FIBA EuroBasket 2017: România, văzută din interiorul echipei de antrenorul principal Marcel Țenter. La ce să ne așteptăm?
Lucian Vârtan 21 august 2017Pe măsură ce ne apropiem de EuroBasket 2017, gândurile suporterilor se îndreaptă tot mai des spre naționala „vulturilor” (așa cum e cunoscută echipa) și cum se va descurca ea în grupa C care se va juca la Cluj. Se întreabă cum o să evolueze baschetbaliștii români, având în vedere că România nu a mai participat de 30 de ani la un turneu final european, dacă o să facă față emoțiilor de-a juca în fața propriilor suporteri și dacă o să fie mai determinați, mai incisivi pe teren.
E important ca atunci când pornești la drum spre un turneu final să înțelegi complexitatea acestuia, să fii conștient de propria valoare și să nu impui obiective nerealizabile. Așa că l-am întrebat pe antrenorul principal al echipei naționale de baschet masculin a României, Marcel Țenter, cum vede această participare a României și ce își dorește să se întâmple la EuroBasket 2017.
Mai jos, o discuție interesantă despre baschetul românesc și Campionatul European de Baschet Masculin – unul dintre cele mai importante evenimente sportive organizate în ultimii ani de România.
Așteptările dinaintea Campionatului European
Marcel Țenter vorbește deschis despre intenția României la turneul european și, prin faptul că repetă des cuvântul „muncă”, te face să crezi mai mult în șansa României. Își dorește ca „Vulturii” să iasă victorioși din sală în cât mai multe meciuri și publicul spectator să se poată identifica cu ei la finalul turneului. Crede că organizarea EuroBasket este un lucru extrem de important pentru România și în același timp este o onoare să fie țară organizatoare. Speră să fie un pas mare înainte spre un viitor mai al baschetului românesc.
„Vom avea ocazia să simțim ritmul baschetului la nivel de top, pentru că pe parchetul Sălii Polivalente vor evolua cei mai importanți jucători ai Europei la momentul actual. Este un moment extrem de important de care trebuie să profităm toți – atât noi, oficialii, cât si iubitorii baschetului.”
Țenter, care a mai antrenat pe U BT Cluj-Napoca, Gaz Metan Mediaș, SCM U Craiova și Alba Fehérvár, conduce naționala României din vara lui 2013. „Am fost flatat când mi-a fost oferită șansa de a fi antrenorul echipei naționale și în același timp mândru.” Știe că misiunea lui nu este una ușoară, că trebuie să răspundă de tot ce se întâmplă în jurul echipei, să atribuie anumite roluri, iar atunci când ceva nu merge el va fi primul răspunzător.
Ce își dorește de la acest turneu european? „Ne dorim să câștigăm două meciuri, dar noi am vrea să fie cât mai multe victorii!” Este conștient că va fi foarte greu, pentru că România întâlnește echipe puternice, precum Spania sau Croația, plus Cehia sau Muntenegru care, la rândul lor, au jucători valoroși: „Dar lucrul ăsta trebuie să ne responsabilizeze, să ne facă să dăm tot ce avem noi mai bun.” Primul meci din grupă va fi extrem de important, pentru că de multe ori de evoluția din primul meci depinde întregul parcurs, crede antrenorul. Meciul de debut al României (vineri, 1 septembrie, ora 20:30) va fi contra Cehiei.
Perioada de pregătire
Din cauza lipsei experienței la nivel de top, a fost nevoie de o perioadă mai lungă de pregătire pentru a pune la punct relațiile de joc și a testa cât mai mulți jucători, pentru a găsi o formulă de joc cât mai bună. Antrenorul atrage atenția că perioadele de pregătire au părți mai bune și mai puțin bune și este normal să fie așa, pentru că scopul principal este acela ca echipa să fie la capacitate maximă între 1 și 7 septembrie. „Nu mai putem schimba foarte multe lucruri în această perioadă, timpul este scurt, ne vom axa pe detalii. Lucrul cel mai important, despre care tot vorbim în ultima vreme, e să schimbăm un pic mentalitatea jucătorilor, să le dăm mai multă încredere în ei.”
În afară de asta, multă muncă. „Ne trezim în jurul orei 7-7:30; la ora 9:30 avem prima ședință tehnică înainte de antrenament; la 11 avem primul antrenament de dimineață. Urmează prânzul și o mică perioadă de odihnă. La ora 17 avem cea de-a doua ședință tehnică și la ora 19 avem antrenamentul numărul doi. Pe lângă acestea mai avem și ședințe cu jucătorii, dar și ședințe individuale. Urmează cina și pregătirile pentru a doua zi.”
