LEAD
Bundesliga

Tradiţie, trădare şi punk: Dortmund şi Schalke se pregătesc de „mama tuturor derbiurilor“ din Germania

Se ia întâi miezul industrial al unei naţiuni care a dat lumii tăticul economiei politice. Se identifică apoi două oraşe învecinate unde urbanizarea repezită poate sădi condiţiile necesare pentru evoluţia şi popularizarea fotbalului între clasele muncitoare dominante în acea regiune. Se adaugă o rivalitate locală cu aroma proletară specifică unui Manchester – Liverpool, de exemplu. Şi totul se condimentează cu un teren fertil de jucători talentaţi care să aducă succes sportiv de-a lungul deceniilor.

Cam aşa arată reţeta perfectă pentru un derbi care depăşeşte ca interes acest Ruhrgebiet – Bazinul Ruhr care le găzduieşte pe Borussia Dortmund şi Schalke 04. De fapt, întâlnirea de sâmbătă, de pe Westfalenstadion, va fi probabil mai intens urmărită şi discutată decât era acum 50 de ani. Odată cu globalizarea şi creşterea exponenţială a fotbalului, s-a născut şi ceea ce nemţii numesc „mama tuturor derbiurilor“.

O duşmănie făurită în mine

Bundesliga e probabil unul dintre cele mai idiosincratice campioanate Europene. Competiţia există doar din 1963 şi asta fără să luăm în considerare că era vorba doar de partea vestică a Germaniei. Dar aici începe de fapt povestea duelului dintre Dortmund şi Schalke: în vest. Nici înainte de partiţia postbelică a statului nu exista o întrecere cu adevărat naţională. De vreme ce, în zonele din prejma râurilor Rin şi Ruhr, minele se răspândeau ca ciupercile după ploaie, în vest au răsărit şi cele mai importante instituţii ale fotbalului.

Aşa că multă vreme, campionatul regional de acolo a preluat mantia ligii naţionale. În contextul ăsta s-a ridicat o echipă legendară numită după un cartier al oraşului Gelsenkirchen. Schalke a luat şase din opt titluri disponibile înainte ca cel de-Al Doilea Război Mondial să îngroape totul sub ruine. Totul, în afară de ascendenţa unui alt club, la doar 25 de km spre est. Dortmund e un oraş mai mare şi mai prosper, dar Borussia a aşteptat patru decenii în umbra rivalei. Lucrurile s-au schimbat abia la sfârşitul anilor 1950.

Nu doar pe teren, unde „galben-negrii“ au câştigat trofee domestice şi internaţionale precum Cupa Cupelor. În timp ce regiunea Ruhr domina fotbalul german, industria care-o hrănise atâta vreme se prăbuşea într-o serie de crize. Întâi a secat exploatarea cărbunelui, apoi cea a oţelului, iar în Gelsenkirchen şi Dortmund a început setea.

Dar decimarea minelor a avut un efect curios pe plan sportiv. Până atunci, solidaritatea dintre aceste oraşe cu un profil socio-economic aproape identic păstrase antipatia sub un anumit prag. „Cluburile se ajutau constant. Schalke a jucat amicale caritabile pentru Dortmund,“ povesteşte Willi Koslowski, o adevărată legendă în Gelsenkirchen. „Puteam mereu să bem o bere după meci, nu exista niciun fel de ură,“ confirmă şi Aki Schmidt, jucător la Borussia în anii ’50 şi ’60.

Dar potenţialul de ură dintre suporterii celor două echipe a mocnit mereu. Iar focul a crescut proporţional cu fiecare fabrică sau rafinărie închisă. Dacă mai pui la socoteală şi declinul sportiv inevitabil, cauzat tot de neajunsurile financiare, e lesne de înţeles de ce atmosfera în jurul Revierderby-ului a devenit rapid incendiară.

Apogeul portretului ăsta e probabil documentarul „Die sind eben so“ („Aşa sunt ei“) din 1983. Filmul a fost predat ani buni în şcolile din Germania, o imagine apocaliptică a întâlnirilor dintre Schalke şi Dortmund, adevărate războaie de gherilă între facţiuni neo-naziste şi forţe de securitate în echipament paramilitar. Culmea e că şi în mijlocul unei spirale violente, suporterii şi cluburile lor şi-au semănat mai mult decât ai crede. Aceleaşi cutume subculturale, aceleaşi reacţii politice la deprivarea economică din toată regiunea, acelaşi fanatism deopotrivă romantic şi înfricoşător.

