Riscăm sau nu riscăm? Cum vom juca contra Elveției? Câteva întrebări înaintea înaintea unui meci decisiv pentru România

Ciprian Rus 14 iunie 2016

După jocul peste așteptări contra Franței, pierdut la limită, România și-a epuizat marja de eroare și e obligată să ia puncte pentru a-și asigura accesul în optimile competiției. Cu ce moral, cu ce filosofie și cu ce argumente atacăm meciul cu Elveția?

În mod tradițional, meciul al doilea din grupele de la marile turnee nu e deloc unul cu amintiri prea plăcute pentru noi (înfrângeri dureroase cu Camerun, în ’90, chiar cu Elveția în ’94 sau cu Bulgaria în ’96). Dar înfrângerea contra Franței ne obligă la un rezultat mai bun decât în prima etapă a grupei.

Țintarul de la EURO 2016 ne-a pus în față adversarii din Grupa A în ordinea descrescătoare a valorii lor, iar de aici vin primele dileme pentru Anghel Iordănescu și staff-ul său. Ne facem contra Elveției jocul nostru obișnuit de așteptare și de siguranță, în ideea că și un egal ne e folositor dacă batem, mai apoi, Albania – deci amânăm asumarea de riscuri tactice și de efectiv pentru ultimul meci al grupei – sau, mizând de emoțiile pozitive de după meciul curajos cu Franța, ieșim la un meci “parte în parte” cu Lichtsteiner și compania?

Noul format competițional, în care cele mai bune patru echipe de pe locul 3 merg în faza următoare a Europeanului, lasă destul spațiu pentru calcule circumstanțiale. Cu 4 puncte și fără să fi suferit vreo înfrângere drastică sunt șanse mari să treci în optimi, dar, totuși, cu doar 3 puncte e foarte greu să speri la ceva.

Așa stând lucrurile, România e forțată să iasă la joc, mai devreme sau mai tâziu, pentru a puncta în ambele partide rămase. După cum, la rândul ei, în condițiile în care închide grupa contra țării gazdă, nici Elveția nu se poate baza doar pe punctele luate Albaniei…

Cu un joc mai rapid și mai avântat decât al nostru, Elveția e, în principiu, profilul de echipă pe care o putem lăsa să conducă jocul fără să riscăm la fel de mult ca împotriva unei echipe precum Franța. Primul meci din grupe al adversarilor noștri nu ne lasă, însă, loc pentru o lectură prea bună a forței reale a elvețienilor la acest EURO. Elvețienii au marcat foarte repede, iar albanezii au fost nevoiți să se deschidă, pentru ca apoi să joace în zece oameni mai aproape o oră.

“Elveția are același sistem, 4-3-3, precum Franța și cred că trebuie să ne așteptăm să joace la fel”, ne povestea fostul internațional Ioan Andone, invitatul primei ediții la “Lead Live”.

Indiferent, însă, de dispoziția de joc a Elveției – pusă deja în gardă de evoluția noastră din primul meci -, România trebuie să atace mai consistent și mai variat decât a făcut-o în primul meci. Adversarul e mai abordabil, dar și Iordănescu trebuie să schimbe ceva. Se va mulțumi doar cu scheme și cu sfaturi sau va umbla la sistemul de joc și la componența primul 11?

În fața unui adversar cu un mijloc de forță, e puțin probabil ca nea Puiu să-și asume schimbarea sistemului de joc. Vom începe, deci, tot cu doi mijlocași defensivi, Pintilii (dacă e apt medical) și Hoban, așa încât dilemele rămân de la închizători în sus. Deși a început cu trac, Stanciu și-a reconfimat postul de titular prin pasele date lui Stancu și prin penaltiul scos în repriza a doua.

Și atunci cu ce poate veni în plus România contra Elveției? Merită să fie sacrificați cei trei din față, care au făcut o extraordinară risipă de efort cu Franța? Poate tocmai starea lor fizică să fie un argument pentru schimbare.

Torje în locul lui Adi Popa, același Stancu vârf împins, în locul lui Andone, sau, mai degrabă, unul dintre Keseru și Alibec (tot mai puțin probabil, după ce este implicat într-un scandal de indisciplină)? E loc de Sânmărtean măcar pentru o repriză sau ne bazăm pe el doar la disperare, contra Albaniei?

Torje și Keseru, cele mai probabile întăriri de pe “Parc des Princes”, vin cu atuul execuțiilor individuale spectaculoase, un detaliu care ar putea fi decisiv într-un meci strâns, de grupă, cum pare că va fi România – Elveția.

Avem destule dileme în atac, iar ele vin dintr-un parcurs al calificărilor în care ne-am chinuit mult să marcăm în fața unor adversari mult mai slabi decât cei de la EURO. Numai că, dincolo de greutățile la construcție, am lăsat de multe ori senzația deranjantă că ne mulțumim cu puțin, că suntem sclavii calculelor meschine, că, adesea, ai noștri “și-au dorit mai mult” egalurile decât victoriile.

Cum fără victorie nu putem trece mai departe de grupe, e doar o chestiune de timp să ieșim din zona noastră de confort. O vom face asumat sau o vom face – pentru a câta oară? – în disperare de cauză? Răspunsul vine miercuri, de la ora 19, pe “Parc de Princes”.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.