„Back to Business‟: Premier League revine cu o furtună de goluri între Arsenal şi Liverpool, Leicester resimte povara campioanei, Pep și Jose pornesc cu victorii

Prima etapă, prima surpriză, primul derby şi primul vârtej de acţiune. Premier League nu prea mai are nevoie de reclamă. Toată lumea ştie și la ce să se aştepte, dar şi când aşteptările astea sunt neîmplinite. Sâmbătă şi duminică însă, nimeni nu a fost dezamăgit (lăsând la o parte loialităţile partizane), și ca să te convingă de asta liga trebuie doar să arate spre Match of the Day, unde Gary Lineker s-a ţinut de cuvânt şi a prezentat golurile rundei în chiloţi personalizaţi cu stema lui Leicester City.

Fair play to @GaryLineker – he stuck to his word #MOTD ?? pic.twitter.com/sczh0jjZ8Q

— BenchWarmers (@BeWarmers) August 13, 2016

Dincolo de spectacol, laitmotivul primei etape din Premier League a fost „back to business‟ în mai multe sensuri.

Proba numărul unu: Leicester City, ale cărei isprăvi trebuie să ţi le reîmprospătezi constant cu clipuri pe Youtube ca să te convingi că sezonul trecut nu a fost doar un vis, a fost trezită la realitate. Sunt cuvintele căpitanului Wes Morgan după ce echipa lui Ranieri a pierdut 1-2 cu Hull City.

Sunt două lucruri de obsevat aici. Primul – că dinamica din jurul clubului s-a schimbat fundamental după gloria din luna mai. Oricât de evident ar suna, merită accentuat faptul că lumea se aşteaptă acum ca Leicester să câştige astfel de jocuri, spre deosebire de sezonul trecut. Chiar şi atunci când Vulpile se apropiau vertiginos de titlu, presiunea de a învinge era acolo mai degrabă datorită narațiunii, pentru povestea fantastică pe care şi-o doreau majoritatea. Acum, vrând-nevrând, Leicester trebuie să confirme cu ceva atitudinile care înconjoară an de an cluburile din aşa numitul „top four‟. E o povară complet diferită, şi încordarea necaracteristică din prestaţiile lui Vardy şi compania îi demonstrează greutatea.

Al doilea lucru de remarcat e că şi fără noul statut al lui Leicester, nimeni nu-i dădea vreo şansă adversarei de sâmbătă. Mai mulţi au numit ascensiunea „Tigrilor‟ în prima ligă cea mai dezastruoasă promovare. Nici bine nu şi-au confirmat prezenţa în Premier League că antrenorul Steve Bruce a și plecat sub un nor de conflicte cu fiul patronului Assem Allan, un succesor permanent nu a fost găsit încă, iar la rubrica de transferuri bate vântul. Aşa se face că înainte de întâlnirea cu Leicester, în cel mai bogat campionat din lume, Hull avea 15 jucători apţi de joc. Cel puţin pentru o după-amiază, Hull şi-a asumat mantia „feel good story-ului‟ din Premier League.

Proba numărul doi: după mai mult de 300 de milioane de lire cheltuite, granzii din Manchester revin în forţă. Cei doi antrenori ajunşi la cârmă la United, respectiv City, sunt cele mai sigure garanţii de trofee pe care ţi le poate oferi fotbalul în ziua de azi. Guardiola şi Mourinho nu au stat pe coate vara asta, au pus la muncă maşinăriile de bani de la cluburile lor şi rezultatele încep să se vadă.

Mourinho
Zlatan Ibrahimovic
Paul Pogba
Henrik Mkhitaryan
Eric Bailly
Dave stays

Best United transfer window ever?

— Mike (@Pogballer_6) August 10, 2016

Deşi Paul Pogba, noul deţinător al recordului pentru cel mai scump transfer din lume, a lipsit contra lui Bournemouth, alte feţe noi au compensat mai mult decât suficient. Zlatan Ibrahimovic şi-a continuat obiceiul de a marca la debut în fiecare ligă pe care o onorează cu prezenţa şi, la 35 de ani, nu pare depăşit în vreun moment de viteza pentru care e cunoscută Premier League. Nu-i de mirare că portughezul l-a numit „mai mult decât un jucător‟, deşi următoarele observaţii despre cum Ibrahimovic nu a câştigat niciodată Balonul de Aur din motive politice arată că, pentru Mourinho, jocul complimentelor e unul cu sumă nulă. Rooney şi Mata (care încă nu a fost ostracizat de Mourinho, cum s-a întâmplat la Chelsea) marcaseră deja până la momentul lui Zlatan şi scorul final de 3-1 pentru United e un început confortabil pe un teren unde Bournemouth reuşea o mare surpriză sezonul trecut.

