Calificare grozavă: CSM București câștigă la Midtjylland, România are două echipe între primele opt din Europa

Lead.ro 21 februarie 2016

După o repriză secundă de excepție, campioana României întrece campioana Danemarcei, 28-23, și se califică în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Acolo așteaptă deja HCM Baia Mare. România și Ungaria sunt singurele țări care au două echipe în sferturile de finală ale celei mai importante competiții de club din handbalul european.

După ce a pierdut clar cu Vardar Scopje, chiar la București, CSM s-a văzut obligată să lupte pentru calificare chiar pe terenul contracandidatei sale, Midtjylland, într-un clasic meci de tipul „totul sau nimic.” Din fericire pentru CSM și pentru handbalul românesc feminin, în ultima perioadă pare să meargă totul.

Dar ușor nu a fost. După o primă repriză echilibrată, terminată la egalitate, 12-12, meciul (și calificarea) s-a decis în debutul reprizei secunde, când Midtjylland nu a reușit să marcheze timp de 11 minute, iar CSM a fugit spre linia de sosire. Nimic nu a anunțat căderea nordicelor, și asta îți poate aduce aminte că handbalul e un joc necruțător: lipsești zece minute și pierzi o calificare.

De partea cealaltă, pe lângă bucuria victoriei, CSM a făcut alte câteva (re)descoperiri: pe lângă tăria de caracter și puterea de concentrare, calități care-au lipsit atât de mult cu puternicele Gyor și Vardar Scopje, echipa antrenată de danezul Kim Rasmussen a arătat-o lumii pe tânăra și talentata Bianca Bazaliu.

La cei 18 ani ai săi, Bianca are o catapultă în loc de braț și niște calități motrice ieșite din comun – e de ajuns să o vezi alergând ca să-ți dai seama că materialul clientului e bun, că Bianca a primit ceva special.

Handbalista lui CSM a fost introdusă în startul reprizei secunde, a marcat cinci goluri din cinci aruncări și a fost, alături de Joao Pessoa, care a închis poarta, cea mai bună jucătoare a bucureștencelor. Dacă paradele braziliencei au reușit să inhibe atacul danez, golurile Biancăi Bazaliu – cinci aruncări năprasnice de la 10 metri distanță – au condus la desprinderea hotărâtoare din startul reprizei a doua: în minutul 40, CSM s-a dus pentru prima dată la cinci goluri distanță, 17-12, și de acolo lucrurile au fost mai simple.

Chiar dacă jucătoarele daneze au încercat să revină pe final, Kim Rasmussen și fetele sale au închis perfect meciul. Cu mintea clară și piciorele sprintene, handbalistele lui CSM și-au păstrat avansul până la final.

În sferturile de finală, CSM (calificată de pe locul patru) va juca cu locul unu din Grupa 1, Rostov Don, campioana Rusiei, singura echipă neînvinsă în actuala ediție a competiției.

În cealaltă grupă, HCM Baia Mare se află momentan pe locul trei, la egalitate de puncte (10) cu Larvik și Ferencváros. Vicecampioanele României încearcă să termine chiar pe doi și să evite astfel confruntarea cu Buducnost sau Gyor, cele mai puternice echipe din grupa CSM-ului.

CALIFICARE!!!„Tigroaicele” au luptat exemplar si reusesc o calificare istorica in sferturi, la chiar prima participare in EHF Champions League!FC Midtjylland Håndbold vs CSM Bucuresti Oficial 23-28 (12-12)Saptamana viitoare avem doua meciuri la care stim ca ne veti fi alaturi!miercuri 24 februarie ora 19.45 – #CSMB vs ASC Corona Brasov duminica 28 februarie ora 16.00 – #CSMB vs GyorAmbele meciuri se vor desfasura in Sala Polivalenta, iar biletele pot fi procurate aici – http://www.eventim.ro/ro/artist/csm-bucuresti-1458/profile.html

Posted by CSM Bucuresti Oficial on Sunday, February 21, 2016

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.