Barca de 8+1 a câștigat bronzul, alergătoarele Ancuța Bobocel și Bianca Răzor s-au oprit devreme în cursele lor, boxerul Mihai Nistor a pierdut și el
Ancuța Iosif 13 august 2016BOX
Update 20:15
Mihai Nistor, singurul boxer român calificat la Rio, a fost învins în optimile de finală ale categoriei +91 kg de iordanianul Hussein Iashaish. Nistor, campion mondial AIBA Pro Boxing, a început mai slab, dar a revenit în repiza a doua și a treia, determinând arbitrul să-l numere de două ori pe boxerul iordanian. Deși părea că meciul curge în favoarea lui, la final arbitrul l-a declarat câștigător pe Iashaish, o decizie considerată nedreaptă de Nistor și de antrenorul Valentin Vrânceanu.
CANOTAJ
Update 17.15
Echipajul feminin de 8+1 al României a câștigat bronzul olimpic, aducând cea de-a patra medalie României. Roxana Cogianu, Ioana Strungaru, Mihaela Petrilă, Iuliana Popa, Mădălina Bereş, Laura Oprea, Adelina Bogus, Andreea Boghian şi Daniela Druncea au încheiat finala pe locul trei, cu timpul de 6 minute, 4 secunde şi 10 sutimi.
ATLETISM
Update 17:00
Atletele Elena Andreea Panțuroiu și Cristina Bujin au ratat calificarea în finala probei de triplu salt. Elena Panțuroiu a avut cea mai bună săritură de 14,00 m, iar Cristina Bujin de 13,38 m, ambele insuficiente pentru a prinde unul dintre cele 12 locuri.
Update 16.00
Ancuța Bobocel este oprită în calificări și termină cursa de 3000 metri pe locul 13 din 17, cu timpul 9 minute 46 secunde 24 sutimi.
Bianca Răzor a terminat pe locul 6 din 7 cursa de 400 metri. Nu se califică în finală, dar cu 52 secunde 42 sutimi obține cel mai bun rezultat al ei din sezonul.
*
Articolul inițial
După o zi și-o noapte plină cu emoții ne putem uita peste umăr cu mulțumire: handbalistele au trecut cu bine de puternica Spanie (24-21), crescându-și șansele de calificare în sferturile de finală ale turneului olimpic, Halterofilul Gabriel Sîncrăian a obținut medalia de bronz la categoria 85 kg după ce a ridicat 217 kilograme, iar Horia Tecău și Florin Mergea au adus medalia de argint pentru România, după o finală incredibilă cu Rafael Nadal și Marc Lopez. Dacă ți-a scăpat ceva, toate rezultatele de ieri sunt aici.
Astăzi le ținem pumnii fetelor de la atletism, stăm cu ochii pe barca de 8+1 care a ajuns în finală și pe pugilistul Mihai Nistor.
Programul de azi al sportivilor români:
- La atletism, Ancuţa Bobocel încearcă să se califice în proba de 3.000 metri cu obstacole de la 16:05; Bianca Răzor intră în primul tur al cursei de 400 metri de la ora 17:00; Elena Panţuroiu, Cristina Bujin intră în calificări la triplusalt de la 15:40.
- La canotaj, urmărim fetele din barca de 8+1 care luptă pentru o medalie de la 17:00
- Boxerul Mihai Nistor (+91 kg) intră în turul 1 de la 19:15.