Camelia Potec: „Se pot schimba lucruri. Avem speranțe că putem fi competitivi la Tokyo”

Să conducă Federația de Natație și Pentatlon Modern nu era unul din planurile Cameliei Potec atunci când a renunțat la sportul de performanță, în 2012. Campioană olimpică în 2004, la Atena, își dorea întâi să ia o pauză, să se odihnească și să înțeleagă mai bine ce s-a întâmplat la JO de la Londra, unde n-a avut rezultatul pe care și-l dorea (nu a prins nicio finală). Își alesese deja un drum în turism, alături de tatăl ei; absolvise facultatea, investise într-un hotel și, an de an, îi spunea tatălui că mai înoată un an, apoi i se alătură.

Dar când Viorel Păunescu, pe atunci președintele Federației, i-a propus să lucreze un an ca secretar general, a acceptat. „Mi s-a părut interesantă ideea, pentru experiență și pentru a vedea ce se întâmplă într-o federație. După un an, a venit cu propunerea să candidez la funcția de președinte. Am stat și m-am gândit dacă mi-ar plăcea să fac asta, m-am interesat despre ce au făcut oamenii din vechea conducere, mi-am pus la punct anumite proiecte care ar trebui făcute urgent și am zis să încerc.”

În octombrie 2013, la 31 de ani, devenea cel mai tânăr președinte al unei federații din România.

Obiectivul imediat

Pentru că în ultimele cicluri olimpice au scăzut nu doar numărul medaliilor, ci și numărul înotătorilor români calificați la Jocurile Olimpice (la Londra, Potec a fost singura calificată cu barem A, apoi Federația a mai primit trei invitații), primul obiectiv pe care și l-a propus în noul rol de președinte a fost ca, în cei trei ani rămași până la Rio, să crească numărul sportivilor calificați.

„N-a fost deloc ușor, dar ne-am stabilit un obiectiv: să ieșim de sub pământ și, într-un timp foarte scurt, chiar dacă planul era și pe termen lung, să arătăm că la JO de la Rio avem rezultate bune. Nu foarte bune, nu mergeam clar la medalie, dar ne-am propus să avem măcar doi-trei participanți cu barem A, din juniorii pe care îi aveam, să nu așteptăm invitații.”

La Rio, s-au calificat trei înotători cu barem A, plus ștafeta de băieți la 4×100 m liber, iar Federația a mai primit o invitație de la Federația Internațională pentru Ana Dascăl, care la nici 14 ani a fost cea mai tânără sportivă din delegația României.

Cum crede Potec că a reușit: „Printr-o investiție mai mare și un ajutor mult mai bine susținut. Am fost zi și noapte aici, alături de echipa mea, pentru sportivi, să reușim să grăbim un pic toată birocrația și să le oferim la timp ce aveau nevoie.”

Birocrația e ce nu-i place la munca în Federație. „Nu-mi place că lucrurile durează foarte mult timp. Eu sunt o persoană activă, nu-mi place să stau mult pe scaun, și în ultimii trei-patru ani, cel puțin până la Rio, stăteam pe acel scaun 10-12 ore, cu hârtii, cu dosare, cu aprobări, cu schimbări.”

Strategia pe termen lung

Dincolo de obiectivul pe termen scurt legat de participarea la Rio, strategia pe termen lung propusă de Potec pentru Federația de Natație urmărește mai multe planuri, printre care: dezvoltarea antrenorilor, a bazelor sportive, organizarea de competiții și investiția în copii și juniori.

În privința antrenorilor, Potec își dorește să creeze un program de licențiere oferit de către Federație. „Un lucru pe care nu l-am reușit deocamdată, tot din cauza birocrației, e să licențiem antrenorii; să oferim o diplomă, niște studii oferite de către Federație, în colaborare cu Federația Internațională. Astfel vom putea verifica mai bine ce fac la antrenamente, vom putea avea un sistem de monitorizare.”

„Noi perfecționăm în fiecare an antrenorii de nivel național, dar un curs de trei zile nu e de ajuns. Și atunci încercăm acest sistem care să încorporeze și partea științifică, de recuperare, de doping – pentru că antrenorii nu trebuie să fie medici, dar trebuie să știe ce să ceară Federației -, și partea psihologică, să-și dea seama când sportivul are nevoie de ajutor, să nu fie prea târziu și să ajungă să se lase de sport.”

O altă direcție e omologarea bazinelor: „Am început o colaborare destul de bună cu cei de la Compania Națională de Investiții, pentru a avea baze construite conform condițiilor date de Federația Internațională, și am stabilit și un sistem de omologare a lor. Primul bazin omologat, singurul în momentul de față, e cel de la Dinamo, dar și celelate au început să facă licitații pentru a achiziționa ce le lipsește pentru omologare.”

„Anul trecut s-a deschis un bazin nou la Târgoviște și Oradea, anul acesta sperăm să fie gata și cel de la Brăila, și sper ca cel târziu anul viitor să fie gata și Complexul de Natație de la Otopeni. E vorba de un centru de cinci bazine, cu bazin de sărituri, de înot, unde putem organiza la un moment dat un Campionat European de natație.”

Organizarea Campionatului Internațional de Înot al României, ajuns la a treia ediție, e o altă realizare importantă. „După 34 de ani am organizat în România prima competiție internațională, care contează în topul mondial. Adică timpii înregistrați de sportivii noștri în România sunt omologați. Pe vremea când noi eram sportivi, tot ce înotam în România era degeaba, luptam pentru medalii și titluri pentru clubul de care aparțineam, dar nu conta la nivel internațional, nu puteai să-ți faci un barem de participare la JO sau la Campionatul Mondial. Ei au avut posibilitatea să califice ștafeta anul trecut aici la București. Tot aici s-a calificat și Marius Radu la 100 de metri liber. Am încercat să aducem acasă un lucru care ne lipsea și de care aveam nevoie.”

