Gustul amărui al victoriei. Calificarea Astrei în Europa aduce cu sine multe incertitudini. Important e ce vom învăța din ele
Ciprian Rus 9 decembrie 2016“Un succes cu gust amărui – aidoma celebrei beri cehești de la Plzen, orașul care i-a deschis Astrei drumul spre primăvară” – scriam, imediat după meci, despre calificarea campioanei în “16-mile” Europa League.
Dar gustul amărui nu venea, de fapt, de la berea cu care celebrau, binemeritat, băieții lui Marius Șumudică, ci de la situația complicată în care cea mai mare performanță din istorie o găsește pe Astra Giurgiu.
Acel moment când te califici în primăvara europeană pentru prima dată în istorie! #Astra ?? pic.twitter.com/QFxGItDw8y
— Liga 1 România ? (@Liga1_Romania) December 8, 2016
I-am dedicat Astrei, în primăvară, după ce câștigase titlul de două ori într-un an, un amplu dosar pe lead.ro. Istoria Astrei – un club care nici măcar nu exista în 2004 – e, în mic, istoria zbuciumată a fotbalului românesc după 1990. “Notează acolo, că s-ar putea să nu găsești un cuvânt mai potrivit potrivit pentru asta: <<O haiducie!>>”, îmi spune, azi, la o zi după bucuria de pe „Arena Națională”, o sursă din club care, la fel ca alte dăți, preferă să rămână anonimă.
Din “haiducia” aceasta pe banii “boierului” Ioan Niculae s-a născut o poveste care a dat „culoare, căldură, suflet unui fotbal românesc rece şi trist, de cele mai multe ori”, după cum scrie ofițerul de presă Astrei în cronica de meci de pe site-ul clubului.
“Astra merge în primăvara europeană şi luni, 12 decembrie, aşteaptă să vadă ce nume va aduce în România în februarie! Poate fi Tottenham, Lyon, Fiorentina, Zenit…”. “Cine ştie ce va fi până atunci?”, se încheie cronica de pe site-ul Astrei.
„Cine știe ce va fi în februarie?”
Am luat urma acestei întrebări cu tâlc de la finele cronicii pentru a încerca să înțelegem mai bine care sunt incertitudinile și care sunt perspectivele singurei noastre reprezentante în “primăvara” europeană.
Mai rămâne Marius Șumudică la echipă?
Atât înainte de meciul cu Roma, cât și după, antrenorul celor de la Astra spunea că acesta este ultimul său meci pe banca echipei campioane a României. De multe ori “Singur împotriva tuturor”, asemenea mult iubitului său slogan de rapidist, Șumudică a suferit mult pe banca Astrei și a fost elementul-cheie al acestui mare succes, de care fotbalul românesc avea nevoie ca de aer.
“Nu pot să-mi stăpânesc lacrimile, este cea mai frumoasă zi din viața mea și din păcate cred că e ultima mea zi la Astra. Eu am produs peste 15 milioane de euro de când am ajuns aici, a sosit momentul să fiu respectat, nu cred că mai prind meciul cu Steaua.
Am făcut tot ce a ținut de mine, dar din păcate nu am fost respectat. Cei de la Gaziantep au venit din Turcia, eu mă opresc în această seară chiar dacă nu ajung la un acord cu ei. Nu avem dialog cu Niculae și nici nu-mi doresc, capitolul Astra este un capitol închis”, spunea Șumi.
“Situația e cât se poate de clară. Șumi pleacă doar dacă plătește, noi îl putem da afară doar dacă plătim. Deci Marius Șumudică pleacă de la Astra doar când pune banii pe masă, restul sunt speculații”, răspund cei din conducerea Astrei.
Șumudică e dorit la Gaziantepspor în Turcia. Turcii sunt dispuși să plătească 2 milioane de euro pentru Săpunaru, Junior Morais și Lung Jr. pic.twitter.com/DNn0FCx1Ij
— Liga 1 România ? (@Liga1_Romania) December 9, 2016
Care e situația salariilor la echipă?
