România U21 rezistă în nouă oameni, scoate egal în Țara Galilor și rămâne prima în grupa ei. La U19 stăm chiar și mai bine
Ciprian Rus 14 noiembrie 2017Zi plină marți pentru fotbalul românesc la toate nivelurile de vârstă. În „deschiderea” amicalului cu Olanda al Naționalei mari, echipele U19 și U21 au jucat, în deplasare, două meciuri importante pentru destinul lor european.
Reprezentativa U19, antrenată de Adrian Boingiu, a câștigat la scor și are maximum de puncte în Grupa 10 a calificărilor pentru Campionatul European de anul viitor din Finlanda. Mai mult, și-a asigurat prezența în urna favoriților la tragerea la sorți a Turului de Elită. Ca să fie cap de serie al grupei care va decide calificarea printre cele mai bune opt echipe U19 din Europa, România avea nevoie de o victorie la minimum șase goluri în fața Gibraltarului. Chiar și cu o echipă de rezerve, România a scos un 8-0, după ce anterior învinsese cu 2-1 Grecia (țara gazdă a grupei) și Rusia. Alexandru Mățan, de la Viitorul lui Gică Hagi, a fost jucătorului meciului, cu patru goluri marcate.
Ocazii uriașe pentru România U21
Venită în Țara Galilor din postura de lider al grupei sale, Naționala U21 avea nevoie de o victorie pentru a-și consolida poziția înaintea deplasării de anul viitor din Portugalia. După o primă jumătate de oră de tatonare, în care ai noștri au dat multe mingi gratuite galezilor, echipa lui Daniel Isăilă a pus stăpânire pe joc și nu a mai ieșit deloc, vreme de 15 minute, din terenul advers.
Pușcaș și Coman au colaborat perfect în minutele 31 și 37 și, de fiecare dată, atacantul nostru, pe post de pivot, l-a pus în poziție de singur cu portarul pe jucătorul de flanc al FCSB-ului. La prima fază, Coman a ales un lob elegant cu stângul, care a trecut milimetric peste bară, la a doua fază, flancat de un adversar, nu a reușit să înțepe mingea pe cadrul porții.
Pe finalul primei părți, în minutul 40, la un atac pozițional al României, Nedelcu a surprins pe toată lumea cu un șut fabulos de la distanță, respins de portarul galez în bară.
Tinerii își pierd capul și lasă două puncte în Țara Galilor
După pauză, o nouă fază genială făcută de Coman, cu ajutorul lui Pușcaș, un-doi în fața careului mic, ne putea aduce victoria. România părea stăpână pe situația, dar totul a degenerat din minutul 70. Trimis de la echipa mare ca să-și ajute colegii de generație, Răzvan Marin a fost eliminat după ce a luat al doilea galben pentru o simulare în careu. Chiar și în zece oameni puteam puncta, prin Dennis Man, dar jucătorul lui FCSB a tras în portar. După ieșirea lui Marin am trăit periculos, am greșit mult și cel mai grav a făcut-o Pușcaș, dat afară cu roșu direct după ce a ripostat violent la placajul de rugby al unui adversar.
În nouă oameni, Nedelcu, Pașcanu și restul colegilor săi s-au apărat inteligent și au apărat un 0-0 care păstrează România pe primul loc în grupă. Urmează o deplasare infernală în Portugalia, unde nu vom putea conta pe Marin și Pușcaș, dar echipa noastră depinde de ea însăși pentru a termina pe primul loc în grupă.
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni