SCM Craiova a trecut razant pe lângă Liga Campionilor, CSM București nu e încă pregătită de Liga Campionilor
Lead.ro 10 septembrie 2018După o vară parcă prea liniștită, handbalul românesc își reia zilele astea locul pe agendele noastre: campionatele naționale au început bine, cu câteva surprize și cu promisiunea unei lupte echilibrate, dar aventurile europene au început mai degrabă enervant. Cum altfel, din moment ce eroinele lui SCM Craiova, câștigătoarele Cupei EHF anul trecut, s-au apropiat la un un (mic) pas de calificarea în grupele Ligii Campionilor, doar pentru a se opri acolo, învinse la limită, 22-21, de Podravka, într-un meci cu adevărat frustrant. Cu toate cadourile pe care oltencele – parcă prea generoase – le-au oferit adversarelor și cu tot sprijinul publicului croat, acest meci putea fi câștigat.
Ce s-a întâmplat la 14-9 pentru Craiova, de ce n-a mai reușit echipa lui Bogdan Burcea să arate handbalul solid din semifinala cu Jagodina (31-18) și din prima parte a finalei acestui turneu de calificare disputat în Croația, la Koprivnica? Sunt întrebări inutile acum, dar sunt întrebări pe care valoroasele handbaliste de la SCM și le vor pune de fiecare dată când vor vedea, la televizor, meciurile grupei C, unde Craiova s-ar fi putut așeza chiar lângă Gyor, Krim și Thuringer.
Din păcate, n-a fost să fie. Vicecampioanele României se vor întoarce acum într-o Cupă EHF pe care au câștigat-o – și încă entuziasmant – anul trecut. România va avea o singură echipă în Ligă: CSM București, care n-a ratat turneul Final 4 în ultimii trei ani, pornește în grupa D, alături de Ferencvaros, Kristinsand și Bietigheim.
Apropo de CSM, nici campioanele nu joacă grozav la început de sezon. Magnus Johansson, ajuns la București în vară, încă experimentează pe bancă, iar numeroasele jucătoare noi încă își caută locul în echipă. Așa că handbalul CSM-ului nu are ritm, relațiile de joc sunt încă foarte crude și nici măcar rezolvările individuale n-au rupt gura târgului. În condițiile astea, înfrângerea din Supercupa Românieie a fost urmată de două victorii destul de prăfuite în Liga Națională – ultima obținută cu greu (22-20) la Brașov, în fața unei frumoase și tinere echipe Corona. Conduse de Eliza Buceschi, brașovencele au părut în stare să facă surpriza până spre final, când entuziasmul n-a mai putut ascunde lipsa de experiență a unor jucătoare care au încă multe de arătat în handbalul românesc.
În partea cealaltă, la CSM București încep deja să se agite apele. Cu trei săptămâni înaintea startului Ligii Campionilor, echipa arată ca un șantier abia deschis. Abia sositele Andrea Lekic, Jovanka Radicevic, Barbara Lazovic și Dragana Cvijic (și nu doar ele) sunt handbaliste extrem de bune, dar ele trebuie integrate repejor într-un ansamblu pe cât de valoros, pe atât de imprevizibil. Conducerea echipei a demonstrat adesea că are răbdarea unui copil de cinci ani, așa că munca lui Johansson trebuie să dea rezultate azi, nu mâine. În niciun caz poimâine!
Rămase fără Bella Gullden, Cristina Neagu și colegele ei (mai vechi sau mai noi) trebuie să-și împartă acum răspunderile – cine și ce va juca?, la fel cum Johansson trebuie să-și aleagă sistemul potrivit – cum va ataca, cum se va apăra această echipă care, privită pentru individualitățile ei, nu poate avea alt obiectiv decât Final 4-ul Ligii Campionilor?
Sunt întrebări la care vom primi răspunsul în următoarele săptămâni.
În handbalul masculin, veștile sunt amestecate: pe de-o parte, întrecerea națională se anunță din nou foarte echilibrată, și asta nu poate fi decât profitabil – echilibrul la vârf va crește și nivelul de joc; de cealaltă parte, Turda – câștigătoarea Cupei Challenge anul trecut – și-a încheiat abrupt noile ambiții europene, eliminată de Porto din Cupa EHF, competiție în care Steaua, vicecampiona României, a ajuns în turul al doilea preliminar. După o dublă victorie cu Varazdin (Croația), steliștii se pregătesc acum de Maccabi Rishon Lezion (Israel). Meciul tur se joacă la București, pe 6 sau 7 octombrie, returul urmează o săptămână mai târziu.
După victoria de ieri, nu avem timp de odihnă! Mâine, jucăm în SEHA League, contra formației PPD Zagreb, în Croația. #ForzaSteaua
Gepostet von Steaua Handbal am Montag, 10. September 2018