Alpinismul, copiii și dilemele prinse la mijloc

Vestea avalanșei din Retezat, care a omorât sâmbătă doi copii de 12 și 13 ani, a adus un nor mare și negru în bula alpină din România. Dor Geta Popescu și Erik Gulacsi nu au fost copii obișnuiți. Ei au ajuns pe mai toate vârfurile mari din România, iar în afara țării urmăreau să doboare recordurile de vârstă pentru cele mai înalte vârfuri de pe fiecare continent. În urmă cu șapte ani, sora mai mare a Getei, Crina (prima care a stabilit o serie de recorduri alpine înaintea ei) a fost prinsă într-o altă avalanșă cu tatăl ei, alpinistul Ovidiu Popescu, în Făgăraș. Atunci au scăpat amândoi cu bine, însă un bun prieten de-al lor nu a supraviețuit. Discuții legate de performanțele alpine ale copiilor s-au iscat și în 2010, apoi au fost îngropate sub performanțele Crinei, de care toată lumea a devenit mândră. În ultimele zile au revenit însă dilemele și criticele, mai puternice ca niciodată.

*

Salvamont Hunedoara a dat joi dimineața un comunicat prin care-a anunțat, în presă, riscul de avalanșă de grad 5 (cel mai puternic) pentru masivele muntoase din zonă. În ciuda avertizărilor, două grupuri au continuat să urce spre vârful Peleaga (2.509 metri) din Munții Retezat. Școala de ghizi Christian Adventure a avut 51 oameni într-o aplicație, Clubul Montan Altitudine a urcat cu șapte oameni într-o tură de antrenament.

Cei 51 au urmat ca la carte traseul de iarnă, adică pe cel de creastă, pe când cei șapte au ales traseul de vară, adică pe curbă de nivel (sub creasta pe care urcau cei de la CA), unde riscurile sunt mari (mai ales când avertizările sunt de grad 5). Linia zăpezii s-a desprins sub cei șapte alpiniști și s-a declanșat avalanșa care a rănit trei din cele șapte persoane. Cei doi copii și-au pierdut viețile după ce au fost izbiți de pietre. Grupul mare, aflat aproape de Șaua Pelegii la declanșarea avalanșei, a sărit în ajutorul celor cinci adulți rămași în viață în urma lor și, câteva ore mai târziu, s-au întors toți în siguranță la Cabana Gențiana (1.670 m), aflată aproape de granița pădure-gol alpin. 

„Am auzit din vale țipete de ajutor venite de la o femeie. Cineva striga „AJUTOR AVALANȘĂ”, era un țipăt disperat. Am adăpostit grupul care se afla într-o zonă în care vântul bătea foarte tare, 70-80 km/h, iar temperatura resimțită era de -15° -20°C. Am decis să trimit o echipă formată din trei oameni, echipați cu corzi, trei truse de prim ajutor și stații de emisie recepție. Am așteptat ca aceștia să ajungă la locul accidentului pentru a-mi comunica starea celor surprinși de avalanșă”, scria pe Facebook Cătălin Berenghi, liderul grupului de la Christian Adventure, care mai târziu a primit răspunsul că cei doi copii nu mai sunt în viață. „După o luptă de convingere, părinții au fost convinși să lase trupurile copiilor decedați acolo, pentru că vom veni ulterior să-i recuperăm. Era decizia cea mai înțeleaptă care putea fi luată în acel moment de criză, deoarece temperatura era -15° ,-20°C, cei cinci erau în stare de șoc după avalanșă, după decesul celor doi copii și după loviturile suferite în timpul avalanșei. În Căldarea Berbecilor, unde se aflau accidentații, nu exista semnal GSM, deci șansele de supraviețuire erau minime.”

„Oare stă pe acoperiş zăpada când dă soarele şi afară e cald? Nu, alunecă. Așa e și pe crestele munţilor. Cei care au fost acolo aveau ceva experienţă, dar se pare că nu le-a folosit la nimic”, spunea șeful Salvamont Hunedoara. „Eu de două zile am dat comunicate că e risc de avalanşă pentru că a nins şi nu avea când să se stabilizeze zăpada. Ei, a doua zi, au plecat în ascensiune.”

