„A fost un bun test pentru noi. Cel mai important e să ne adaptăm la formatul acestei competiții”

Lead.ro 2 decembrie 2017

După un debut reușit – o victorie concludentă (29-17) și previzibilă cu Paraguay – echipa națională a României se va îndrepta spre hotelul din Trier cu senzația plăcută a primului pas înainte.

Asta simte și Ambros Martin, chiar dacă nu se va sprijini prea mult pe acest succes: „primul meci la o competiție ca asta nu e niciodată ușor, sunt multe așteptări în jur, dar adevărul e că abia așteptam să începem, pentru că suntem aici de două-trei zile.”

Martin s-a declarat apoi mulțumit de cele două puncte și mai ales de faptul că echipa sa a fost foarte serioasă încă de la început. „Chiar dacă nu știam mare lucru despre advesarele de azi, ne-am concentrat pe treaba noastră. Nu te întâlnești prea des cu stilul lor, sunt iuți în duelurile unu la unu, dar cred că am controlat meciul fără mari dificultăți.”

Am văzut o echipă a Paraguayului care a luptat bine și ne-a surprins puțin prin stilul de joc diferit, cu multe acțiuni de unu la unu. A fost un bun test pentru noi și promitem să facem tot ce depinde de noi pentru a ne îndeplini obiectivele. Poate cel mai important aspect este acela de a ne adapta la formatul acestei competiții, care îți permite să mai și pierzi meciuri în grupă, dar când vor veni fazele eliminatorii trebuie să dăm tot ce avem mai bun. Important este să o luăm treptat, meci cu meci, și să adunăm cât mai multe puncte în grupă.

Întrebat despre desele modificări din timpul jocului, când liniile s-au schimbat cu repeziciune și nicio jucătoare nu s-a întrebuințat mai mult de 30-35 de minute, spaniolul a subliniat încă o dată una dintre liniile lui favorite: „nu e important cine este în teren. Toate jucătoarele trebuie să dea mereu totul, să lucreze pentru echipă.”

În plus, a continuat Martin, asta înseamnă că echipa va fi odihnită pentru meciul de duminică (ora 15.00) cu Slovenia, următorul adversar ceva mai facil dintr-o grupă din care fac parte și Spania, aflată și ea în reconstrucție, Angola, care ne-a făcut o surpriză neplăcută la Jocurile Olimpice de la Rio, dar și Franța neobositului Olivier Krumbholz, pe care mulți experți o văd între favoritele la medalii.

Dar pe Martin nu-l interesează calculele hârtiei. Păstrându-se consecvent ideii de a se concentra pe fiecare meci la rândul său, spaniolul a spus că nu se așteaptă la un meci simplu cu Slovenia, o altă adversară cu un stil necunoscut: „este o echipă în creștere, va fi un meci complicat, dar noi suntem România și ne vom concentra pe jocul nostru.”

În final, ușor mirat de susținerea primită de echipă în sala din Trier, Ambros Martin s-a bucurat și că suporterii români au fost așa de mulți – „înseamnă că le e poftă de handbal, iar asta e o motivație în plus pentru noi.”

Programul României în Grupa A

România – Slovenia, 3 decembrie, ora 15.00

România – Spania, 5 decembrie, ora 21.30

România – Angola, 7 decembrie, ora 19.00

România – Franța, 8 decembrie, ora 19.00

Toate meciurile sunt transmise de Telekom Sport

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.