Acrobaţiile lui De Gea o ajută pe Man Utd să profite de erorile lui Arsenal, dar City nu știe să piardă

Danny Coposescu 3 decembrie 2017
Posterul oficial pentru Cupa Mondială de anul viitor a înnebunit pe toată lumea. Un design retro, cu Lev Yashin în centru, a capturat perfect imaginaţia nostalgică din cultura contemporană. Rusul, singurul portar care a câştigat balonul de aur, era poreclit „Păianjenul negru‟. În vară, Spania se va prezenta la turneu cu propria arahnidă: David De Gea.

Pe Emirates, îmbrăcat într-un albastru deschis în loc de uniforma sobră a lui Yashin, De Gea a dat impresia că are mai mult de două braţe. Nu că ar avea nevoie de asta – spaniolul e în stare să blocheze mingea cu orice parte a corpului. Aşa s-a întâmplat în faţa unui Arsenal care a trimis de patru ori mai multe şuturi spre poartă decât United. Şi totuşi, oaspeţii au plecat acasă cu trei puncte, după un 3-1 care nu spune decât jumătate din poveste.

De Gea cu recordurile, Arsenal cu autoflagerarea

Într-un fel, singura surpriză a fost că Man Utd s-a implicat într-un derbi deschis. Cu Liverpool, Spurs sau Chelsea, Mourinho a urmărit şablonul obişnuit: cedează posesia, pentru că cel care are mingea, are şi frica. Cu Arsenal, nu neapărat tactica portughezului, cât scurtcircuitele din defensiva oponentului au făcut primele 11 minute mai interesante decât toate celelalte trei jocuri amintite.

Cu o zi înainte, Jacob Steinberg sugera (în The Guardian) că noua formulă cu trei fundaşi centrali îl păzeşte pe Wenger de tradiţionala vulnerabilitate la contre. Dar dacă aşezarea pe teren a mai rezolvat din problemele lui Arsenal, nu-i nimic, există mereu gafa individuală pentru a-ţi face singur rău: lumea nici nu a apucat să se aşeze în tribune, că United s-a dus rapid la 2-0, după ce Koscileny şi Mustafi s-au întrecut în boacăne, iar Valencia şi Lingaard au profitate de ele cu multă recunoştinţă.

Cât de enervant trebuie să fie când echipa ta insistă să înceapă cu handicap, ca mai apoi să arate ce bine ştie să atace. Jonathan Wilson spune că, între primul şi cel de-al doilea gol al lui Lingaard, londonezii au arătat probabil cel mai bun joc ofensiv contra lui United de mulţi ani încoace. N-a fost vorba doar de posesie sterilă şi pase de-a latul, cum e câteodată cazul la Arsenal. Dominarea teritorială a venit şi cu multe ocazii, făurite prin combinaţii fulgerătoare între Lacazette, Sanchez sau Ramsey.

Aici s-a cunoscut contribuţia absolut vitală a lui De Gea. Din 15 şuturi pe poartă, a salvat 14 şi a egalat astfel un record în Premier League. Unul i-a scăpat, pentru că nici măcar în forma asta n-ai ce să faci când Lacazette rămâne singur-singurel în careu, imediat după pauză. Dar același lucru l-am fi putut spune şi despre şansa francezului din prima repriză; sau despre mingea deviată aiurea de Lukaku după o lovitură liberă a lui Arsenal; și mai ales despre încercările lui Lacazette şi Sanchez, într-o succesiune atât de rapidă încât majoritatea portarilor n-ar fi avut timp nici să clipească.

De Gea le-a salvat pe toate (aproape) cu nonşalanţă, în timp ce gazdele priveau în gol, cu mâinile în şolduri sau în cap. Uşurinţa cu care United a pornit pe contraatacul fatal, finalizat de Lingaard în minutul 63, se explică şi printr-un aer de resemnare pe care numărul 1 al lui Man Utd l-a răspândit între oamenii lui Arsenal.

