CFR Cluj a fost performera etapei a doua a Ligii 1. Trupa din Ardeal a învins campioana Viitorul cu 2-0, fără ca băieții lui Gică Hagi să aibă vreo mare ocazie de gol în cele 90 de minute de joc!
Cu foștii campioni Deac și Culio la mijloc și cu fostul internațional Hoban între ei, la închidere, CFR arată maturitate și forță, plus clasă, mai ales în condițiile transferului-bombă al actualului sezon, aducerea lui Ibrahima Balde în atac, acolo unde mai sunt deja nume ca Omrani, Vera și Bokila.
Dacă arbitrul nu ar fi frustrat CFR-ul de un penalti în prima etapă, la Botoșani, fază la care a ales să îl elimine pe Omrani pentru o simulare inexistentă, clujenii ar fi fost acum la egalitate cu FCSB, punând și mai multă presiune pe echipa lui Gigi Becali.
Dar, pentru cine știe cât de cât culisele clubului din Gruia, adevărata presiune nu e la București, la FCSB, ci tocmai la Cluj. Adevărata presiune este pe Dan Petrescu. Fostul mare internațional român revine, după opt ani, într-un campionat pe care l-a câștigat cu Unirea Urziceni, echipă cu care a reușit și un record de puncte în grupele Champions League, record bătut tocmai de echipa pe care o conduce acum.
După experiențe mai mult sau mai puțin concludente în plan sportiv în Rusia și în Golf, Dan Petrescu revine în România să lupte pentru titlu și să lupte, în definitiv, și cu propriul său trecut. Locul 2 nu există nici într-un caz, nici în celălalt.
Revenirea în fotbalul nostru a unui antrenor cu valoarea și experiența lui Dan Petrescu este, categoric, salutară. Împreună cu bunul său coleg de generație Gică Hagi e, culmea, printre cei mai în vârstă tehnicieni de la noi. Duelul dintre cei doi, cărora li se adaugă Contra, Miriuță sau Dică e printre cele mai bune vești pentru noul sezon al Ligii 1.
Dar e ceva în revenirea lui Dan Petrescu – oricum complicată – care pune și mai multă presiune pe revenirea sa în România: contextul în care ea s-a produs.
Clujul de-abia își revenise din șocul a două sezoane extrem de grele, în care jucase un fotbal bun, în ciuda problemelor financiare uriașe și în ciuda depunctărilor repetate. Iar omul de care toată lumea se legase emoțional în acest timp, omul care magnetizase în jurul său toate energiile pozitive pentru a trece mai departe, antrenorul Vasile Miriuță a fost îndepărtat cu mare cinism de noul acționariat.
Scuza lui Bogdan Mara, unul dintre noii diriguitori din Gruia, cum că Miriuță ar fi rămas dacă nu se reușea ieșirea din insolvență, nu l-a ajutat deloc pe Dan Petrescu. Înconjurat de Mara și de Bilașco, foști colaboratori la Urziceni, Dan Petrescu girează, de fapt, cu numele său nu doar un proiect sportiv, ci și unul managerial. Asta pune încă și mai multă presiune pe Dan.
Apoi, mai e și o chesiune de stil. Dan Petrescu e rigid, intransigent, închis, uneori răstit, iar clujenii, care i-au avut pe bancă pe Andone, Trombetta sau Miriuță, nu sunt prea obișnuiți cu noul fel de a comunica din Gruia.
Nu-i mai puțin adevărat că Dan Petrescu face vizibile eforturi de adaptare, iar astea se văd mai ales în comunicarea externă și în reacțiile mai moderate decât s-ar fi așteptat unii după penaltiul neacordat și eliminarea injustă de la Botoșani.
Dan e un om al proiectelor lungi, niciodată nu i-au ieșit începuturile pe unde a fost. Poate de aceea, sau poate din pricina presiunii, Dan Petrescu ținea foarte mult să înceapă cu dreptul, să aibă un debut bun la Cluj, în fața spectatorilor CFR-iști. I-a ieșit, iar declarațiile lui Gică Hagi de după meci, cum că el nu are mare lucru de spus, că cel care trebuie să vorbească e Dan Petrescu, arată multe despre cum a decurs primul derbi din campionat.
Cine i-a urmărit zbaterea pe banca tehnică a putut vedea limpede că pentru Dan Petrescu meciul cu Viitorul a fost mai mult decât un derbi de început de sezon. S-a agitat permanent, marile ratări l-au găsit prăbușit în genunchi, dădea șuturi imaginare de câte ori ai lui intrau în careul advers, iar, la final, s-a bucurat ca și cum ar fi câștigat nu un meci, ci o finală.
De fapt, Dan Petrescu chiar a câștigat o finală. Are startul de sezon pe care și-l dorea, e deja pe locul 2 după două etape. Dar pentru Dan Petrescu locul 2, în România, nu există. Până la capătul sezonului, îl mai așteaptă încă multe finale ca cea împoriva Viitorului.
