Pledoarie pentru muncă. Crina Pintea începe un nou drum la Győr: „Cred că toți avem ceva în interiorul nostru care arde, o mentalitate de învingător”

Andreea Giuclea 17 august 2021

Înainte să înceapă o nouă călătorie în handbal, la Győr, Crina Pintea ne-a vorbit pe larg despre ultimii ani din cariera sa, despre raportul dintre muncă, talent și noroc, cum îți descoperi forța interioară și mentalitatea de campion, despre rolul jucat de mediul în care ne formăm, despre absența de la Jocurile Olimpice și viitorul echipei naționale. Și despre cât de important e să știi de ce ce faci ce faci.

Pentru Crina Pintea, decizia de a juca la Győr, după doi ani petrecuți la CSM București, n-a fost una greu de luat. Mai jucase acolo în 2019, șase luni în care a câștigat Campionatul, Cupa și Liga Campionilor, perioadă în care a jucat la poate cel mai bun nivel al ei de până acum; un nivel pe care vrea să-l atingă din nou, și chiar să-l depășească.

„Eu zic că niciodată nu e suficient. Cred că pot mult mai mult. A fost o perioadă, m-am bucurat foarte mult de ea, dar nu mă gândesc prea mult la ce-a fost. Poate că a fost cea mai bună, dar nu cred c-o să fie ultima. E visul meu să revin în top, pentru asta mă antrenez și cred că acolo o să se întâmple asta, pentru că toată lumea își dorește să câștige. Și eu vreau să fac parte dintr-o lume în care toți trag în aceeași directie și vor să câștige, indiferent de ce se întâmplă pe lângă.”

Pentru asta, a început să se pregătească de noul sezon imediat cum l-a încheiat pe cel anterior. A alergat și a mers la sală chiar și în vacanță, chiar dacă cei din jur i-au spus s-o ia mai ușor. „Sunt foarte încrezătoare, dar nu am așteptări foarte mari. Cred că depinde de mine să fie bine, nimeni n-o să mă aștepte acolo cu covorul roșu. O să fiu doar o jucătoare, dacă voi munci, va ține doar de mine să fiu pe teren.”

A muncit în vacanță și ca să fie pregătită de noul drum, dar și pentru că asta face dintotdeauna – din copilăria în care își ajuta părinții în gospodărie, apoi de când și-a început drumul în handbal, la 16 ani. Muncește pentru că handbalul e important pentru ea, pentru că în muncă crede mai mult decât în talent – iar în noroc deloc –, pentru că nu vede altă cale de-a ajunge unde-ți propui.

„De cele mai multe ori, munca bate talentul. Eu cred foarte mult în muncă asiduă. De mine cred foarte mulți că am avut noroc, dar eu cred în foarte multă muncă, tot ce ți se întâmplă e pentru că ai făcut ceva în direcția aia. Am auzit că mie mi-e ușor, că m-a ajutat fizicul. OK, sunt înaltă, dar ca să fiu pe terenul ăla, mai ales că toată lumea vrea să dea cu mine de pământ, eu am muncit pentru fizicul ăsta, am investit în el. Am investit multă, multă muncă și durere. Nu e suficient că m-am născut așa.”

Când juca la Zalău, la începutul carierei, când nu era nici rezervă, se antrena zilnic suplimentar, înainte sau după antrenamentul cu echipa; își schimba doar tricoul între cele două antrenamente. „Nu eram nici a doua pe post, poate nici a treia, știam doar că e posibil să mă ia în lot. Era septembrie, începea campionatul și mă pregăteam în fiecare zi, că dacă o să fiu în lot, să fiu pregătită, așa aveam în cap. Țin minte și acum o vorbă a unei doamne de acolo, că unele fete mai ziceau: Uite-o pe Crina, iar se antrenează, și ea zicea: Lăsați-o voi pe Crina, că ea are drumul ei.

„Era acolo, dar nu știam cum să o scot la suprafață”

Dar munca despre care vorbește Crina nu a fost doar pentru a-și construi un fizic puternic, ci și pentru a se întări în plan mental, un aspect la care a lucrat mult în ultimii ani. Iar revenirea într-o cultură handbalistică internațională e importantă și pentru că acolo și-a descoperit încrederea și forța interioară. „Eu cred că toți avem ceva în interiorul nostru care arde acolo, avem asta, e o mentalitate de învingător. Eu cred că acum o am, dar nu știu dacă acum șase-șapte ani ardea atât de mult cum arde acum. Era acolo, dar nu știam cum să o scot la suprafață.”

