Cum se vede naționala României din interior, prin ochii secundului Costică Buceschi
Andreea Giuclea 8 decembrie 2015Chemat secund la națională cu puțin timp înainte de plecarea la Mondial, Costică Buceschi ne-a povestit despre cum a găsit echipa condusă de suedezul Ryde, despre cum se simt așteptările celor de acasă, dar și despre cum e s-o antreneze pe fiica lui, Eliza Buceschi, una dintre tinerele jucătoare din lotul României.
Principalul Tomas Ryde a profitat de faptul că primele două meciuri jucate de România în Danemarca n-au pus probleme prea mari echipei sale, ca să experimenteze. N-a testat doar formule de joc și de componență a echipei, ci și modul de lucru al băncii tehnice. De câteva ori, în partidele cu Puerto Rico și cu Kazakhstan, când arbitrul a fluierat time-out-uri și fetele au țâșnit de pe bancă să se grupeze în jurul celor de pe teren, l-a lăsat pe secundul Costică Buceschi să conducă discuția. Calm, așa cum vorbește de fel, acesta le-a spus fetelor ce trebuie să facă mai departe, gesticulând în aer. Suedezul era și el acolo, vorbind individual cu unele jucătoare sau ascultând, cu un pas în spatele lui Buceschi. A vrut ca secundul lui să fie pregătit să preia în orice moment leadershipul echipei, pentru că turneul e lung.
Când a primit telefonul președintelui Federației Române de Handbal Alexandru Dedu, Costică Buceschi credea că e apelul e pentru postul de antrenor principal al lotului de tineret, pentru care mai discutaseră. Dar Dedu îl căuta să-l întrebe dacă vrea să devină secund al naționalei mari, post rămas liber la final de octombrie, după plecarea lui Bogdan Burcea. Buceschi a stat puțin pe gânduri. Nu doar pentru că începuse deja să urmărească jucătoare și să se gândească la o strategie pentru tineret, dar și pentru că trebuia să discute întâi cu familia. Să vină la naționala mare însemna s-o antreneze din nou pe fata lui, Eliza Buceschi, și voia să fie sigur că e și ea de acord.
Buceschi, care a mai antrenat HCM Baia Mare, cu care a câștigat Liga Națională în 2014, Dunărea Brăila și HCM Minaur Baia Mare, a ales până la urmă echipa de senioare. „Știi cum se zice, naționala nu se refuză.” În decizia sa a cântărit însă și oportunitatea de a lucra cu vârfurile, cu cele mai bune jucătoare pe care le are România în momentul de față, și faptul că își dorea de mult timp să vadă cum gândește handbalul un antrenor străin.
Noutatea pe care simte că o aduce Ryde în handbalul românesc, după ce l-a văzut la lucru, e faptul că pune accent pe abordarea mentală a jocului. Lucrează mult cu fetele la partea psihică, încearcă să le pregătească pentru meciurile grele care vor urma și pentru competiții importante ca cea din Danemarca. Le încurajează să discute, să vină ele cu idei, să dezbată acțiunile tactice propuse. Fetele cu experiență au mai simțit asta la echipele de afară, crede Buceschi, dar pentru jucătoarele tinere, ca și pentru el, e o noutate. În plus, așa cum a simțit și debutanta Ana Maria Tănăsie, care ne spunea că îi place libertatea pe care o are pe teren, Ryde pare să aibă mai multă încredere în jucătoare, indiferent de momentul bun sau mai puțin bun în care se află în joc. „La toate meciurile la care am asistat în Franța și Suedia, marea majoritate au jucat, au avut șansa să demonstreze ce pot și cred că e important ca într-un lot toată lumea să se simtă utilă. Lui [Ryde] îi place, ca și mie, ca banca să fie cat mai conectată la joc, să ajute, să încurajeze coechipierele din teren și, când se face schimbarea, să intre cu o soluție mai bună.”
Printre jucătoarele tinere cărora Ryde le-a acordat o șansă în amicalele de pregătire, dar și în primele două meciuri din Danemarca, a fost și Eliza Buceschi care, la 22 de ani, joacă la cea mai bună echipă din campionatul Germaniei, HC Thuringer. Buceschi Senior se bucură că și Eliza are șansa să intre în contact cu sisteme diferite de antrenorat. Iar de când sunt amândoi la națională, spune că nu vorbesc mai mult decât atunci când e plecată la club. Lucrând de atâta timp împreună – a antrenat-o la Baia Mare –, s-au obișnuit să delimiteze relația de familie de cea din teren. Singurul minus, pentru ea, ar fi că așteptările tatălui-antrenor sunt mai mari, penru că știe câte poate face în teren. „Asta e și bine și rău, pentru că uneori trebuie să lași fiecare jucător să se exprime singur.”
De la Baia Mare, fosta lui echipă, vin majoritatea jucătoarelor care alcătuiesc nucleul naționalei, și asta e un lucru bun, crede tehnicianul, pentru că îi oferă omogenitate. Sunt jucătoare care au petrecut ani de zile pe același teren și în același vestiar, înainte de Baia Mare au jucat împreună și la Oltchim, iar acum le ajută și pe cele tinere să se integreze.
E unul dintre atuurile României la acest campionat, crede, la care se adaugă experiența acumulată de fetele care au jucat ani la rând în Champions League, și faptul că există variante pe aproape toate posturile. „Sperăm și ca apărarea să fie la nivelul cel mai înalt, pentru că toate meciurile grele se câștigă de obicei cu apărarea. De îmbunătățit ar fi, ca peste tot, relațiile de joc în momentele grele, psihologice, și aici depinde de fiecare jucătoare cum gândește faza și ce decizii ia.”
Întrebat de obiectivele realiste, spune că ce-și dorește echipa din tot sufletul e calificarea la Jocurile Olimpice. Un țel care nu pare foarte ușor de atins, în condițiile în care participă doar 12 echipe și toate luptă pentru un loc cât mai bun în clasament, care să le ofere o șansă în plus la turneele preolimpice care vor urma în 2016.
Bineînțeles că echipa speră și la o clasare pe podium, așa cum fiecare națională a României care a participat la un turneu final a sperat. „Câteodată s-a realizat, câteodată nu, e bine să luăm meciurile pas cu pas. Bineînțeles că e important să-ți dorești lucruri cât mai înalte, obiective cât mai îndrăznețe, dar în primul rând trebuie să jucăm bine și să adunăm victorii.”
Discuția ajunge și la așteptările celor de acasă, care par întotdeauna mari când vine vorba de handbalul feminin. Buceschi crede că e normal să existe, nu doar în ce privește handbalul, pentru că ani la rând, sportul românesc a adus imagine și respect din afară. „Din păcate, la ora actuală trecem printr-o perioadă destul de tulbure, sunt multe sporturi care altă dată luau medalii și acum se bat să se califice sau nu se califică. Și dintre sporturile de echipă, handbalul feminin a rămas printre puținele care mai pot ține steagul sus, mai pot să te facă să te gândești la o medalie sau că te poți bate cu niște adversari de la egal la egal.”
Așteptările aduc cu sine și presiune, dar ea există pentru toate echipele, nu doar pentru România, crede antrenorul. Și pentru Danemarca, ca țară organizatoare, sau pentru Norvegia, care vine după un titlu european. Iar Ryde, căruia Buceschi a încercat să-i explice cum e cu așteptările la români, e un antrenor care încearcă să anticipeze lucruri de genul ăsta și să filtreze din presiunea care ajunge la fete. Dar deja, la nivelul la care au ajuns, Buceschi crede că trebuie să o poată gestiona și singure; are încredere în jucătoare, la fel ca antrenorul de la care învață.