La Baia Mare, într-o căldură sufocantă și o hărmălaie de nedescris, România se bate până la ultima picătură de energie, însă pierde agonizant, la ultima aruncare, cu Serbia: 22-23, dar din înfrângerea asta se pot învăța multe.
F/T: On the buzzer! Last second Nenadic goal wins it for @OKSrbije v Romania in Group 2 of #ehfeuro2018 QFing. The drama, oh the drama! pic.twitter.com/gYe9brxOFe
— EHF EURO (@EHFEURO) May 4, 2017
*
“Realist vorbind, plecăm cu şansa a doua în această confruntare”, spunea Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal (FRH), înaintea meciului cu Serbia. Antrenorul Xavier Pascual recunoștea și el că Serbia e cea mai talentată echipă din Grupa 2 și adăuga că “suntem conştienţi de unde ne aflăm noi şi unde se află echipa Serbiei”. De fapt, cei mai mulți dintre noi știam că Serbia are jucători grozavi, că Serbia e mai experimentată; în fine, că Serbia e echipa (ceva) mai bună.
Dar toate astea n-au mai făcut două parale când echipa României a intrat în Sala Sporturilor „Lascăr Pană” din Baia Mare. Când tribunele au început să cânte și să urle și iar să cânte, toți am crezut că victoria cu Serbia e posibilă. Și a fost. De la început și până la final – cu excepția finalului de primă repriză – România s-a măsurat cu Serbia fără să iasă datoare.
Echipa a intrat în meci fără complexe, iar experiența mai bogată a sârbilor a fost anulată de intensitatea pe care handbaliștii lui Xavi Pascual au arătat-o în primele 15 minute.
E greu de spus dacă acest prim sfert de ceas a fost cea mai bună perioadă de joc a României, însă lucrurile au mers ca unse până la 7-5. Acolo, încurajați de o dublă eliminare în rândurile noastre, sârbii și-au făcut loc în meci, au egalat și au trecut chiar la conducere, 8-7.
A urmat o lungă întrerupere pricinuită de problemele sistemului de lumini din sala Lascăr Pană, iar la reluare Serbia a jucat mai bine.
Apărarea adversă a început să joace mai agresiv, cu un om avansat (sau zburător, cum se mai spune la handbal) care să rupă construcția României undeva la nouă-zece metri de poartă. Iar așezarea asta cinci plus unu a funcționat: atacurile și-au pierdut viteza, handbaliștii români și-au rătăcit, pentru câteva momente, busola. Iar adversarii au profitat din plin și au fugit la cabine cu patru goluri avans, 13-9.
Pentru câteva clipe, diferența de experiență dintre cele două echipe a fost vizibilă. Doar pentru un scurt moment.
Căci România și-a făcut din nou curaj. Pascual a scos portarul pe următoarele faze de atac, iar emoțiile au fost ascunse în spatele unei determinări contagioase, la care tribuna a răspuns imediat.
Ghionea, Mocanu sau Grigoraș au început să arunce cu sete, apărarea a devenit din nou contondentă și marile vedete ale Serbiei – Vujin, Nenadic sau Djordjic – au fost întâmpinate fără urmă de înțelegere. Rezultatul? România a egalat la 15, s-a plasat în ceafa Serbiei și a început să ofere un handbal cu adevărat grozav, cu goluri de pe toate pozițiile și chiar o aeriană care l-a lăsat pe comentatorul TVR fără aer.
România a stat lângă Serbia până la final, a egalat la 22 cu doar 30 de secunde rămase din joc, doar pentru ca Nenadic să nu țină cont de inimile noastre și să înscrie în ultima secundă, printr-o aruncare de la șold care l-a păcălit pe bravul Popescu.
Chiar și așa, nu există motive pentru capete plecate. Echipa lui Pascual arată bine, iar cele două victorii cu Belarus și Polonia nu vor fi trecute la umbra acestei înfrângeri grele, dar chiar și așa încurajatoare.
Ce urmează
Echipa lui Xavier Pascual rămâne în calculele calificării la Campionatul European din Croația (2018), dar se vede acum egalată în clasament – patru puncte – de Serbia și Belarus. Polonia (locul patru la Jocurile Olimpice de la Rio) rămâne ultima, fără puncte după trei meciuri.
La jumătatea drumului spre turneul final din Croația, lucrurile nu arată rău deloc: jocul României e solid, grupul muncește fără reținere, iar direcția este bună. În plus, șansa revanșei cu Serbia e chiar după colț: partida retur are loc duminică, 7 mai, la Kragujevac.
Ultimele două jocuri din Grupa 2 (deplasarea din Polonia și meciul de acasă cu Belarus) sunt programate la jumătatea lunii iunie (14-18 iunie).
Context
România a început campania de calificare pentru Euro acum doi ani, în 2014, într-o grupă secundară câștigată înaintea Italiei și a micului stat Kosovo. Locul din preliminarii a fost obținut la baraj, printr-o dublă cu Israel. Asta confirmă ceea ce mulți știu prea bine: când vine vorba de handbalul masculin, România se măsoară, în ultimii ani, mai degrabă cu cei slabi decât cu cei foarte buni.
Puțini își mai amintesc azi de cele patru medalii de aur obținute, în anii 60′ și ’70, la campionatele mondiale, și la fel de îndepărtate sunt cele patru medalii olimpice (una de argint, trei de bronz), ultima câștigată la Los Angeles, în 1984. Dar în loc de ciudă – frustrarea subțire că “Domne’, nici la handbal nu mai suntem ce-am fost” -, performanțele din trecut pot funcționa ca o motivație proaspătă: echipa națională știe unde vrea să se întoarcă.
