Suarez o face pe Barcelona din nou campioană în Spania, Real şi Atletico rămân cu visuri europene

La finalul victoriei cu 3-0 contra Granadei, Luis Enrique a răsuflat, probabil, uşurat. Barcelona a luat din nou titlul, pentru a şasea oară în ultimii opt ani, dar finalul de sezon a fost unul ciudat pentru catalani. După cum a spus şi Gerard Pique, „a trebuit să câştigăm titlul ăsta de două ori.‟ Declarată campioană încă de prin februarie, Barça a trecut prin câteva săptămâni de coşmar, care au stricat o bună parte din munca de până atunci. Cinci meciuri fără victorie şi trei înfrângeri consecutive au tăiat aproape tot avansul agonisit de Barcelona de-a lungul unei serii de 39 de meciuri fără înfrângere.

Aşa se face că, pentru a doua oară în ultimele trei sezoane, cursa pentru titlu din Spania s-a prelungit până în ultima zi. Dintr-un maraton într-un sprint, 90 de minute pentru a decide care va fi căminul trofeului pentru încă un an. În penultima etapă, trei adversari alergau înspre linia de sosire, umăr la umăr. Sâmbătă după-amiază, mai rămăseră doar două, eternele rivale Barcelona şi Real Madrid. Asta pentru că Atletico Madrid cedase în sfârşit, contra deja retrogradatei Levante.

Atletico a trecut prin multe meciuri la limită. Victorii la un gol sau două diferenţă au devenit norma pe Vicente Calderon. Când trăieşti periculos, făcând des doar minimul necesar pentru cele trei puncte, eşti mai expus pericolului de a eşua. Asta s-a întâmplat cu echipa lui Diego Simeone, care a luat piciorul de pe pedala de acceleraţie după golul lui Fernando Torres şi nu a mai putut s-o apese după ce a fost egalată. În final, madrilenii n-au putut ţine pasul şi au depus armele în săptămâna cu numărul 37 din La Liga.

Sâmbătă, contra lui Celta Vigo, Atletico a jucat doar pentru onoare şi pentru fanii fantastici de care se bucură, cei care le strigau numele şi după înfrângerea de la Levante. Torres şi Griezmann şi-au desăvârşit sezonul excepţional cu câte un gol şi Atletico îşi ia adio de la Calderon plină de optimism. Pentru că urmează o finală de Champions League pe San Siro, în mai puţin de două săptămâni. Orice dezamăgire resimţită după nereuşita din campionat va fi fost temperată de prospectul derby-ului contra lui Real şi de şansa unei revanşe. Simeone a vorbit despre un obiectiv atins în ocuparea locului trei, dar nici el nu are cum să nu creadă că se putea mai mult. În ultimul act al Cupei Europene, argentinianul va avea cu totul alt obiectiv, unul care începe şi se termină cu victoria.

Barcelona ştia şi ea că orice altceva în afară de un succes împotriva Granadei ar fi trimis titlul pe Santiago Bernabeu. Dar, de când presiunea a crescut până aproape de a da în clocot, catalanii au fost cu totul altă echipă. Sau poate mai degrabă aceeaşi echipă care a încântat de atâtea ori sezonul ăsta, înainte să se piardă pentru câteva etape. Cinci meciuri, 24 de goluri şi zero primite. Aşa arată răspunsul unei campioane. Din acele 24 de reuşite, 14 îi aparţin celui care e indisputabil omul principal al Barçei în stagiunea asta: Luis Suarez. Uruguayanul a fost implacabil, în special când a fost nevoie de el cel mai mult. Cu 40 de goluri în total, Suarez a luat şi trofeul Pichichi pentru cel mai bun marcator din Spania şi a devenit primul jucător care sparge monopolul Messi-Ronaldo, din 2009 încoace. Compatriotul său Diego Forlan a fost ultimul reuşise asta.

Contribuţia lui Suarez e greu de supraestimat şi transcede statisticile. De la assisturi, la un joc poziţional care a oferit Barcelonei o altă dimensiune în atac decât cea cu care ne obişnuise de pe vremea lui Guardiola, atacantul a devenit,într-un sezon şi jumătate, cheia echipei. Nu-i puţin lucru să vii la un club care îi are deja pe Messi şi Neymar şi să-i pui pe amândoi în umbră. Deşi a mai avut câte o scăpare de temperament ici-colo, Suarez nu a arătat nicicând mai acasă şi mai împăcat în cariera sa.

„Oamenii suferă mult în unele momente şi acum am câştigat şase din ultimele opt titluri – ceea ce arată mentalitatea de învingător a clubului‟, a spus Luis Enrique. Într-adevăr, mentalitatea asta a trezit-o pe Barça din moţăiala periculoasă exact la timp. În trecut, catalanii aveau o reputaţie pentru campionate şi trofee pierdute în momente de tensiune la care nu au putut face faţă. Odată cu dominaţia domestică, Barcelona a deprins obiceiul de a câştiga, şi asta face adesea diferenţa, când marjele sunt atât de mici.

Şi au fost foarte mici anul ăsta. Un punct (două, dacă e să ţinem cont de rezultatele directe) a despărţit-o pe Real de un prim titlu din 2012 încoace. Ca şi în cazul vecinilor de la Atletico, însă, echipa are destule motive pentru optimism. La un moment dat, Realul era pe locul trei şi la 12 puncte de lider. Victoria contra lui Deportivo La Coruna de sâmbătă a fost a 12-a consecutivă în La Liga, o serie care a transformat sezonul madrilenilor. Meritul îi aparţine în mare măsură lui Zinedine Zidane, apărut exact la țanc pentru salvarea vasului de la un naufragiu care părea, pentru multă vreme înaintea francezului, inevitabil. Un unsprezece stabil şi o preocupare pentru armonie în lot au fost armele principale ale lui Zizou, şi au funcţionat bine. În final, Real s-a trezit puţin prea târziu pentru a reuşi să facă ce îi făcuse Barcelona cu un sezon în urmă şi să revină miraculos.

Dar, pentru moment, viitorul arată bine pentru un club care seamănă atât de des cu o telenovelă. Dacă Los Blancos scapă de interdicţia de a face transferuri care-i ameninţă pe ei şi pe Atletico, lucrurile ar putea arăta şi mai bine pentru sezonul viitor. Cât timp Zidane are ultimul cuvânt, şi nu preşedintele Florentino Perez sau obsesia sa pentru lucruri scumpe şi lucioase, un lot încă dezechilibrat ar putea fi reglat. Pe ambele posturi de fundaş lateral Real e descoperită, şi la mijloc sunt prea mulţi jucători asemănători pentru prea puţine locuri. Dar înainte de orice, San Siro prezintă şansa de a ridica contorul de Cupe Europene la numărul 11. Acolo se va judeca dacă debutul lui Zidane în lumea antrenorilor e decent sau chiar spectaculos.

Deocamdată, însă, nu se vede vreo schimbare la piscul fotbalului spaniol. Barça poate termina cu o dublă cupă-campionat dacă o învinge pe Sevilla în finala Copei Del Rey. Cu câteva transferuri inspirate, catalanii au toate şansele să continue aşa cum ne-au obişnuit. Un lucru e sigur: ce se întâmpla vara asta în culise va avea un efect decisiv pentru 2016-2017 în La Liga. Până atunci, strigătul cel mai puternic rămâne: Visca Barça.