5 SUB 50 DE ANI: cine sunt cei mai promițători tineri antrenori români

Ciprian Rus 4 noiembrie 2022

Articol apărut în ediția de joi, 3 noiembrie, a newsletter-ului ATLT, la care te poți abona gratuit aici.

Am făcut lista tinerilor antrenori români de la care avem cele mai mari așteptări. Sau speranțe. Sau măcar au dat motive să-i urmărim mai atent. Uite selecția noastră:

Cristian Chivu. Acum câteva săptămâni, când Simone Inzaghi părea la un pas de demitere, Chivu (43 de ani) era privit ca una din soluțiile cele mai plauzibile pentru banca tehnică a celor de la Inter Milano. Cristi a început de jos, de la grupele de copii ale clubului, și a ajuns până la U19, echipa „Primavera” a milanezilor, cu care a reușit să se califice dintr-o grupă infernală, cu Barcelona și Bayern, în ediția curentă a Youth League. Școala bună pe care a făcut-o și experiența acumulată de jos în sus, fără etape arse, ne îndreptățesc să pariem pe Chivu ca pe unul dintre numele importante din antrenoratul european în cel mai scurt timp. Despre formarea antrenorului Cristi Chivu avem mai multe aici. 

Adrian Mutu. Spre deosebire de alți foști mari jucători – unii golgheteri de top – care parcă și-au pierdut personalitatea în momentul în care au agățat ghetele în cui, Adi Mutu (42 de ani) dovedește același leadership molipsitor și pe banca tehnică. Îl ajută, ce-i drept, și vibe-ul bun al noului stadion din Giulești, dar semnalele pe care le arată de pe banca tehnică sunt dintre cele încurajatoare. Rapidul lui Adi Mutu are ceva din ADN-ul antrenorului său, are personalitate și tupeu, iar asta se vede în rezultatele din Superligă, unde Rapid luptă cu șanse bune la titlu. Felul în care joacă Mutu, cu multă atenție în spate și cu multă dezinvoltură în față amintește de felul în care arăta Naționala de tineret condusă de el, dovadă că Adi și-a conturat deja de un stil.

Mirel Rădoi. Fost selecționer și autor al celei mai mari performanțe din istoria recentă a loturilor de tineret – semifinala de la Europeanul U21 din 2019 -, Mirel Rădoi (41 de ani) rămâne unul dintre puținele și cele mai vocale nume din fotbalul nostru care au refuzat compromisul de a antrena cu Gigi Becali ca patron, Rădoi a cumpănit foarte bine următorul său pas, după plecarea sa voluntară de la Națională. S-a vorbit inclusiv despre cooptarea lui la CFR Cluj, dar, până la urmă, Rădoi a ales să antreneze în Craiova natală. Chiar dacă are un sezon inconsistent, Universitatea lui Rădoi e pe loc de „play-off” în Superligă și rămâne una dintre favoritele la podium.

Marius Măldărășanu. Înaintea acestui sezon, antrenorul de 47 de ani, component al ultimei echipe grozave a Giuleștiului, sub Mircea Lucescu, avea doar șapte meciuri în prima ligă din România. Dar antrenând o nou-promovată aflată într-un context extrem de complicat, cu întârzieri salariale și greve japoneze ale jucătorilor, a transformat echipa din Sibiu în marea revelație din Superligă. N-ar fi reușit asta fără să fie un bun motivator și n-ar fi reușit-o fără să le dea jucătorilor săi măcar satisfacția bucuriei jocului. Iar jocul lui Hermannstadt în acest an chiar a fost o bucurie!

Marius Croitoru e – la doar 42 de ani – unul dintre cei mai tineri antrenori din Superligă, după Mirel Rădoi și Andrei Prepeliță, recent demis de la FC Argeș. Însă Marius are deja peste 100 de meciuri și peste 50 de victorii în prima ligă. Un tip dintr-o bucată, apropiat de jucători, a dat dovadă în multe ocazii că citește foarte bine jocul. Nu a avut încă pe mână o echipă cu mari pretenții, antrenează acum pe FC Argeș, dar are vârsta și experiența de partea lui: când va primi încrederea din partea unui club mai mare, ne-ar putea suprinde cu fotbalul său.

Plus. Nicolae Constantin, pentru că, deși e debutant pe prima scenă de la noi (la 48 de ani), a dus Petrolul pe loc de „play-off” la finalul turului de campionat, o performanță extraordinară, care îl recomandă pentru o mențiune specială. Chiar dacă rezultatele din ultimul timp nu au fost de partea lor, merită remarcați și Erik Lincar (44 de ani, fost la „U” Cluj) și Mihai Prepeliță (FC Argeș), antrenori cu un discurs peste media Superligii.

 

desen de Ciprian Rus

Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.