Traian Ungureanu (TRU), în rolul pesimistului de serviciu: “La Națională, totul e improvizație și o așteptare speculativă: ‘Poate iese ceva!’”

Ciprian Rus 18 iunie 2016

Într-o țară în care toată lumea se pricepe la politică și la fotbal, Traian Ungureanu o face într-un stil cu totul și cu totul inconfundabil. O voce cultivată, distinctă și ireverențioasă, încă de pe vreme când activa la microfoanele postului public britanic de radio BBC. Nu se ferește de cuvinte nici acum, când a ajuns la pupitrul Parlamentului european de la Bruxelles, ca eurodeputat.

Bun cunoscător al fotbalului european, mai cu seamă al pretențioasei ligi engleze, apropiat de  realitățile sportului românesc, Traian Ungureanu rămâne un reper critic de care avem neapărată nevoie ori de câte ori ne vizitează tentația exaltării. L-am sunat la Londra și l-am provocat să joace rolul pesimistului înaintea meciului de totul sau nimic cu Albania. Până la urmă, nu a fost nevoie să joace un rol: „Trebuie să jucăm ceva fotbal ca să fim optimiști”.

Domnule Traian Ungureanu, cu ce impresii rămânem după disputarea primelor două meciuri ale României din Grupa A de la EURO 2016?

După primele două meciuri rămânem cu două penaltiuri primite legal, dar cu multă amabilitate, cu o senzație de dezorganizare și cu o nevoie enormă de seriozitate și valoare. Nici o urmă de renaștere în fotbalul românesc! Pe scurt, n-am rămas cu mai nimic, aproape zero.

Mai avem resurse tehnico-tactice și fizice să facem ceva în plus de acum înainte la acest European?

Cu Elveția, am terminat resursele după 60 de minute, ceea ce arată că nu mai avem obișnuința musculară și nici voința necesare la un meci de nivel înalt. Problema cu Albania este că ei stau fizic excelent, i-am văzut cu Franța, au o rată de combinații reușite peste cea a echipei României și, în plus, ei nu mai au nimic de pierdut. Sunt pesimist în privința meciului cu Albania. Trebuie să jucăm ceva fotbal ca să fim optimiști.

De pe banca de rezerve nu poate să vină o soluție?

Pe bancă e Puiu Iordănescu, un fost mare fotbalist, dar un antrenor care a fost readus la Națională din lipsă de alte idei și persoane. Prin urmare, de la antrenor până la portar și de la portar până la vârf, totul e improvizație și o așteptare speculativă: “Poate iese ceva!”.

Am citit presa internațională, care e foarte îngăduitoare cu noi. Cum vă explicați asta?

E îngăduitoare pentru că nu sunt foarte impresionați de fotbalul românesc, nu-i cunosc detaliile, au în minte imaginea anilor ’90-’95 și sunt civilizați. Pentru noi, cei care înotăm în aceeași ciorbă, lucrurile stau altfel.

Ce ar trebui să se schimbe, dincolo de acest EURO pentru a ne regăsi optimismul?

Am putea vorbi despre asta câteva ore. Dar, pe scurt, avem nevoie de o structură internă, de o ligă puternică, de o rețea școlară de descoperire a fotbaliștilor, de o politică de exporturi inteligentă, și nu practici de vânzare cu toptanul la prima prima divizionară B pe care o găsim prin Europa.

Am avut așteptări prea mari de la generația aceasta înainte de turneul final?

Cine a avut, a greșit. Cine a avut așteptări mari nu mai are o imagine clară asupra fotbalului românesc.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.