La Liga debutează cu multe semne de întrebare, iar primul dintre ele stă în dreptul Barcelonei: fără Messi și Suarez, campioana pierde la Bilbao

Ciprian Rus 16 august 2019

Noul sezon din Spania – primul după ce La Liga a cedat hegemonia în fața fotbalului britanic, care a dat câștigătoarele celor două competiții internaționale intercluburi – începe, parcă, cu mai multe incertitudini ca oricând.

Cele două mari rivale, Barcelona și Real Madrid, încă nu și-au definitivat loturile, prima a anunțat cedarea lui Coutinho la Bayern chiar în timpul meciului cu Athletic Bilbao, în timp ce încă speră să reușească să-l readucă pe Neymar pe „Camp Nou”, cealaltă forțează plecarea lui Bale și mai trage speranță să-l poată transfera pe Pogba. Toate aceste operațiuni – plus altele adiacente lor – sunt foarte complicate, iar un prim „11” e greu de prevăzut în acest moment în ambele cazuri. Mai mult decât atât, cele două echipe nu pot miza pe marile vedete – Messi și Hazard – în startul de sezon…

La rândul său, Atletico Madrid încearcă aducerea pe ultima sută de metri a lui Rodrigo Moreno de la Valencia, pentru a completa un atac de vis, cu Morata, Costa și noua senzație Joao Felix. Echipa lui Diego Simeno e în plină reconstrucție, după plecările sonore ale „vechii gărzi” – Godin, Juanfran, Filipe și mai ales Rodri (la Man City) și Griezmann (la Barcelona). Dar, cu jucători ca Llorente, Hermoso, Trippier și Joao Felix, plus un Diego Costa la forma lui maximă, Atletico e văzută de mulți ca principala contracandidată la titlu a Barcelonei, mai cu seamă după senzaționalul 7-2 administrat Realului lui Zinedine Zidane în intersezon.

Revenit la Real, Zizou trebuie să repună pe picioare, în acest an, un club care nu și-a revenit după plecarea lui Cristiano Ronaldo. După aducerea lui Eden Hazard de la Chelsea și după reîntoarcerea lui James Rodriguez de la Bayern, Zidane are vestiarul plin de nume grele – atât de plin că ar cam vrea să scape de unele. Încăpățânarea de a-l da afară pe Gareth Bale a provocat o vară tensionată la Madrid, iar telenovela nu e nici pe departe încheiată. Colac peste pupăză, Hazard s-a accidentat chiar înaintea debutului, lucru care îi dă și mai mari bătăi de cap lui Zidane, într-un start de sezon complicat, cu deplasare la Celta Vigo.

Ca de obicei, Valencia și Sevilla vor încerca și în acest an să strice calculele „granzilor” și să-și asigure un loc de Champions League, în timp ce trupe ca Athletic Bilbao, Getafe sau Villareal, Celta sau Espanol vor lupta pentru titlul de revelație a Ligii.

*

Campioană în opt ultimele 11 ediții, Barcelona rămâne principală favorită la titlu, deși câștigarea Ligii Campionilor rămâne marea obsesie și în acest sezon pentru Messi și compania. Venit târziu la antrenamente după Copa America, căpitanul „blau-grana” s-a accidentat imediat, urmat de bunul său prieten Luis Suarez, care n-a prins decât 30 de minute pe teren – și o bară – în meciul de debut al noii ediții, vineri seară, cu Athletic.

Fără Messi, fără Coutinho, fără Busquets, fără Rakitic, fără Arthur și fără Arthuro Vidal în primul „11”, fără Suarez timp de o oră, FC Barcelona și-a pierdut tempo-ul paselor și finețea relațiilor de joc, părând o trupă strânsă de-abia strânsă de pe plajă după vacanța de iarnă.

În vreme ce Griezmann și Dembele au fost complet pierduți în spațiu, singurele acțiuni mai periculoase ale Barcelonei le-au aparținut rezervelor Rafinha și Rakitic. Presiunea pusă de catalani după pauză a fost foarte austeră, iar apatia oaspeților a fost taxată de veteranul Aduriz (38 de ani), intrat pe teren cu un minut înainte de final, pentru a ne oferi un gol de zile mari: voleu din foarfecă laterală.

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.