Antrenorul Danemarcei: „Mi-aș dori să ne luăm revanșa, să reușim s-o oprim pe Neagu, dar e cea mai bună jucătoare din lume.” Care sunt așteptările echipei daneze?

Andreea Giuclea 14 decembrie 2016

Cu emoții a trecut România de Cehia, aseară, iar emoțiile se vor întoarce în seara asta în arena din Helsingborg, pentru că urmează întâlnirea decisivă cu Danemarca. O echipă a Danemarcei care, după se s-a ținut strâns de Norvegia, a făcut egal cu campioana olimpică Rusia, un parcurs care-l face pe antrenorul Klavs Bruun Jørgensen să viseze la finală, deși echipa sa nu a pornit ca favorită la acest turneu. „Visez, poate nu e realist, dar trebuie să speri ca să-ți atingi obiectivele”, a spus danezul într-o discuție cu Lead.

„Știam înainte de începerea turneului că dacă ajungem în grupa principală vom întâlni campioana olimpică, campioana mondială și locul trei mondial. Sunt trei echipe puternice și știam că ne va fi dificil să ajungem în semifinală. Dar acum avem patru puncte (chiar cinci, pentru că interviul a fost făcut înaintea meciului cu Rusia, n.red.), un meci bun cu Norvegia și normal că sperăm la un rezultat bun.”

Cum crede Jørgensen că va fi diferit meciul cu România de cel din primăvară, de la turneul preolimpic? „Sper să avem mai mult control decât atunci. Știam și atunci că Neagu va fi o jucătoare dominantă și mereu am avut problema asta cu ea, ne înscrie multe goluri. Va fi similar și acum, dar sper să putem să o oprim mai bine. E principalul pericol, după mine e cea mai mare jucătoare din lume.”

Danezul e sincer și spune că și-ar dori foarte mult revanșa. Mai ales că, după necalificarea la Jocurile Olimpice, n-a avut o viață ușoară în Danemarca. „A fost multă dezamăgire, dar am cerut puțin realism. Mereu când vorbim de un turneu final, vorbim de medalii în Danemarca, pentru că acum 10 ani eram obișnuiți să câștigăm și n-am mai făcut asta de ceva timp. Așa că trebuie să începem iar să construim. Acum suntem mai realiști, pentru că știam că vom juca cu trei echipe fantastice. Cred că presiunea pe jucătoare e mai mică acum, și asta ne ajută.”

„Speram că româncele o vor lua pe o pantă descendentă”

Despre reacțiile și transformarea echipei după turneul preolimpic ne-a vorbit și jurnalistul danez Thomas Kristensen, de la ziarul Jyllands Posten: „Au fost multe probleme în echipa noastră. Jucătoarele au scris o scrisoare de trei pagini în care îl criticau pe antrenor, care a ajuns la presă. Au urmat multe întâlniri și discuții în interiorul echipei, și cu toții au hotărât să o ia de la zero și să coboare așteptările – astfel că obiectivul la acest campionat european este locul opt, dar și locul 12 ar fi acceptabil.”

Echipa a devenit, astfel, mai puternică, crede Kristensen, pentru că jucătoarele și tânărul lor antrenor au găsit o cale de mijloc. „Jørgensen antrenase înainte doar echipe masculine și folosea cu fetele aceleași metode și strategii; ăsta a fost unul din cauzele problemelor echipei. Acum au ajuns la un compromis, iar jucătoarele încep să înțeleagă mai bine ce le cere antrenorul și transpun asta pe teren. Turneul din Suedia e văzut ca parte din acest proces de reconstrucție și cred că sunt mai mult decât satisfăcuți cu rezultatele de până acum. E mai mult decât se așteptau.”

Și Jørgensen e de părere că, față de echipa din primăvară, care a pierdut clar (25-32) în fața României, grupul de acum e mai coerent și mai armonios, tocmai pentru că există mai multă înțelegere între el și jucătoare.

Antrenorul Danemarcei știe că și România trece printr-un proces similar și spune că l-a surprins cât de puternică pare echipa în noua formulă. „Am văzut cum a jucat România la turneu, jucătoarele au fost fantastice. Am fost surprins să văd atât de multe handbaliste tinere și puternice, mă mir că nu le-am văzut până acum. E o echipă interesantă, speram că o vor lua pe o pantă descendentă de acum încolo, dar văd că nu se va întâmpla, vin jucătoare tinere din urmă. Au și un antrenor grozav pe care îl cunoaștem și îl respectăm mult. Așa că aștept cu nerăbdare încă o luptă fantastică.”

Cu câteva zile înainte, l-am întrebat și pe Kim Rasmussen, antrenorul danez al Ungariei, cum vede Danemarca, cu care a jucat în prima fază a competiției: „Cu atacul și defensiva pe care o au acum, cred că vor avea probleme contra României. Să fim realiști, echipa tânără a Muntenegrului, echipa noastră lipsită de experiență și Cehia nu sunt echipe de top, iar acum Danemarca va înfrunta echipe de top. Dacă o jucătoare ca Neagu va avea atâta spațiu în atac cum îi oferă defensiva daneză, va face ravagii. Cum face mereu cu Danemarca, de fapt. Toți știu că dacă îi lași spațiu, e de neoprit.”

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.