Fernando Verdasco: “Când câștigi, trebuie să te bucuri. Când nu câștigi, toată lumea uită de tine”
Ancuța Iosif 27 aprilie 2016Fernando Verdasco a plecat acasă cu ultimul trofeu al turneului de la București. „Trebuie să savurezi la maximum, știind că de multe ori o duci rău. Cere multe resurse să joci meciuri și să ajungi la finale, cere și mai multe resurse să câștigi”.
„Pentru asta te antrenezi zilnic, pentru asta tragi în fiecare antrenament și în fiecare joc. Am reușit să câștig turneul și să iau cu mine cea mai bună senzație posibilă dintr-o săptămână de jucat tenis”, spune Fernando Verdasco, în lunea ploioasă care a încheiat turneul bucureștean. Își aranjase cu mâinile părul înainte de a se așeza în fața camerei, după doi ani în care nu reușise să obțină vreun titlu și după ce apucase să facă un duș. „Să fii singurul din tot tabloul care câștigă, după toată săptămâna. Trebuie să mă bucur”. Imediat după discuția cu Treizecizero, purtată chiar în Players Lounge în timp ce staff-ul încingea un tenis de masă de final de turneu, Nando și-a luat triumful și a pornit către următoarea destinație. Repetă că trebuie să se bucure, ca și cum ar vrea să nu uite că nu există garanții, că titlurile nu apar la fiecare pas.
***
În fața cortului BRD de la Arenele BNR se adunaseră rapid, în a treia zi a turneului BRD Năstase Țiriac Trophy, voluntari, fani, fotografi, copii de mingi gălăgioși care abia ajungeau la mesele de bar, toți așteptau să vină Fernando Verdasco să semneze autografe. Țineau strâns de afișele turneului care-i întruchipau pe Mergea și Tecău, echipa reunită pentru Jocurile Olimpice ce speră la aur și se certau. „Ba eu sunt cel mai mare fan al lui Fernando”, „ba eu”, „e stângaci ca mine”. Monomul de vreo 10 metri în care se transformase mulțimea haotică la rugămintea lui Verdasco înainta rapid. Spaniolul de 32 ani, un brunet (atât la părul scurt, cât și la ten) cu un tricou verde crud care are mare grijă de pătrățelele lui, revenise a doua oară la turneul bucureștean, după zece ani, și zâmbea tuturor.
La celălalt capăt al cortului se ridicase studioul BRD Tennis Insider, o săptămână de emisiuni online, live, zilnice, transmise pe Treizecizero. Deși ne era confirmat pentru Live într-una dintre zile, Fernando n-a mai ajuns în studio; a preferat să blocheze orice fel de zgomot exterior și să se concentreze pe meciuri. La trasul liniei, abordarea lui a fost cea corectă: Verdasco, cel cu șase titluri individuale la activ până la turneul bucureștean (plus alte șapte la dublu, dintre care unul la ATP Finals; plus trei titluri în Cupa Davis) și-a făcut loc încet-încet spre finală.