului Mirel Rădoi a șocat pe toată lumea.

După înfrângerea la limită din Germania, în care a demonstrat personalitate și atitudine, după victoria cu Armenia, în care a arătat o creștere pe faza de construcție, atât de precară în anii din urmă, și după o serie de încercări și de reglaje fine în încercarea de a schimba stilul de joc sărăcăcios, cronicizat „la alibi”, Naționala României părea, în sfârșit, pe drumul cel bun. Cu două meciuri rămase de jucat până la calificarea – sperăm! – la baraj, selecționerul ne spune, cu franchețea-i binecunoscută, că drumul ăsta bun va ajunge, după dubla de peste o lună cu Islanda și Liechetenstein, la final.

Nici momentul ales, în plină euforie a victoriei cu Armenia, nici contextul, cu un alt meci hotărâtor la orizont, și nici argumentele, „frământarea” că nu poate antrena zilnic, nu justifică anunțul făcut luni seară de Mirel Rădoi. Într-un fotbal precum cel pe care Mirel Rădoi, în felul său încăpățânat până la țâfnă, a încercat să-l schimbe în acești ani, astfel de vorbe ar fi trecut drept un simplu joc de putere în negocierile cu Federația. Dar, venind de la Mirel Rădoi, probabilitatea ca drumul său pe banca tehnică a Naționalei să se termine în noiembrie e aproape palpabilă.

Și asta în ciuda răspunsului pe care FRF, prin vocea directorului său tehnic, Mihai Stoichiță, l-a trimis după multe ore de așteptare:

„Mirel Rădoi este selecționerul României până la finalul preliminariilor pentru Campionatul Mondial, iar contractul poate fi prelungit cu acordul ambelor părți. Federația Română de Fotbal a avut încredere pe tot parcursul acestui mandat că putem împreună cu Mirel Rădoi să reconstruim echipa națională. Performanța României U21, calificarea la Jocurile Olimpice și actualele rezultate ale primei reprezentantive confirmă că suntem într-un moment important al unui proces început în urmă cu câțiva ani. În continuare avem încredere că Echipa Națională se poate califica la turneul final și ne dorim ca Mirel Rădoi să fie alături de Echipa Națională și la jocurile de baraj, unde vom ajunge cu două victorii în luna noiembrie”, ne arată comunicatul FRF.

Și-n lipsa unei explicații suplimentare, rămânem cu varianta că Mirel Rădoi a ales să plece de la Națională pentru că își dorește să antreneze în ritm cotidian, la o echipă de club.

Dar nu știa care e regimul de lucru al unui selecționer Mirel Rădoi, care făcuse același job și la Naționala U21? Sigur că știa. Mai mult, putea face schimbarea profesională dorită fie după baraj (încă două meciuri), fie după Mondial (peste un an). Să fie chiar așa un mare plictis pregătirea Naționalei pentru meciurile de baraj cu o echipă de top sau pentru Mondial, în caz că ajungem acolo? Evident că nu. Și e destul de limpede că în spatele deciziei lui Mirel Rădoi stau alte motive. Cert e că tipul orgolios care nu a ezitat să se contreze cu nașul său, puternicul Gigi Becali, și care a subliniat nu o dată că e suficient de bogat ca să nu facă nici un fel de compromis profesional nu se mai regăsește în proiectul Naționalei.

Dar, de fapt, despre ce proiect al Naționalei vorbim, când contractul cu selecționerul expiră fix după consumarea jocurilor din grupa de calificare la Mondiale, fără nici o clauză de prelungire automată în caz de calificare la baraj sau la turneul final? Despre ce proiect vorbim, când comunicarea crizei de pe banca tehnică o face selecționerul, după un meci, și nu Federația, într-un cadru așezat? Despre ce proiect vorbim când selecționerul pleacă după doar doi ani, într-un moment în care avem șanse de calificare la baraj și într-un moment în care jocul dorit de el pare să se lege, în sfârșit?

De altfel, lipsa de proiect, lipsa unei viziuni clare și asumate, se vede încă și mai bine la nivelul echipelor de tineret, unde Mirel Rădoi s-a remarcat ca selecționer și de unde a făcut pasul spre prima reprezentativă. În cea mai prolifică perioadă pentru fotbalul românesc la nivel U21 – cu două calificări spectaculoase la Europene, cu participarea la un turneu olimpic după multe decenii și cu un orizont clar pentru turneu final continental din 2023, care va avea loc în România și Georgia și la care suntem calificați din oficiu – selecționata de tineret a fost condusă, în 5 ani, de nu mai puțin de patru antrenori!

Daniel Isăilă, care începuse foarte bine calificările pentru Euro 2019, a ales o ofertă din zona Golfului chiar înaintea unor meciuri decisive pentru viața echipei. A fost adus Mirel Rădoi, care a calificat echipa la Euro, a dus-o până în semifinalele competiției și a demonstrat că fotbalul nostru are resurse să lupte cu marile puteri. Promovarea la prima reprezentativă a venit firesc, în încercarea de promovare a talentaților tineri de la U21: mulți dintre ei au și jucat, de altfel, sub conducerea lui Rădoi, împotriva Germaniei și Armeniei. În locul lui Rădoi, la U21 a ajuns Adrian Mutu. A calificat și el tineretul la Europene și, cu o trupă fără calitatea celei din urmă cu 2 ani, a lăsat o impresie frumoasă. A plecat și el, imediat, fără nici o explicație, la prima ofertă primită din Liga 1. Acum, participarea la Europeanul găzduit de țara noastră e coordonată de Florin Bratu. Dacă va mai fi pe bancă până în 2023 nu se știe. Un du-te-vino strident, în flagrantă contradicție cu nevoia de așezare pe niște baze predictibile a fotbalului nostru.

Acum, pleacă și Mirel Rădoi, de la Naționala mare. Într-un fotbal serios, campania actuală pentru Mondiale – cu toate ezitările ei, pe undeva explicabile când ambiția e să schimbi și lotul, și stilul de joc – ar fi trebuit să fie doar începutul unui drum. Ultimele meciuri chiar asta arătaseră: că suntem la început. La noi, însă, începutul coincide cu sfârșitul. Ne învârtim în cerc, iar din noiembrie, cel mai probabil, o luăm din nou de la capăt. Totul se schimbă de la o zi la alta, doar lipsa de proiect din fotbalul nostru rămâne neschimbată. Și frustrantă.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.