În Germania, în Franța și apoi în Ungaria, a interacționat cu jucătoare străine de la care a învățat cât de mult a putut. „Ele au mentalitatea asta, vor să câștige tot timpul. Tot timpul, orice joc, nu doar pe teren, și când jucam ceva între noi. Eu n-am avut de unde să învăț asta, și în momentul în care am făcut pasul în afară, mi-am dat seama că și fotbalul ăla de la încălzire pe care-l jucăm – care nu înseamnă nimic, nici nu știi ce joc e, pui mâna, dai cu piciorul, le ții pe fete, dai cu ele de pământ, nu există reguli, e un joc inventat – și aici își doreau să câștige. Eu n-aveam înainte asta. Îmi doream, dar nu așa ca acum. Acum și eu îmi doresc să câștig tot, și la antrenament, și când jucăm cărți, tot timpul vreau să câștig.”

Crina crede că această dorință de a reuși cu orice preț, această mentalitate de învingător despre care auzim deseori că lipsește sportivilor români, se poate învăța; că ea există în fiecare, dar trebuie descoperită și ajutată să iasă la suprafață, iar pentru asta contează foarte mult mediul în care ne formăm.

„E cumva în interior, dar noi nu știm că o avem, eu asta cred. Nu aveam de unde să știu că există, pentru că noi când jucam fotbal în țară, jucam așa: Păi mi-ai dat la picioare, păi m-ai atins, păi a fost out, m-a furat arbitrul. Nu vedeai acolo foc. În schimb, în afară, nu existau reguli, nu exista nimic. Eram vânătă toată după antrenamente și la început eram panicată dacă atingeam pe una, îmi ceream scuze. Ele nici nu-și cereau scuze și îmi explicau: Crina, aici nu se cer scuze, nu se supără nimeni dacă le lovești. La noi era: nu mă atinge, hai să fentăm, să treacă timpul. Și dacă tu crești în mediul ăsta, e foarte greu să scoți ce ai în interiorul tău.”

Cristina Neagu,Crina Pintea si Danyi Gabor se saluta dupa meciul de handbal feminin dintre CSM Bucuresti si Gyori Audi Eto KC, contand pentru Liga Campionilor, desfasurat in Sala Polivalenta-Ioan Kunst Ghermanescu din Bucuresti, sambata 23 februarie 2019. © FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Și-ar dori să vadă mai mult din atitudinea asta și în România, dar crede că e greu de transmis dacă nu vine și dinspre jucătoare. „La mine nu a venit cineva să spună: Crina, trebuie să lupți, uite cum fac eu. Eu am vrut să învăț, să iau de la ele. În Germania nu vorbeam nici germană, nici engleză, și tot ce făceam era pe cumva pe mut. Le priveam, le urmăream și mă gândeam ce-ar fi bine să iau pentru mine.”

Cel mai mult au impresionat-o jucătoarele din Norvegia. „Când le-am văzut cum tratează ele sportul ăsta, cât de mult se implică. Noi, după meci avem nevoie de mai multe zile să ne relaxăm și să ne recuperăm; în schimb ele, după un meci, a doua zi s-au dus la sală, că urmează alt meci, și ăla e de domeniul trecutului, indiferent că au câștigat sau că au pierdut. Iar dacă sunt frustrate că nu joacă, o țin în interiorul lor și se duc și muncesc mai mult. Nu se lamentează, foarte rar am văzut: Dar de ce nu joc? Păi sigur fac ceva eu greșit, nu antrenorul e de vină, nu sunt ceilalți din jur de vină. În primul rând să văd ce pot să fac eu ca să fiu acolo.”

Asta o duce și pe ea în fiecare zi la antrenament, fie că e vacanță sau e zi de meci. „Dacă anul trecut simțeam că îmi lipsesc niște lucruri, mi-am dorit să le îmbunătățesc. Sunt foarte competitivă, dar îmi place să fie competiție corectă. Dacă tu joci, sau dacă tu faci mai bine decât mine pentru că ai muncit mai mult, jos pălăria. O să mă duc și eu de trei ori mai mult la sală, ca să te depășesc.”

De ce faci ce faci?

