Portugalia trimite Polonia acasă în lacrimi și ajunge în semifinale fără să câştige un meci în 90 de minute

Danny Coposescu 30 iunie 2016

Lupta dintre Ronaldo și Lewandowski s-a decis târziu, după loviturile de departajare, unde Portugalia a câștigat cu 5-3 (6-4 scor final). De la Polonezi a ratat tocmai Blaszczykowski, probabil cel mai bun om al Poloniei la acest campionat.

Portugalia nu a fost un motiv de entuziasm pentru fanii fotbalului până acum. În cinci meciuri la Europeanul ăsta, Ronaldo şi compania au reuşit cumva să dezamăgească aşteptările, să întindă la limită chiar şi răbdarea celui mai înțelegător suporter. Și totuşi, Portugalia ajunge în a patra semifinală din ultimele cinci turnee finale europene. Nimeni din lotul portughez nu se va plânge că într-un singur meci, cel cu Ungaria, Portugalia a fost o echipă generoasă.

Meciul

Începutul bun al polonezilor, prin golul rapid (minutul 2) al lui Lewandowski, nu a fost o prefaţă pentru următoarele 90 de minute. De fapt, doar golul excelent al tânărului Renato Sanchez, care şi-a justificat transferul la Bayern printr-o prestaţie autoritativă, a mai fost un moment notabil în 120 de minute care au produs doar 10 şuturi pe poartă în total.

Ambele echipe s-au străduit să câştige înainte de loteria loviturilor de departajare, ceea ce a accentuat cu atât mai mult limitările încurajate de un tablou eliminatoriu foarte permisiv, comparat cu cel în care Italia, Franţa şi Germania se luptă pentru un loc în finală.

Singura surpriză a fost că tocmai Jakub Blaszczykowski, în general cel mai bun om al Poloniei în Franţa, a ratat penaltiul decisiv al unei echipe care nu a reuşit să confirme forma bună din calificări în niciun moment.

Oamenii cheie

După ce a fost cel mai bun marcator al preliminariilor, Robert Lewandowski a trebuit să aştepte mult pentru primul şi de fapt ultimul său gol (din acțiune) la turneul ăsta. Vârful polonez nu a putut şterge impresia proastă pe care a lăstat-o, tocmai când aşteptările erau mai pretenţioase. 42 de reuşite în 51 de meciuri pentru Bayern sezonul trecut confirmă standardul înalt care i-a fost aplicat lui Lewandowski.

Deşi Sanchez a devenit cel mai tânăr marcator din istoria fazei eliminatorii dintr-un Campionat European (și a fost declarat omul meciului), Nani continuă să fie omul decisiv pentru portughezi. Fostul om al lui Man Utd a contribuit decisiv la al treilea gol din cele şase marcate de echipa sa la Euro 2016. Doar Figo are mai multe assist-uri pe scena asta – cinci.

Ce urmează acum

Vineri seară, Portugalia îşi află adversara din semifinale, după confruntarea dintre Ţara Galilor şi Belgia de la Lyon. Și nimeni nu s-ar mai mira dacă, undeva după minutul 90, Portugalia s-ar decide că vrea să joace finala turneului.

 

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.