Trebuia să fie o seară perfectă pentru Mourinho, încă un triumf în faţa vechiului său adversar. Dar Pogba şi-a înfipt crampoanele direct în piciorul lui Bellerin şi francezul a luat roşu, deci va lipsi tocmai din confruntarea titanică de săptămâna viitoare, cu Man City. „Nu pot să vorbesc despre asta,‟ a zis portughezul, „pentru că atunci trebuie să vorbesc de acţiunile lui Koscielny, de iubirea jucătorilor lui Arsenal pentru frumuseţea ierbii, şi multe alte lucruri.“ Mourinho se referea la un fault făcut în poziţie de ultim apărător de către Koscielny, pentru care a luat doar galben. Şi probabil despre simulări, deşi e greu să-i mai desluşeşti metaforele alambicate.

Încă un Late Show pe Etihad şi gluma se îngroaşă pentru Spurs

E uşor, însă, să vezi meciul cu City ca un punct de cotitură în lupta pentru titlu. Va fi intersecţia unde trofeul ori coteşte cu totul spre cabinetul lui Guardiola, ori se întoarce spre o întrecere cum n-am mai văzut de pe vremea când cei doi antrenori din Manchester se duelau în Spania. Chiar și-aşa, avantajul lui City s-ar putea să fie deja prea consistent, de vreme ce nimeni nu reuşeşte nici măcar să-i smulgă un punct. West Ham a venit pe Etihad, s-a apărat extrem de competent şi a preluat chiar conducerea prin Ogbonna, dar tot a pierdut.

Golurile vin de peste tot şi în orice moment pentru favorita la trofeu. Când părea că băieţii lui David Moyes sunt în stare de un „smash and grab“ clasic, Otamendi a marcat dintr-o poziţie de atacant. Şi City nu s-a mulţumit cu atât, ci a pasat şi a tot pasat, a probat şi a împuns, până când David Silva a venit cu răsplata în minutul 83. „E o victorie mare şi arată cine suntem,‟ e concluzia lui Guardiola. Duminica viitoare, au şansa să arate asta şi pe Old Trafford.

Tottenham trebuie neapărat să arate altceva decât letargia din ultimele etape. Măcar în egalul 1-1 de la Watford, băieţii lui Pochettino s-au luptat cu încrâncenarea care le-a lipsit săptămâna trecută. Dar asta nu schimbă faptul că Spurs n-au mai câştigat în Premier League de o lună întreagă. Putea să fie mai rău dacă Watford primea penaltiul pe care l-a cerut insistent când Richarlison s-a trezit cu braţul lui Ben Davies în gât. Brazilianul a mai primit un cot şi de la Davinson Sanchez, care a luat roşu, şi Tottenham a trebuit să tragă tare şi pentru punctul ăsta. Și veştile proaste se ţin lanţ pentru nord-londonezi.

Liverpool şi Chelsea au avut meciuri ceva mai lejere. Băieţii lui Klopp au devastat-o pe Brighton cu un fotbal care l-a făcut şi pe neamţ să exclame „uau!‟ la final, după ce Firmino, Can şi Coutinho au marcat goluri unul mai frumos ca celălalt. Scorul final de 5-1 l-a asigurat nimeni altul decât Lewis Dunk, cu al treilea autogol sezonul ăsta. Nefericitul fundaş mai are unul până la recordul care-i aparţine lui Martin Skrtel.

Între timp, Chelsea nu s-a lăsat descurajată de începutul bun al lui Newcastle şi l-a dezlănţuit pe Hazard, care a marcat o dublă în victoria cu 3-1. Campioana rămâne aproape de United, pe trei.