Tot în străinătate și-a descoperit bucuria și libertatea de a juca handbal, pe care a simțit că le pierde după primele luni înapoi în țară. „Deși credeam că n-o să mai fie la fel și că sunt mult mai puternică și că m-am detașat și eliberat de toate, când m-am întors presiunea a fost mult mai mare, m-am lovit de multe lucruri și oarecum m-au afectat. Dar mă bucur mult că mi-am dat seama de ce se întâmplă într-un timp destul de scurt. Am simțit că mă duc pe o pantă alunecoasă, dar m-am regăsit oarecum și m-am reîntors. Am luat mai multe decizii, în primul rând de a lucra cu cineva pe partea mentală, și lucrurile s-au îmbunățit.”

Unul din lucrurile cu care i-a fost greu să se reobișnuiască a fost lipsa de încredere și negativitatea din societatea românească. „E lupta asta continuă, e super greu să reușești și să te focusezi pe ce ai tu de făcut când vezi în spatele tău numai energie negativă. Noi, de cele mai multe ori, cădem în plasa asta – că nu se poate, nu putem, e greu. Ne plângem mereu, din orice. Ne trezim dimineața și zicem: Iar e greu astăzi. E doar un exemplu banal, dar tot timpul se întâmplă asta și cred că asta ne duce de cele mai multe ori la eșec, pentru că ne focusăm pe treaba asta.”

Afară cunoscuse un mod mai pozitiv de-a aborda sportul, care se potrivește firii ei optimiste. „Trebuie să fii fericit în ceea ce faci, trebuie să te bucuri, pentru că de aia faci sport, cel puțin eu, una, dar orice ți-ai alege. De ce faci? Trebuie să existe de ce-ul ăla pentru tine – fie că îți aduce bucurie, că-ți aduce bani, că-ți aduce altceva. Pentru asta te duci la locul de muncă, nu?”.

Pentru ea, handbalul e mai mult decât un loc de muncă. „Eu am mai multe de ce-uri, dar pe mine handbalul mă face fericită. Îmi aduce foarte multe bucurii, îmi aduce multe lucruri și e o dependență aici. O să fie greu când o să mă las. Pentru mine e foarte important sportul ăsta și pun foarte mult suflet în ceea ce fac.”

De când a început să lucreze cu un mental coach, spune că a reușit să se detașeze de presiunea și zgomotul din exterior. A început să se implice în tot mai multe activități din afara handbalului, care o încarcă cu energie pozitivă: a cusut măști pe care le-a donat unei asociații care ajută copii din mediul rural să meargă la școală, a făcut cursuri de actorie și public speaking, învață limbi străine și să cânte la pian. A reușit, astfel, să-și regăsească de ce-ul, și odată cu el, bucuria de pe teren.

„La CSM, în ăștia doi ani, a fost greu, ne-am lovit de tot felul de lucruri. Dar faptul că aveam meci, uitam de absolut tot, nu mă mai interesa. Mă bucuram de meci, de antrenament.”

Crina Elena Pintea in meciul de handbal feminin dintre SCM Ramnicu Valcea si CSM Bucuresti, contand pentru Liga Florilor, desfasurat fara spectatori in Sepsi Arena din Sfantu Gheorghe, joi 18 februarie 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Despre cei doi ani de la CSM București, spune că au fost o experiență din care a învățat multe. „Mi-am dorit foarte mult să câștigăm, dar asta se întâmplă în sport, nu poți să câștigi de fiecare dată. Dar îmi doream mai mult, simt că se putea mult mai mult la echipa pe care am avut-o, însă a lipsit ceva. Cred că toate trebuia să ne aducem mai mult aportul. Aici vorbim de echipă și cred că și de conducere, toată lumea cred că trebuia să vină cu un plus. Dar a fost o experiență și nu regret absolut nimic.”

„În viață facem alegeri”

La Győr va lucra din nou cu Ambros Martin, antrenorul care a jucat un rol important în parcursul ei. „Am amintiri foarte frumoase cu el și așa le păstrez.”

Nu înseamnă că nu a fost dezamăgită când tehnicianul spaniol a renunțat la naționala României, la mijlocul ciclului olimpic. „Nu vreau să-i iau apărarea, că și pe mine m-a durut când a plecat, mai ales că am vorbit cu el, știam unde se îndreaptă echipa. Dar fiecare alege cum e mai bine pentru el și cum consideră. În viața asta facem alegeri după cum simțim, și asta a făcut si el.”