Mult mai mult decât un joc

E greu să nu observi că lista lucrurilor pe care Borussia şi Schalke le au în comun e lungă. Scriitorul Uli Hesse schiţează o adevărată reţea între municipiile din Ruhrgebiet. Oamenii muncesc în oraşul albaştrilor şi locuiesc pe lângă Westfalenstadion. Şi viceversa, desigur. Vorbim şi astăzi de capitale ale clasei muncitoare germane, în forma difuză a acestui secol, şi asta se observă în toate ecourile pe care o rivalitate fotbalistică le are în cultura generală.

Ambele echipe, cu precădere Schalke, sunt foarte populare în rândul imigranţilor sau a minorităţilor etnice, iar iubirea pentru clubul preferat se oglindeşte şi în muzică, mai ales că punk rock-ul are o tradiţie lungă şi puternică în partea asta a ţării. Aşa se face că „Lokalmatadore“ şi „Dörpms“ cântă de decenii bune despre Schalke şi Dortmund.

„Ne-am cunoscut în stadion. Şi unul dintre cântece l-am inventat noi în peluză. În versurile noastre, încercăm să reproducem întregul spectru al vieţii noastre. De asta aparţine şi faptul că mergem în deplasare la fiecare două săptămâni,“ spun punkerii pentru publicaţia 11 Freunde.

Că rivalitatea asta face parte din tot spectrul vieţii în Dortmund sau Gelsenkirchen o demonstrează şi doi vecini, Olaf şi Heinz. Cei doi locuiesc într-un duplex decorat aproape satiric jumătate în albastru, jumătate în galben. Dar nu e o glumă. Cei doi chiar se ceartă de o viaţă întreagă pe seama unui meci.

Suntem departe de vremurile prezentate în „Die sind eben so“, şi-aşa exagerate de o panică morală care mai are refulează şi astăzi de fiecare dată când un ultras aprinde o brichetă. Dar asta nu înseamnă că derbiul nu mai încălzeşte spiritele. Mai ales atunci când un jucător comite păcatul impardonabil de a sări dintr-o tabără în alta.

Andy Möller n-a fost niciodată un tip căruia să-i pese prea mult de ce zic alţii. Dar când fostul campion european (atât cu naţionala, cât şi cu Dortmund) a trecut direct la uniforma inamicului, în anul 2000, până şi controversatul atacant părea să fi întrecut limita. Pentru câteva luni, Möller a reuşit să-i unească pe toţi împotriva lui. Fanii lui Dortmund se simţeau bineînţeles trădaţi, cei ai lui Schalke nu l-au acceptat decât târziu, la finalul unui sezon în care echipa a pierdut titlul literalmente în ultima secundă a ultimei etape. „Die Königsblauen“ n-au câştigat niciodată Bundesliga şi, de atunci, nici nu s-au mai apropiat de trofeu.

Sfârşitul unei ere?

Balanţa de puteri dintre Dortmund şi Schalke trece mai mereu prin cicluri istorice, iar rezultatele directe nu reflectă mereu poziţia din clasament. Între 1999 şi 2005, Borussia nu a reuşit să câştige niciun meci contra rivalei, deşi a luat campionatul în 2002, anul în care a disputat şi finala Cupei UEFA. Nu mult după ce a scăpat de faliment ca prin urechile acului, Jürgen Klopp a dus clubul în cea mai de succes perioadă din anii 1990 încoace: două titluri consecutive, în 2011 și 2012, și o finală de Champions League pierdută cu Bayern, un an mai târziu.

Între timp, Schalke ajunsese la un nivel de disfuncţionalitate comparabil cu Hamburg: 10 antrenori schimbați în şase ani i-au exasperat pe fanii dedicaţi care au umplut mereu cele aproape 55.000 de locuri pe Veltins Arena. Al zecelea manager, însă, le dă motive să spere că viitorul în Ruhr va fi albastru.