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare

În sfârșit: după două decenii, un autogol incredibil îi aduce din nou Iranului o victorie la Cupa Mondială
Danny Coposescu
19 iunie

Ce final și ce finală! În prelungirile unui meci imens, Gyor câștigă din nou titlul Champions League!
Andrei Năstase
13 mai

Fum, flăcări și o petrecere anemică: concluziile unui sezon de Bundesliga cu epilog haotic
Danny Coposescu
13 mai
Top Stories

Ce pierde echipa națională – și chiar handbalul feminin românesc – când handbaliste emblematice sunt tratate cu indiferență
Andreea Giuclea
26 octombrie

Cristina Neagu și-a anunțat oficial retragerea din handbal
Lead.ro
12 septembrie

Ana Bărbosu și-a primit medalia: „Sunt recunoscătoare pentru ce mi se întâmplă. Sper să existe o concluzie fericită și pentru fete, mă gândesc la ele”
Andreea Giuclea
16 august

Mansardă cu vedere spre Jocuri: note despre pisici, camaraderie și arene contopite cu Parisul
Ciprian Rus
25 august

„Ești român și reprezinți România la Jocurile Olimpice. Ce poate fi mai frumos de atât?”
Ciprian Rus
12 august

Cătălin Chirilă: „Această înfrângere e o lecție bine primită. Valoarea ei, pentru că a fost primită la Jocuri, e cu atât mai mare”
Ciprian Rus
9 august

Trei în canoea de simplu: Cătălin, Durerea și Luciditatea
Ciprian Rus
9 august

Mai repede, mai înalt, mai puternic. Și, poate, mai rar
Ciprian Rus
7 august

„L-am văzut pe LeBron!” Jocurile Olimpice sunt șansa de a-ți vedea de aproape eroii de care te-ai îndrăgostit privindu-i la televizor dintr-un alt colț de lume
Andreea Giuclea
7 august
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.

„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
Ciprian Rus
2 decembrie

Poate U-BT Cluj-Napoca să facă baschetul popular în România?
Adrian Țoca
29 mai

Interviu | „Win-win situation”. Emi Cățe, cel mai valoros baschetbalist român al momentului, și relația sa specială cu proiectul „U”-BT Cluj: „Cea mai bună alegere pe care o puteam face”
Ciprian Rus
8 martie

Mihai Silvășan, U-BT Cluj-Napoca: „E vorba de mentalitatea pe care o avem. Aici, singurul lucru care contează este victoria. Vrem să fim overachievers!”
Ciprian Rus
19 februarie

Interviu exclusiv Cristina Neagu: „Că oamenii s-au simțit inspirați de ce-am făcut, acesta e lucrul cel mai important pe care l-am reușit”
Andrei Năstase
19 decembrie

Siraba Dembélé: „Să crezi în tine, în cine ești și în ce poți să faci. Să nu încerci să fii ca altcineva” I Povestea unei jucătoare speciale
Andreea Giuclea
28 aprilie

RADU COSAȘU și viața în meciurile de fotbal
Ciprian Rus
24 aprilie

„Dacă nu oferi ceva altora, ce fel de viață trăiești?” Interviu cu Walter Bolognani, tehnicianul italian care a venit în România să construiască o academie de înot la Dinamo
Andreea Giuclea
11 ianuarie

„Unul dintre cei mai iubiți dintotdeauna”: Gianluca Vialli
Ciprian Rus
6 ianuarie

Gérard Pique și modelul jucătorului-președinte: înaintea ultimului său meci pentru Barcelona, „Geri” promite că se va întoarce: „Tornaré!”
Ciprian Rus
4 noiembrie

Viorel Filimon: „Mergem prin școli și, din păcate, vedem copii care abia merg, cât să nu se împiedice, iar unii sunt aproape de obezitate. Trebuie să schimbăm asta”
Ciprian Rus
14 august
LEAD © 2024

Lead este o publicație despre sport cu conținut original, premium, creat pentru noua eră în care a intrat jurnalismul digital și pentru noua generație de fani de sport.

Lead e despre cum ne influențează sportul viețile, despre temele și personajele importante, despre cum consumăm sportul și cum ne raportăm (diferit) la el în prezent.

Abonează-te la newsletter
În fiecare luni, primești pe mail o sinteză a celor mai relevante evenimente din sport, scrise pe un ton relaxat. Plus recomandări de lecturi și alte bunătăți. Nu te batem la cap cu alte motive.