I-a fost greu să privească Jocurile Olimpice la televizor, mai ales că majoritatea noilor ei colege de la Győr erau la Tokyo. Crede însă că echipele care s-au calificat au meritat să fie acolo, și că România a lipsit pentru că lucrurile nu sunt încă așezate. „Simt că lucrurile nu sunt cum ar trebui să fie și de aia nu se întâmplă. Echipele calificate au făcut ceva în privința asta. Acolo sunt luptătoare, acolo sunt mentalități.”

Are în continuare încredere în echipa națională și în ce construiește Adi Vasile, dar crede că e nevoie de timp. „Noi avem nevoie de timp, pentru că totul este de nu știu câte ori mai greu, totul se întâmplă mai greu. Dacă în Danemarca, în Norvegia, când se face o schimbare, oarecum se întâmplă mai repede pentru că ei au un sistem, noi nu avem, și oricine vine și vrea să facă ceva are nevoie de timp, pentru că se luptă cu toate lucrurile astea. E greu, e nevoie de oameni care să gândească în aceeași direcție, să vadă lucrurile ca el, pe termen lung.”

Și mai crede că e nevoie ca fiecare jucătoare să ofere mai mult. „Am încredere în ceea ce face Adi, cred că vede lucrurile într-un fel pozitiv, dar are nevoie de susținere, și aici depinde foarte mult și de noi. Contează foarte mult și noi ca jucătoare ce vrem să facem. Eu cred că echipa națională e pentru acei sportivi care pur și simplu își dedică tot timpul lor în ceea ce fac. Contează mult energia cu care vii, eu cred că atunci când vii la echipa națională trebuie să vii cu bucurie, cu energie, să vii să dai tot.”

Meciul de handbal feminin dintre Romania si Muntenegru din Turneului Preolimpic, disputat la Podgorica, duminica 21 martie 2021. © FOTO:Sorin Pana/Sport Pictures

Își dorește ca de la următoarea ediție olimpică, de la Paris, să nu lipsească, și pentru asta se întoarce la munca de zi cu zi. „Dacă noi avem Jocurile Olimpice în 2024, nu ne pregătim în luna mai pentru iulie, sau în februarie pentru calificările din martie. Noi pentru JO din 2024 trebuia să începem să ne pregătim exact după ce le-am ratat pe celelalte, pentru că nu putem să ardem etapele astea. Pentru că Danemarca, care a lipsit și ea, se pregătește deja pentru 2024. Adi are un plan pentru asta, dar cred că ce faci tu individual contează. Ce faci tu acasă, cum te antrenezi la sala de forță, cum te duci și te bați. Dacă e important pentru fiecare, în interiorul lor, treaba asta, se poate. Dacă nu e important, nu se poate.”

Pivotul echipei naționalei vede multe jucătoare tinere talentate, dar crede că e important în ce direcție o iau și cum sunt formate de la junioare. Și e important și să joace, iar campionatul românesc, deși devine tot mai puternic prin numele mari din handbalul internațional pe care le atrage, e și un dezavantaj pentru noile generații. „E bine să ai exemple, e frumos să vezi cu cine joci în echipă, că și eu la Paris aveam. Dar la Paris eram șapte jucătoare cu experiență din alte țări și șapte erau tinere. Eu aveam colegă de post de 19 ani, și bineînțeles că îi venea și ei rândul să joace. În schimb, la noi e un pic mai greu, pentru că toată lumea vrea rezultate, le vrea acum, în acest moment, și atunci când să dea șanse unei fete de 18 ani, dacă au nevoie de rezultate și trebuie să îndeplinească un obiectiv?”.

O gândire mai sustenabilă, orientată pe termen lung e importantă și la nivel de națională, și de cluburi, și asta e ce face Győr, un club puternic pe scena handbalului, de atâția ani. „De asta Győr e de atâția ani în top, pentru că ei se gândesc pe termen lung și sunt mai echilibrați în privința salariilor. Toată lumea crede că am ales banii, dar sincer, în România puteam câștiga mai bine, am avut oferte duble. Dar viața de sportiv e foarte scurtă și îmi doresc foarte mult să pot să câștig mai mult decât bani. Îmi doresc pentru sufletul meu, pentru ceea ce fac, pentru munca depusă, pentru toți anii ăștia prin care am trecut. Pentru că banii azi sunt, mâine nu sunt. Dar ceea ce faci pentru sufletul tău rămâne.”

 

FOTO: FRH, Sorin Pana/Sport Pictures, Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.