Perioada de pregătire a fost una plină de meciuri tari, cu evoluții bune și mai puțin bune, împotriva unor echipe la care România nu a avut acces până acum. Meciurile împotriva Tunisiei sau a Israelului, deși pierdute la limită, au fost extrem de utile. Grecia a fost mult mai bună decât România, aici s-a văzut destul de mult lipsa de experiență și faptul că jucătorii români nu au jucat prea multe meciuri importante și nici nu joacă prea multe minute la echipele de club. „Doar jucând foarte mult și în special meciuri tari vom ajunge să jucăm dezinvolt și fără prea mult respect față de adversari, în sensul bun vorbind”, crede antrenorul.
Lotul care va participa la EuroBasket 2017 este aproape stabilit, mai sunt mici întrebări cărora Țenter încearcă să le găsească răspuns în următoarele zile, împreună cu staff-ul tehnic. Trioul Vlad Moldoveanu-Andrei Mandache-Giordan Lee Watson va fi motorul echipei, atât timp cât va fi pus în valoare de restul coechipierilor. „Toți jucătorii sunt foarte motivați să facă o figură frumoasă la acest turneu, iar noi ne ocupăm ca ei să fie în formă fizică perfectă.”
Pe 17 august, naționala a plecat în Letonia pentru alte două meciuri de pregătire, împotriva țării gazdă și a Lituaniei. Giordan Lee Watson, jucătorul american în proces de naturalizare, lipsește de la meciurile de pregătire din Letonia.
Țenter felicită tinerii jucători pentru câștigarea Campionatului European de baschet Under 20 și speră ca toți cei prezenți la lotul mare să fie incluși pe lista finală de 12 jucători care vor participa la European, pentru că ei sunt viitorul baschetului românesc. Pentru asta e nevoie și susținerea cluburilor de juniori, crede selecționerul, pentru a opri migrația jucătorilor de la un club la altul, astfel încât cluburile să fie motivate să investească mai mult în aceste secții. Înființarea unor Centre de Excelență finanțate de stat, astfel încât pregătirea jucătorilor să fie făcută în mod organizat și pe tot parcursul anului, ar fi un alt pas spre dezvoltarea baschetului românesc, adaugă el.
Emanuel Cate, ganduri inainte de #EuroBasket
Tanarul Emanuel Cate, MVP-ul Campionatului European U20 – Div. B, gata de pasul catre nationala de seniori, cu prilejul FIBA #EuroBasket
Posted by Echipa națională de baschet masculin a României on Monday, August 7, 2017
Mesaj pentru fanii de la Cluj
Ce își dorește antrenorul de la publicul clujean? „Așteptările sunt mari. Participăm la un Campionat European și cu toții ne dorim victorii, însă trebuie să acceptăm și realitatea, pentru că nu avem experiența acestor competiții. Ne dorim ca ei să ne fie alături, să ne încurajeze, iar noi să le arătăm că pot să fie mândri de noi și că merită să vină la sală să ne urmărească. Victoriile aduc suporterii în jurul echipei, dar eu sper să ne încurajeze indiferent de rezultat.”
Meciurile se vor desfășura în intervalul 1-7 septembrie, iar primele patru clasate din fiecare grupă vor merge mai departe spre fazele finale. Turneul final al EuroBasket – sferturi, semifinale și finalele – se va desfășura la Istanbul, oraș gazdă al grupei D. Toate meciurile grupei C vor fi transmise în direct de TVR şi TVR HD. Iată programul:
Vineri, 1 septembrie
ora 15:00 Ungaria-Croaţia
ora 17:45 Spania-Muntenegru
ora 20:30 România-Cehia
Sâmbătă, 2 septembrie
ora 15:00 Muntenegru-Ungaria
ora 17:45 Cehia-Spania
ora 20:30 Croaţia-România
Luni, 4 septembrie
ora 15:00 Ungaria-Cehia
ora 17:45 Muntenegru-Croaţia
ora 20:30 Spania-România
Marţi, 5 septembrie
ora 15:00 Cehia-Muntenegru
ora 17:45 Croaţia-Spania
ora 20:30 România-Ungaria
Joi, 7 septembrie
ora 15:00 Cehia-Croaţia
ora 17:45 Ungaria-Spania
ora 20:30 Muntenegru-România
Biletele pentru Grupa C a EuroBasket 2017 pot fi cumpărate de pe site-ul Eventim.
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 4 săptămâni