De la „pas cu pas“ la un „pas înainte“. România încearcă să adune toate piesele la un loc cu Angola
Andrei Năstase 7 decembrie 2017Până acum, România a putut lua lucrurile în ordine crescătoare. Paraguay a fost jocul de glezne, Slovenia a fost intrarea (bruscă) în atmosferă, iar Spania, în precedentul meci, a fost cel mai complicat test de până acum. Cu Slovenia nu a mers apărarea, dar a funcționat bine atacul; cu Spania, dimpotrivă, apărarea a fost mai solidă, iar atacul, așa cum era de așteptat, s-a chinuit adesea să răzbească în fața incomodului stil iberic.
Azi, după trei victorii și un handbal în creștere, echipa națională are ocazia să pună toate piesele la un loc contra Angolei. Dar sarcina nu-i simplă.
It's #Matchday!
???? Preliminary Round
????♀ 6⃣ matches
???? 2⃣ venues #simyplwunderbar #Germany2017 pic.twitter.com/MiJEPGwvXn— simplywunderbar! (@simplywunderbar) December 7, 2017
Pe de-o parte, echipa trebuie să răspundă bine la prima cădere de nivel handbalistic de până acum – măcar pe hârtie, Angola are mai puține arme decât Spania. Asta înseamnă că întregul grup va trebui să insiste și mai tare, cu și mai multă auto-convingere, pe ideea că nu există alt meci în afară de următorul. Că jocul cu Angola (ora 19.00) e cel mai important.
De cealaltă parte, un alt factor motivator există deja: nimeni nu a uitat că la Rio, înfrângerea cu Angola a dat tot planul României peste cap și i-a trezit brusc pe cei care visau (cu motive întemeiate) la medaliile olimpice. Dar gândurile de revanșă, dacă există, nu sunt mereu profitabile. Conștientă de treaba asta, Mădălina Zamfirescu ne spune ieri că „Angola are o echipă foarte bună, și am simțit-o și noi, pe mâna noastră, la Olimpiadă, când am pățit-o. Cred că meciul ăla încă e în mintea fiecăreia, nu cred că e cineva care să-l fi uitat, pentru că a fost dureros. Dar nu e vorba de răzbunare. În schimb, ne dorim să jucăm un handbal cel puțin la fel de bun cum am arătat cu Spania. Și dacă lucrurile vor merge cel puțin la fel de bine, sunt sigură că va fi un rezultat pozitiv.”
La rândul lui, Ambros Martin va căuta probabil să-și convingă jucătoarele să nu irosească nici măcar un strop de energie în efortul de a pune lucrurile la punct. A spus-o chiar înainte de startul turneului – „cred că toată echipa simte că vrea să-și ia revanșa cu Angola, pentru ce s-a întâmplat la Olimpiadă, dar eu cred că trebuie să avem grijă și la asta” – și probabil o va spune din nou. Nu pentru că dorința de revanșă n-ar fi un bun declanșator, ci pentru că rezervele de energie sunt mai valoroase decât acest pansament inutil.
De la „pas cu pas“ la un „pas înainte“
Același Martin e nevoit deja (chiar dacă nu o va declara) să privească mai departe de Angola. România e sigură de calificarea în optimi, încearcă să o facă de pe primul loc, iar turneul ăsta e prea lung pentru a nu juca și strategic. Astăzi, pentru prima dată de la începutul Campionatului Mondial, lângă abordarea de tipul „pas cu pas, meci cu meci“, poate va fi așezată, chiar și timid, gândirea „cu un pas înainte“. Un pas înainte spre Franța, doi pași înainte până în optimile de finală, spre primul meci eliminatoriu. Spaniolul va încerca să se asigure că jucătoarele lui vor ajunge la acest joc în cea mai bună formă, și nimeni nu se va mira dacă liniile vor fi schimbate, dacă unele jucătoare vor primi câteva minute în plus de odihnă: Cristina Florianu s-a lovit destul de rău cu Spania și încă se resimte, Neagu, Pintea și Buceschi au jucat și ele aproape tot meciul. Rămâne să vedem dacă ele vor fi protejate cu Angola, dar aceasta este ultima ocazie când mai pot fi protejate. Începând de la meciul Franța, echipa României va căuta să-și crească nivelul la fiecare joc, până la capăt.
În același timp, e bine de spus că prea multe calcule nu se pot face. România are șanse mai mari să termine pe primele două locuri (dar poate termina și pe trei sau patru), iar asta înseamnă că Norvegia – care face daune în grupa B – va fi evitată. Mai departe de lucrul ăsta, e greu de intuit de acum cine va sta în fața româncelor în optimi. Cehia, Suedia, Ungaria și Polonia pot termina la fel de bine și pe doi, dar și pe patru sau cinci. Și nu e limpede care dintre ele ar fi un adversar mai simplu în optimi.
Polonia (care a învins România la Trofeul Carpați) a arătat bine în primul meci de la Mondial, cu Suedia, dar a pierdut apoi cu Cehia, înainte să fie spulberată de Norvegia: un 35-20 care a lămurit pe toată lumea că Norvegia e (din nou) marea favorită a turneului.
Cehia a reușit să mențină ritmul bun dovedit la Europeanul de anul trecut, Suedia arată și ea ceva mai bine, iar Ungaria are când meciuri solide, când jocuri prăfuite, ca cel pierdut recent în fața Suediei.
Așa că aici, în departamentul de calcule, poate fi încă liniște. Măcar aici, lucrurile sunt clare: „singurul obiectiv este Angola“, cum spunea secundul Horațiu Pașca.
Cum se vede meciul din terenul Angolei
Echipa Angolei de la acest Mondial e însă mult schimbată față de cea care la Jocurile Olimpice învingea România la patru goluri. Mai multe jucătoare s-au retras – câteva dintre ele pentru a deveni mame –, portarul s-a accidentat chiar înainte de turneu, iar pe bancă stă un nou antrenor: Morten Soubak, antrenorul danez care a condus Brazilia pe prima treaptă a podiumului mondial în 2013.
După șapte ani la conducerea Braziliei, Soubak a început o nouă aventură, preluând naționala Angolei, semn că ambițiile echipei africane în handbal sunt mari.
Am stat de vorbă cu antrenorul danez, ca să înțelegem mai bine ce înseamnă handbalul pentru Angola și cum vede întâlnirea cu România:
„Va fi foarte dificil, noi am pierdut la șapte goluri cu Slovenia și ele au pierdut cu România, așa că logic ar fi să fie și mai dificil. Știm că va fi foarte greu, România arată un handbal foarte bun de mulți, mulți ani, și echipa de acum nu e diferită. Știm că vom întâlni o echipă competitivă, și pe cea mai bună handbalistă a lumii, Cristina Neagu.”
Soubak ne-a spus și care e nivelul handbalului angolez, dar și pe cine vede favorită în Germania. Continuarea articolului este aici.
