Încă un 3-2! România mai câștigă un meci amical cu Chile, Contra mai primește câteva motive de mulțumire

Lead.ro 11 iunie 2018

E greu să urmărești meciurile de pregătire ale echipelor care nu se pregătesc, de fapt, pentru nimic urgent. Jocurile acestea par să testeze doar răbdarea suporterilor, seriozitate jucătorilor și priceperea antrenorilor – care trebuie să facă cumva să-și țină fotbaliștii pe vârfuri chiar și atunci când miza imediată nu există. Și totuși.

A fost reconfortant să te uiți la acest România 3 – 2 Chile – scorul tradițional între aceste două selecționate. Și asta pentru că tocmai pe acest micuț stadion din Graz, în Austria, jucătorii lui Cosmin Contra au reușit unul dintre meciurile lor bune în atac. Și n-au fost multe în ultimii ani.

România a început bine, a marcat repede, prin Stanciu – care a fost și cel mai bun om al lui Contra -, și a controlat prima jumătate de oră în fața unei adversare lipsite de oamenii de bază, nu și de stilul războinic de joc. Fără vedetele Vidal, Alexis Sanchez, Claudio Bravo sau Eduardo Vargas, fără alți cinci-șase jucători experimentați, Chile a arătat încă din start ca un șantier abia deschis.

Finaliști la Cupa Confederațiilor de vara trecută, câștigători ai ultimelor două ediții de Copa America (următoarea se joacă la anul, în Brazilia), sud-americanii încă fac eforturi să se obișnuiască cu ideea vacanței de vară. După ce au ratat prezența la Mondialul din Rusia chiar în ultima etapă, chilienii s-au pus și ei pe reconstrucție. Vor să joace același fotbal bătăios, mai degrabă european decât sud-american, dar vor să-i vadă la treabă pe tinerii jucători care vin din urmă. De vreme ce această generație condusă de Vidal și Sanchez n-a reușit calificarea la Cupa Mondială, Chile se pregătește acum pentru următoarle turnee finale.

Iar asta e o sarcină cunoscută și de noi. Împăcată încă din toamna trecută cu ideea că la Mondial n-a meritat să ajungă, naționala României își caută în continuare identitatea: ce fel de fotbal vrem să jucăm? Și care sunt jucătorii care ar putea să-l joace? 

Pus să răspundă chiar primul la întrebările astea, Contra rămâne consecvent: a cerut și de data asta determinare și tranziție rapidă, a căutat din nou un echilibru între experiență și tinerețe. Cu mulți fotbaliști tineri în „primul 11“ – Ionuț Nedelcearu a fost marea surpriză, iar Alexandru Cicâldău și Dorin Rotariu au apărut și ei încă din start -, România a încercat să-și facă jocul de pase printre alunecările hotărâte ale adversarilor.

Pentru o astfel de intrare exagerată, Castillo a văzut roșu în minutul 31. Dar în loc să se simplifice, sarcina României s-a complicat la faza următoare, când Maripan, fundașul lui Alaves, a marcat pentru 1-1. Asta spre nemulțumirea celor câteva mii de români care-au umplut și animat arena în ciuda ploii mărunte și insistente, care n-a făcut decât să-i îndemne pe sud-americani la alunecare după alunecare.

Până la pauză s-a jucat mai puțin fotbal, și a fost nevoie ca Cicâldău să-l scape în careu pe vitezistul Reies – care a făcut 2-1 pentru Chile în minutul 50 -, pentru ca meciul să revină la un ritm sănătos.

Contra i-a chemat în ajutor pe Chipciu și Deac (intrați locul lui Grozav și Rotariu), și tocmai ei au combinat pentru golul de 2-2 (al lui Deac), în același minut 66 în care Cicâldău îi făcuse loc lui Budescu. Chiar tehnicul jucător al lui FCSB l-a eliberat, printr-un călcâi care-a pus pe picior greșit doi adversari, pe Chipciu, și tot Budescu a marcat golul de 3-2, după o frumoasă și rapidă combinație în trei, la care a contribuit decisiv și George Pușcaș, tânărul atacant de 22 de ani al Novarei.

S-a terminat 3-2, același scor cu care România a câștigat și precedentele două întâlniri cu Chile, ultima chiar în vara trecută – la poate cel mai bun meci al lui Daum pe banca României.

La capătul acestui amical jucat într-un aer amestecat – când cu relaxarea fotbalui de matineu, când cu îndârjirea unui meci (chiar prea) serios – putem fi mulțumiți: echipa lui Contra continuă să ofere motive de optimism. Atacul are intenție, ritmul e ceva mai alert și nu mai ai senzația că te poți uita și două zile fără să vezi un gol în poarta adversă. În plus, luat individual, fiecare jucător arată determinarea pe care Contra a pretins-o încă de la numirea sa pe banca Naționalei.

Astea sunt semne bune. Or, când joci amicale și meciuri-test, tocmai semnele te interesează.

Marți, pe 5 iunie, România joacă alt amical, de data asta pe teren propriu, la Ploiești, cu Finlanda. 

Echipa națională începe campania de calificare pentru Euro abia în septembrie, într-un format proaspăt – Liga Națiunilor.

Echipa de start a României: Tătărușanu – Benzar, Nedelcearu, Săpunaru, Toșca – Cicâldău, Nedelcu, N. Stanciu – Rotariu, Țucudean, Grozav. Rezerve au fost Lung junior, Niță, Manea, Chipciu, Bancu, Băluță, Budescu, Anton, Deac, Stoian, Băluță, Man, Bălașa, Mitriță și Pușcaș.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.