Trei echipe au dominat pe piața transferurilor. Care a fost mai inspirată dintre Barcelona, Liverpool și Inter?
Danny Coposescu 3 august 2018Odată cu aducerea lui Arturo Vidal, Barcelona e pe cale să iasă câștigătoare din fereastra asta de transferuri, un capitol la care au parte de ceva competiție.
Mai trece o zi, mai trecem pe listă un transfer semnificativ. Despărțirea dintre Arturo Vidal și Bayern părea lucru sigur din momentul în care Karl-Heinz Rummenige a reacționat destul de indiferent față de zvonuri: „Depinde de el, dacă vrea să părăsească clubul, vom discuta despre asta”.
Dar surpriza a venit astăzi, când The Guardian a anunțat destinația chilianului: Barcelona. Încă mai avem de așteptat până la prezentarea oficială, dar cei de la Marca s-au uitat astăzi pe vârfuri la antrenamentele bavarezilor, de unde Vidal a plecat pesemne devreme pentru a finaliza o tranzacție care-o va costa pe Barça 30 de milioane de euro. De vreme ce au mai rămas fix patru săptămâni până la închiderea ferestrei în marile ligi europene –în cazul Angliei, doar șase zile – aruncăm o privire mai atentă pe trei echipe care au fost deosebit de ocupate.
Arturo Vidal to Barca… good business? 🤔 pic.twitter.com/MFDau3IpxB
— Goal (@goal) August 3, 2018
Barcelona
De abia acum devine clară decizia aparent bizară de a-l trimite înapoi în China pe Paulinho. AS spune că întoarcerea mijlocașului la Guangzhou Evergrande a fost făcută fără binecuvântarea antrenorul Ernesto Valverde, deloc mulțumit de vânzarea unui jucător care a făcut o treabă solidă sezonul trecut. Dar, cu tot respectul pentru Paulinho, Vidal reprezintă un upgrade net. Vorbim despre un competitor feroce, care nu-și arată vârsta de 31 de ani. Aducerea lui ar fi doar o parte din noua structură pe care o asamblează catalanii. Brazilienii Arthur și Malcom, aduși pe mai mult de 70 de milioane de euro, oferă opțiuni proaspete pe flanc și în centru, în timp ce fundașul francez Clement Langlet, cumpărat de la Sevilla, continuă împrospătarea apărării. Și s-ar putea să mai vedem fețe noi pe Camp Nou până la sfârșitul lunii.
Do Barcelona have some kind of evil mastermind behind their transfer moves?!
— Goal (@goal) August 3, 2018
Inter Milan
Că tot vorbeam de Vidal, o surpriză e că nu va îmbrăca tricoul lui Internazionale în noul sezon. Care Inter se echipează ca un club gata să câștige primul titlu din 2010 încoace. O combinație șireată între semnarea unor jucători liberi de contract (Stefan De Vrij, Kwando Asamoah), împrumuturi (Sime Vrsaljko) și investiții substanțiale (Radja Nainggolan, Lautaro Martinez) fac echipa lui Luciano Spalleti să pară cea mai credibilă contracandidată a lui Juve în Serie A. Toate astea, fără să iasă de pe plus: subțierea unui lot stufos a adus aproape 75 de milioane de euro în conturi. Sigur, toată prudența asta fiscală va fi aruncată pe geam dacă Inter chiar are intenții serioase – oricât de absurd ar suna – să mai importe un croat pe Giuseppe Meazza: Luka Modric.
Real Madrid president Florentino Perez has told Inter Milan they can buy Luka Modrić but only for his release clause.
Which is €750m [£668m].
(Source: Express) pic.twitter.com/8Dg8nzAH7c
— Transfer News Live (@DeadlineDayLive) August 3, 2018
Liverpool
Același lucru nu se poate spune despre Liverpool, ai cărei patroni americani și-au luat toate cardurile și au plecat la cumpărături. Alături de Fabinho și Shaqiri, Alisson a poposit și el pe Anfield, în postura celui mai scump portar din istorie. Dacă-l mai punem la socoteala și pe Naby Keita, care a semnat deja de vara trecută, nota de plată ajunge la peste 180 de milioane de euro. În condițiile astea, e greu să-ți mai amintești de pierderea lui Emre Can, plecat la Juventus. Cu atât mai puțin să-ți pese când te acuză alții că ești ipocrit. Klopp, care spunea nu de mult că ar prefera să se lase de fotbal decât să arunce cu sume atât de obscene precum cea implicată în transferul lui Paul Pogba la United, a schimbat rapid placa. „Nu ne pasă ce crede lumea. Am jucătorii care i-am dorit și sunt în regulă cu asta. Nu pot să garantez că acum vom câștiga trofee, dar e următorul pas și înțeleg dacă oamenii cred asta, după câți bani s-au cheltuit.”
Liverpool's best signing this summer has been_______________________🔴 pic.twitter.com/cwFMitsDKs
— Empire of the Kop (@empireofthekop) August 3, 2018
Uite o scurtă recapitulare a celor mai importante transferuri din perioada asta.
Arturo Vidal – Bayern München ⟶ Barcelona
Gonzalo Higuain – Juventus ⟶ AC Milan
Leonardo Bonucci – AC Milan ⟶ Juventus
Cristiano Ronaldo – Real Madrid ⟶ Juventus
Alisson – AS Roma ⟶ Liverpool
Riyad Mahrez – Leicester City ⟶ Man City
Thomas Lemar – Monaco ⟶ Atletico Madrid
Jorginho – Napoli ⟶ Chelsea
Fred – Șahtior Donețk ⟶ Man Utd
Vinicius Junior – Flamengo ⟶ Real Madrid
Fabinho – Monaco ⟶ Liverpool
Malcom – Bordeaux ⟶ Barcelona
Arthur – Gremio ⟶ Barcelona
Radja Nainggolan – AS Roma ⟶ Inter Milan
Aleksandr Golovin – CSKA Moscova ⟶ Monaco
Javier Pastore – PSG ⟶ AS Roma
Lucas Digne – Barcelona ⟶ Everton
Sokratis Papastathopoulos – Borussia Dortmund ⟶ Arsenal
Andrei Yarmolenko – Borussia Dortmund ⟶ West Ham
Justin Kluivert – Ajax ⟶ AS Roma
Daley Blind – Man Utd ⟶ Ajax
Xherdan Shaqiri – Stoke City ⟶ Liverpool
Emre Can – Liverpool ⟶ Juventus
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 2 săptămâni