Cea mai mare problemă care a dus la erodarea relațiilor dintre echipă, antrenor și conducere a fost situația financiară. Deși echipa câștigase campionatul și își asigurase cea mai mare bucată din drepturile TV, iar apoi intrase în grupele Europa League – alți bani! – jucătorii continuau să fie neplătiți cu lunile.
“Salariile sunt acum la zi, nu mai avem probleme din acest punct de vedere. Sunt oameni care au plecat acasă cu câte 40.000 de euro”, explică sursa din cadrul Astra Giurgiu.
Sunt sigure plecările de la echipă ale lui Alibec și Budescu?
Din echipa cu care Marius Șumudică făcea furori în campionat acum un an, trei dintre jucătorii de bază – Enache, De Amorim și Boldrin – au ajuns deja în curtea Stelei. De câte ori mai apare pe la televizor, finanțatorul vicecampioanei mai vine cu câte un nume, deci nu ar fi deloc exclus ca Junior Morais sau Teixeira să fie și ei ofertați.
Vândut în China în iarna trecută, Budescu trebuie să se întoarcă la clubul care l-a plătit cu câte 25.000 de euro pe lună în tot acest tur de campionat cât el a jucat, de fapt, în România. La fel, Alibec a fost subiectul unei întregi telenovele în legătură cu transferul la Steaua.
“Ambii jucători vor pleca de la echipă. Cu Budescu e limpede, cu Alibec, la fel. Banii pe Alibec au intrat deja și au fost deja cheltuiți, deci nu mai e loc de dat înapoi, Denis e omul Stelei după ultimul meci din acest an”.
#Budescu va trebui să se întoarcă în China la Dalian Yifang în Ianuarie. Dar acum sărbătorește o calificare istorică! #AstraÎnEuropa pic.twitter.com/ky0YGBniVX
— Liga 1 România ? (@Liga1_Romania) December 8, 2016
Vor veni noi jucători la Astra?
Cu ce lot va aborda, atunci, Astra, cele mai importante meciuri europene din istoria sa?
“Jucători trebuie să aduci, nu se poate altfel. Dar eu cred că strategia va fi făcută și în funcție de adversarul pe care îl vom întâlni în februarie. Dacă pici cu Osmanlispor, merită să își încerci șansele și să investești în jucători buni, care să te ajute. Dar dacă dai peste Zenit…”.
Cât de mult va influența intrarea sau neintrarea în “play-off” a Astrei proiectul de viitor al echipei?
De-abia ieșită dintr-un meci decisiv de calificare în Europa, Astra dă piept duminică cu Steaua, într-o ultimă șansă de a ține trena echipelor care se bat pentru “Top 6”.
“Dacă nu câștigi cu Steaua, nu mai ai nici o șansă. Acolo se vor clarifica multe. Plus că depindem și de eventuala retragere a lui ASA din campionat. Sunt în fața noastră echipe care s-au împiedicat cu ASA, cum a fost Botoșaniul în ultima etapă, și care vor primi 3-0 și atunci va fi și mai complicat pentru noi”.
Multe întrebări și o certitudine
Revenirea spectaculoasă a Astrei în Grupa E a Europa League și calificarea ei impresionantă nu rezolvă, iată, probelemele de sistem ale fotbalului românesc. Dar meritul acestei mari performanțe e tocmai faptul că ne lasă cu mai cu mai multe întrebări decât ne-ar fi lăsat o înfrângere. Ne provoacă să ne preocupăm și ne provoacă să ne gândim la rețeta secretă a acestui succes, la nebunia frumoasă a lui Șumi și la încăpățânarea de băieți mari a jucătorilor săi.
Sunt multe incertitudini în jurul Astrei și a fotbalul care a dat-o campioană, dar dacă e o certitudine aceea e că pasiunea își găsește întotdeauna drum spre locul 1.
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 4 săptămâni