Revoluţia lui Pep de la Man City a început greoi, contra unui Sunderland condus acum tocmai de David Moyes. A fost nevoie de un penalty şi un autogol în minutul 87 (culmea, tocmai din partea tânărului venit de la United, Paddy McNair) pentru victoria cu 2-1 a gazdelor de pe Etihad Stadium. Analiza de după meci arată atât fascinația pe care publicul englez o are faţă de reputaţia lui Guardiola, cât şi timpul de care are nevoie catalanul pentru a influenţa cu adevărat stilul de joc al noii sale echipe. Jurnaliştii au disecat la nesfărşit fiecare detaliu al aşezării tactice, cu precădere tendinţa fundaşilor laterali de a se deplasa spre interior pentru a deschide spaţii pe flancuri.

Însă prima pagină a fost dominată de decizia lui Guardiola de a-l lăsa pe Joe Hart pe bancă. Explicaţia oficială? Rezerva Willy Caballero are un joc de picior mai bun. Dincolo de caracterul îndoielnic al opiniei ăsteia, Hart vine după o vară dificilă cu Anglia la European şi un vot de neîncredere primit atât de brusc e probabil ultimul lucru de care avea nevoie. De cealaltă parte, posibila alienare a unuia dintre cei mai influenţi membri ai lotului lui City nu pare cea mai bună idee atât de devreme în mandatul antrenorului.

Proba numărul trei: Arsenal pierde din nou acasă, în prima etapă. Aceleaşi discuţii, aceleaşi neajunsuri şi aceleaşi dezamăgiri pentru fanii unei echipe care pare că rămâne tot mai în urmă. Singura consolare e că echipa lui Wenger a contribuit la o nebunie de meci încheiat cu 4-3 pentru Liverpool.

Great early on, lose it in the middle, make a late surge and convince yourself you just missed out.

Arsenal's season in just 90 minutes.

— Adam Sweeney (@AdamWSweeney) August 14, 2016

Într-o desfăşurare stereotipică pentru ei, londonezii au preluat controlul inţial asupra jocului, au confirmat asta printr-un gol marcat de Walcott, dar au scăpat meciul din mâini aproape instaneu. Bliţul de patru goluri condus de trio-ul Coutinho – Lallana – Mane a fost atât de puternic încât nici cele două goluri ale lui Oxlade-Chamberlain şi Chambers nu au putut şterge impresia că formaţia lui Klopp a măturat podeaua cu Arsenal, cel puţin în anumite momente.

Poate cel mai greu de suportat pentru Wenger şi principiile sale e faptul că golul trei al lui Liverpool a fost marcat după 19 pase consecutive, exact genul de joc la care visează francezul de peste un deceniu. Pentru fanii lui Arsenal, enervant trebuie să fi fost și faptul că Sadio Mane, un atacant talentat şi cu experienţă în Premier League, a ajuns la o rivală, în timp ce ei strigă pentru astfel de jucători de ani de zile.

Klopp ştie că, în ciuda momentelor excepţionale oferite de jucătorii săi, mai are de muncă. Defensiv, Liverpool suferă de probleme evidente, nu în ultimul rând în punctul nevralgic numit Alberto Moreno. Dar până şi germanul şi-a pierdut concentrarea la 4-1, oferindu-i un „piggy back ride‟ lui Sane. „Mi-am dat seama imediat că ne-am bucurat prea devreme. Am oprit maşinăria şi meciul nu se terminase. În Premier League, nimic nu e uşor.‟

În fine, Tottenham a trecut cu bine peste un meci cu o echipă care promite să arate cu totul altfel sezonul ăsta. Cu Koeman antrenor, Everton îşi pune ambiţiile în practică şi modelul cel mai apropiat e tocmai progresul echipei lui Pochettino. În contextul ăsta, un 1-1 bătăios pe Goodison Park e un rezultat potrivit.

Aşa a început noul sezon de Premier League, în care vechiul se îmbină cu noul, antrenorii concurează cu jucătorii pentru lumina reflectoarelor şi spectacolul revine în forţă.