Domenico Tedesco are doar 32 de ani şi a reuşit în câteva luni s-o urce pe Schalke mai sus decât a fost vreodată în ultimele sezoane. Echipa e pe locul secund şi stabilitatea pare să se fi întors din nou la Gelsenkirchen. Nu doar pe bancă, ci şi pe teren, unde doar Bayern are o defensivă mai bună. Mai mult, Leon Goretzka, Max Meyer şi Weston McKennie sunt trei dintre cei mai promiţători tineri din Bundesliga. Ce să mai zici de Breel Embolo, pe care elveţienii îl văd urmaşul lui Shaqiri.

Asta în timp ce Borussia Dortmund scârţâie tot mai rău. Vocile din presa germană spun că nici măcar o victorie în derbiul de sâmbătă (ora 16.30) nu-l mai poate salva pe Peter Bosz.

Și veştile proaste vin pe bandă rulantă – săptămâna asta, clubul l-a pierdut pe omul poreclit „Diamantenaugen“. Sven Mislintat l-a adus pe Dembele când francezul costa încă doar nişte mărunţiş şi conducea departamentul de scouting din 2006. Acum, e la Arsenal şi vorbeşte despre cum mandatul lui Tuchel l-a convins să plece. Asta nu-i imaginea unei instituţii sănătoase. Înfrângeri, certuri cu jucători cheie şi membri din staff, antrenori cu mandate mai scurte decât un ministru în România – totul sună cunoscut. Doar culoarea s-a schimbat, din alb-albastru în galben-negru.

O victorie pentru Schalke pe Westfalestadion ar însemna un nou punct de cotitură în Revierderby. Oricum, ne putem aştepta la o nouă răfuială între Olaf şi Heinz.

 

Comentează articolul
CM de Handbal 2017

„Timpul ne va duce acolo unde ne e locul.” În loc de concluzii, câteva idei despre echipa României și drumul ei la Mondial

© FOTO: Sorin Pana / Sport Pictures
13 decembrie 2017
Andrei Năstase

„Timpul ne va duce acolo unde ne e locul. Când echipa va termina Campionatul Mondial, trebuie să putem privi înapoi și să spunem: <am dat totul, suntem mândri de ce-am făcut>. Chiar dacă nu ajungi pe o anumită poziție, dacă dai tot și te poți uita în urmă cu satisfacție, cine te poate învinui pentru […]

Citeşte articolul
CM de Handbal 2017

Naționala de handbal a pierdut meciul, nu și suporterii

© FOTO: Sorin Pana / Sport Pictures
13 decembrie 2017
Andreea Giuclea

Cu o oră înainte de meciul din optimi cu Cehia, un steag tricolor aștepta singuratic pe un scaun din imensa sală din Leipzig. Lângă el, în picioare, stătea Mihaela, o suporteră din Brașov aflată la primul ei turneu final alături de echipa națională. Prietenii și colegele i-au făcut cadou deplasarea, pentru că știu cât iubește […]

Citeşte articolul
CM de Handbal 2017

Cristina Neagu: „Sunt tristă, frustrată, dezamăgită. Ne-a fost frică să visăm la mai mult”

© FOTO: Mihaela Bobar / www.ActionFoto.ro
12 decembrie 2017
Andreea Giuclea

Una din jucătoarele cele mai afectate de înfrângerea României cu Cehia din optimile Campionatului Mondial din Germania a fost Cristina Neagu. Căpitanul României, care înscrisese 13 goluri, a izbucnit în lacrimi imediat după fluierul de final, a îmbrățișat câțiva suporteri, de la care a primit un buchet de flori, apoi a fost printre primele care […]

Citeşte articolul
CM de Handbal 2017

Ambros Martin: „O înfrângere ca asta îți lasă urme în suflet și în minte. Am avut în față o mare oportunitate, trebuia să profităm”

© FOTO: Mihaela Bobar / www.ActionFoto.ro
12 decembrie 2017
Andreea Giuclea

După înfrângerea cu Cehia din optimile Campionatului Mondial, selecționerul Martin Ambros a așteptat șase minute începerea conferinței de presă. Șase minute în care a stat tăcut în fața jurnaliștilor, așteptând să vină antrenorul învingător, Jan Basny. A vorbit apoi despre greșelile pe care le-a făcut și el, și echipa, despre cât de mult și-au dorit fetele […]

Citeşte articolul
© 2017 Lead
Design: Live Design