Andrei Buzle, handbalistul de 18 ani transferat de Barcelona, abia așteaptă să înceapă noua aventură
Lucian Vârtan 31 iulie 2017Andrei Buzle a avut o vară încărcată. În iunie, handbalistul de 18 ani a debutat cu gol la echipa națională de seniori, în meciul pierdut de România împotriva Poloniei, în grupa de calificare la Campionatul European. La câteva zile de la debut, atenția publicului s-a îndreptat din nou spre el, când Andrei a semnat pentru echipa secundă a Barcelonei. Vestea că adolescentul s-a transferat la una dintre cele mai puternice echipe ale Europei și că va fi antrenat chiar de Xavi Pascual, selecționerul echipei naționale a României, i-a surprins pe mulți, dar demonstrează totodată că handbalul românesc încă produce jucători de perspectivă.
Am stat de vorbă cu tânărul handbalist timișorean (format la CS Unirea Sânnicolau Mare) despre ce înseamnă handbalul pentru el și cum vede noul drum pe care va porni din acest sezon. „Handbalul îmi ocupă tot timpul”, spune acum cu bucurie în glas, chiar dacă nu știa de la început că asta e ceea ce vrea să facă. Pentru el totul a început într-o zi obișnuită în care mergea împreună cu sora lui să joace tenis, când antrenorul de acolo i-a propus să vadă dacă nu i-ar plăcea și handbalul. I-a fost greu la început, dar apoi, treptat, de la hobby și prilej pentru mișcare, handbalul a devenit tot ce își dorește să facă mai bine. Le este recunoscător atât părinților, care l-au susținut în orice decizie luată, dar și antrenorilor care i-au dat încredere.
Andrei, un hibrid între centrul modern și inter, a ales să meargă la Centrul Național de Excelență de la Sighișoara, o decizie destul de dificilă – însemna să stea departe de familie pentru o lungă perioadă de timp. Dar a fost și pasul care a făcut ca handbalul să nu mai fie doar o pasiune. „(La handbal n.red.) trebuie mai multă muncă decât talent, deși și acesta este necesar, dar și să fii tu cel care își dorește să facă lucrul respectiv”. E conștient de șansa pe care a primit-o și încearcă acum să răsplătească cum poate mai bine încrederea acordată.
„Am rămas fără cuvinte când am auzit propunerea de a semna cu Barcelona, pentru că nu oricine primește această șansă. Cu toate acestea nimeni nu îmi garantează că o să și joc pentru ei; totul ține de mine și cred că prin multă muncă voi ajunge și să joc”.
Ce așteptări are de la această experiență? „Mi-aș dori să mă ajute să devin unul dintre cei mai buni jucători din lume de la linia de 9 metri, să fiu în stare, în funcție de echipa la care joc, să o ajut să câștige”.
Debutul la națională
La doar 18 ani, Andrei a jucat primele minute într-un meci oficial cu naționala de seniori. Nu orice meci, ci unul de calificare la un Campionat European (la care România nu a mai ajuns de peste 20 de ani), contra Poloniei, echipă clasată pe locul 4 la ultima ediție a Jocurilor Olimpice. A avut emoții când a intrat pe teren și când s-au intonat imnurile, dar și pentru că urma să joace împotriva unor sportivi mult mai experimentați. A rămas impresionat de Xavi Pacual și de ceea ce vrea el să implementeze în handbalul românesc: „Implicarea lui este majoră, nu doar la echipa de seniori, ci și la juniori și în campionatul juvenil”.
În timpul meciului, ori de câte ori a greșit sau nu a respectat schema de joc, antrenorul i-a explicat ce ar fi trebuit să facă în momentul respectiv și l-a încurajat, i-a dat încredere. Andrei vorbește cu drag și despre atmosfera din cadrul echipei naționale și cât de bine l-au primit băieții: „Nu mă așteptam să fie atât de deschiși cu mine, să mă susțină și să mă încurajeze pe tot parcursul meciului”. A fost mare dezamăgirea ratării calificării la Campionatul European din Croația, însă tot Pascual a subliniat aspectele pozitive din meci, în special a doua repriză. Andrei crede că antrenorul spaniol a avut prea puțin timp ca să poată schimba mai multe, însă motivația și încrederea pe care o oferă jucătorilor va face diferența.
Tânărul handbalist urmărește mai mulți jucători și stilul lor de joc, dar cel mai mult îi admiră pe Mikkel Hansen și Aron Palmarsson, pentru viziunea pe care o au în joc, dar și pentru că, deși joacă pentru echipă, au și realizări personale, sunt jucători compleți. Când lucrurile nu ies așa cum își dorește, este atent la ce a greșit, vorbește cu cineva din exterior care a observat greșeala mai bine și încearcă să nu o mai repete. Timpul liber îi place să îl petreacă cu colegii de echipă, pentru că „este foarte important să aibă o relație bună și în afara terenului de handbal”.
Este nerăbdător să înceapă antrenamentele cu noua echipă, pentru că știe că această experiență îl va ajuta să crească, să facă pasul spre a deveni un jucător profesionist. În timpul discuției s-a referit de multe ori la sintagma „multă muncă”, așa că nu îl sperie nici faptul că va trebui să studieze în altă limbă sau să se acomodeze unui nou stil de viață: „Am analizat foarte bine situația, m-am gândit la ceea ce vreau să fac mai departe, dacă sunt pregătit. Totul s-a mișcat foarte rapid în viața mea.”
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni