„A fost înotul până la David și începe înotul după David Popovici” I Silviu Anastase, antrenor federal, despre însemnătatea ascensiunii fenomenului Popovici
Andreea Giuclea 14 august 2022Silviu Anastase coordonează loturile naționale în cadrul Federației Române de Natație. Are avantajul să fi privit de aproape ascensiunea fulminantă a lui David Popovici, care în ultimul an a reușit să atingă și apoi să depășească chiar și cele mai curajoase așteptări: David, care va împlini 18 ani în luna septembrie, deține deja nu doar câteva titluri mondiale și europene, dar poate și cel mai râvnit record mondial din probele de înot – cel stabilit sâmbătă la 100 de metri liber.
Am vorbit cu Silviu despre importanța reușitelor lui David Popovici pentru natația de la noi – și nu numai -, sau despre generația care se formează în jurul fenomenului Popovici.
Ce înseamnă acest moment pentru înotul românesc?
Pentru sportul românesc este o binecuvântare pe care o primim prin acest copil excepțional. Trebuie să fim atenți ce facem cu această binecuvântare, trebuie să rămânem stabili cu ceea ce avem în momentul de față, să încercăm să construim pe lângă el și să generăm bine în sportul din România.
În ce fel se poate folosi momentul?
Să pornim încă de la formarea copiilor, să le oferim lucruri pozitive, să le oferim bine, să-i formăm pe adevăr și pe bucurie, pe ceea ce înseamnă sportul adevărat. Iar la nivel de infrastructură, de politic, să ne așezăm real la masă și să discutăm lucruri frumoase, să putem construi deștept. Senzația mea e că încă nu se înțelege ceea ce a realizat David. E greu de înțeles, într-adevăr, pentru că n-am mai avut asemenea nivel în România. Nu înțelege lumea din afară ce se întâmplă. De aceea, îndemn la calm, la stabilitate din punct de vedere emoțional și al abordării lucrurilor. Și să începem să construim.
Ce impact poate să aibă?
Enorm, enorm. În primul rând, educațional, în ceea ce fac copiii. Numai faptul că ei se uită către ceva în momentul de față care e real, care e frumos, care e sănătos. A crescut enorm numărul de copii la inițiere, vara aceasta a fost o explozie de copii la cluburile de natație, ceea ce este minunat. Acum există și riscul de a ne raporta la David Popovici, ceea ce ar fi o greșeală enormă. Un David Popovici se naște când se naște. Spunea cineva într-un interviu că e unu la un miliard; nu, e unu la 7 miliarde în momentul de față. Și nu trebuie să ne ferim de cuvinte mari. Nu sunt cuvinte mari, sunt reale, la ceea ce arată.
Pentru înotul mondial ce înseamnă acest moment?
Eu anul trecut, după primul schimb din ștafetă (nr: la Europenele de Juniori de la Roma), când a realizat acel record mondial de juniori, am scris o postare care acum se adeverește, în care spuneam că înotul s-a schimbat din acel moment. A fost înotul până la David și începe înotul după David Popovici. Este o călătorie pe care el a început-o, încă nu știm ce știe, ce vede, ce simte acest copil, dar simte bine și o face bine. Și ușor-ușor trebuie să învățăm din ceea ce se întâmplă.
El cum a trăit momentul recordului?
A fost un pic mai fericit, mi s-a părut. Dar e foarte stabil în ceea ce face, se bucură în continuare de ceea ce face. Împreună cu Adrian (Rădulescu) fac lucruri minunate. A gestionat foarte bine (presiunea), excepțional, niciun om matur nu cred că putea să gestioneze asemenea momente. Ceea ce ne bucură. Îi iubim, îi sprijinim în continuare, îi protejăm, că e important să fie protejați în acest moment, când toată planeta e cu ochii pe ei.
Cum îi vedeți șansele la 400 de metri liber?
Vom vedea. Contează mult și termenele de recuperare, sunt starturi multe, a avut multe competiții. E foarte greu să rămâi într-un platou de formă sportivă înaltă, aproape imposibil, și o face, chiar urcă. Să vedem. Mă feresc de pronosticuri, pentru că nu e cazul. E pentru prima oară când abordează această probă și într-o competiție mare, are un timp de 200 de referință care îl pune în față.
E o generație aparte în jurul lui David?
Este o generație creată din interior, este o muncă începută acum nouă ani. Rezultatele acestea n-au crescut în copac sau în pinii ăștia la care ne uităm (în frumosul parc Foro Italico). Este o muncă enormă în spate, dar în care nu am fost invazivi, am lăsat antrenorii să lucreze, formând echipe într-un sport individual, ceea ce iar e o bornă importantă, iar rezultatele încep să se vadă. Și schimbări în sistemul competițional s-au făcut multe, am lucrat și pe partea de mentalitate, prin mesajele transmise către antrenori, către sportivi, n-a fost nimic negativ, totul a fost de încurajare, de deschidere și de implementare a acestui concept de echipă într-un sport individual.
FOTO: Simone Castrovillari / LEN