Un alt pilot important e investitia în copii si juniori, „pentru că ei sunt viitorul nostru”. Spre deosebire de alte sporturi, care se confruntă în ultimii ani cu o scădere a numărului de practicanți, înotul beneficiază încă de o bază largă de copii. Problema, spune Potec, e că se pierd pe drum.„Din ce motive încă nu știu. Unul dintre ele e acesta cu antrenorii, că intră pe mâna unor antrenori care își doresc doar venituri din inițiere și nu știu să-i motiveze și să-i încurajeze pe cei buni. Sunt mai multe cauze, dar e important că la competițiile de juniori avem cel mai mare număr de participanți, și cei mai mulți susținători în tribune, e plin de părinți și bunici. Reprezentăm un sport care încă atrage.”

„În România există sportivi cu potențial, este adevărat că trebuie să-i încurajăm să muncească mai mult. Mulți sportivi se cam culcă pe o ureche pentru că se văd deja campioni naționali și cred că e de ajuns ca să fie într-o echipă națională și să reprezinte România la marile competiții, dar noi ne dorim mai mult. În primul rând, pentru ei. Un titlu național e valoros, dar nu e ce ar trebui, mai ales pentru unii sportivi care au atât de mult talent.”

Robert Glință și Ana Dascăl, speranțe pentru Tokyo

Revelațiile natației la Jocurile Olimpice de la Rio au fost Robert Glință (calificat în finală la 100 de metri spate) și Ana Dascăl. În ei stau și speranțele următoarei ediții.

Potec speră ca experiența să îi motiveze, mai ales pe Ana. „Sperăm să o ambiționeze să muncească mai mult și să-și dorească să fie pe podium la următoarea ediție, să nu se mulțumească cu participarea, că pentru mulți sportivi ăsta e obiectivul. Are potențial mare, e o sportivă foarte înaltă, foarte bine dotată fizic pentru sportul acesta. Acum se antrenează și cu o antrenoare foarte renumită și foarte bună, sperăm să iasă ce și-au propus.”

Antrenoarea Anei e acum Laura Sachelarie – cu care Diana Mocanu a câștigat două medalii olimpice de aur în 2000 -, pe care Potec a readus-o în echipa Federației. „E cea mai bună antrenoare, în urma rezultatelor. Odată ce reușești să aduci două medalii de aur olimpice, una mondială de aur și un argint, plus ce-a mai avut la Europene, nu există antrenor în înot care să aibă valoare mai mare. Așa cum cea mai bună sportivă din natație e Diana Mocanu, am spus-o întotdeauna.”

Cu Sachelarie hotărâse să se antreneze și Glință, cel mai bun înotător al României, înainte să afle că trebuie să facă o pauză forțată, pentru că analizele au arătat că organismul său este suprasolicitat. Apoi, Robert a anunțat că din toamnă va pleca în Statele Unite, unde va înota pentru echipa Universității din California de Sud, USC Trojans.

Despre COSR

Din noiembrie 2016, Potec a devenit și vicepreședinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, alăturându-se noii echipe care își propune să redreseze sportul românesc, în frunte cu Mihai Covaliu.

Asta înseamnă mai mult de muncă, spune râzând Potec, care își păstrează optimismul privind viitorul sportului. „Am dorit să intru în această echipă pentru că eu cred că se pot schimba lucruri. Avem speranțe pentru următorul ciclu olimpic, credem că putem să fim competitivi la Tokyo. N-am zis că venim cu 20 de medalii, dar dăm drumul unui sistem care sperăm să funcționeze pentru următoarea ediție. Sunt mai multe proiecte prin care să ajutăm sportivii, nu doar cu un an înainte, ci pe o perioadă mai lungă, să oferim condiții mai bune de pregătire și de recuperare. Chiar și la partea cu echipamentul am lucrat încă din primul moment, cu întreaga echipă, a fost multă energie și multe discuții în direcția asta, să nu se mai întâmple a doua oară.”

COSR își propune, spune Potec, să ofere susținere sportivilor și antrenorilor mai din timp, ca să poată rămână concentrați pe obiectivul Tokyo fără distrageri și fără „să fie nevoie să caute sprijinul în altă parte, fie că e altă țară sau alt domeniu.”

Potec vorbește din experiența sportivului care s-a antrenat cinci ani în Franța. Ce a impresionat-o cel mai mult acolo? „Mentalitatea. Toți gândeau și respirau sport. La ei nu există ca sportul să fie considerat meserie. Nu, sportul trebuia făcut pentru sănătate, erau educați de mici așa. Înotul e obligatoriu în școală, părinții după serviciu se duceau să facă mișcare, indiferent că era vorba de înot, de alergare sau de ciclism. Veneau în cămașă, sacou, pantofi, cu ghiozdanul în spate, se schimbau în vestiar, înotau, apoi se duceau acasă. Iar la nivel de performanță, automat și selecția e mult mai mare, iar în momentul în care ajungeau într-o echipă, se simțeau onorați să-și reprezinte țara. Ajungeau de la plăcere la onoare. Dar totul pornea de la această mentalitate. La noi e greu s-o schimbi, dar către direcția aceea încercăm și noi să mergem.”