Salvamontiștii au declarat de curând că cei doi copii nu au fost găsiți cu căști de protecție și că dacă ar fi purtat, ar fi putut scăpa doar cu răni sau fracturi, pentru că avalanșa nu a fost mare, nu i-a înghițit, ci moartea a venit de la loviturile de stânci. Tot unii dintre ei spun că există o posibilitate ca în timpul avalanșei, căștile să se fi desprins de cap, însă asta nu schimbă faptul că nici nu erau legați în coardă, cum ar fi trebuit în condițiile date și au ignorat o regulă de aur: se duce o persoană înainte pe curba de nivel, ca să vadă dacă stratul ține, apoi persoanele trec pe rând.

Sabin Cornoiu, președintele Asociației Naționale a Salvamontiștilor a spus pentru Digi24 că un slab management al riscului a dus la accidentul din weekend. „Când te expui la un risc de multe ori și nu se întâmplă nimic” (n.r. ture în munții mai înalți ) începi să-l ignori, crezi că nu se mai poate întâmpla nimic.” Cornoiu a subliniat că greșelile au pornit oricum, de la plecatul de acasă, neanunțatul traseului la Salvamont și altele. „Gândiți-vă dacă nu era grupul de 51 persoane, avalanșa îi prindea, oamenii rămâneau în vale și nimeni nu știa de ei.”

Cei doi copii, Dor Geta Popescu și Erik Gulacsi, erau însoţiţi în ascensiune de taţii (și antrenorii lor), şi ei alpinişti experimentaţi. Dor Geta şi Erik au fost prinşi de avalanşă sub vârful Peleaga. După mai bine de cinci ore de când au fost anunţaţi salvamontiştii şi jandarmii locali, la Cârnic au sosit cinci dintre cei şapte membri ai grupului surprins de avalanşă. Doi dintre ei, sora lui Erik şi tatăl Dor Getei, erau răniți. Ei au fost aduşi de pe creastă la cabana Genţiana de grupul de la Christian Adventure, iar de acolo au coborât cu ajutorul salvamontiştilor. Momentan, doar tatăl Getei mai este internat în spital, sora și tatăl lui Erik fiind externați. Poliția a deschis un dosar penal și cercetează săvârșirea uciderii din culpă.

Tinerii alpiniști aveau planuri mari în performanța de altitudine. Se pregăteau să escaladeze vârful Lenin, în iulie, primul lor pisc de peste 7.000 de metri. Dor Geta reușise deja să intre (la 13 ani) în cartea recordurilor, după ce în 2016 doborâse două recorduri mondiale de vârstă într-o lună: Denali (6.190 metri) din Alaska şi Pico de Orizaba din Mexic. Avea în palmares şase recorduri mondiale şi unul european. Denali este cel mai înalt munte al continentului nord american și al treilea cel mai înalt vârf din Circuitul 7 Summits (cele mai înalte vârfuri de pe fiecare continent), după Everest (Nepal) şi Aconcagua (Argentina). Geta voia să doboare recordul de vârstă pentru cele șapte vârfuri până la finalul lui 2017.

Erik Gulacsi, 12 ani, era coleg de club cu Geta și ajunsese și el pe cele mai înalte vârfuri ale țării. Vara trecută, devenise cel mai tânăr băiat din Europa care a reușit să ajungă la 5.642 metri, pe vârful Elbrus. În ianuarie 2017 stabilise un nou record european de vârstă (12 ani) prin urcarea vârfului Aconcagua (6962 metri). Amândoi își doreau să înceapă şi să termine două circuite dificile: Seven Summits şi Seven Volcanoes (cei mai înalți vulcani de pe fiecare continent).

Dor Geta a ajuns prima oară pe munte la trei ani, când de ziua ei a urcat cu părinții la cabana Postăvaru. În ultimii ani, ea călca cu hotărâre pe urmele surorii ei mai mari, Crina Coco Popescu (acum 22 ani), care la 16 ani a terminat circuitul Seven Volcanoes cu ascensiunea în premieră (singura alpinistă din prima echipă) pe Mount Sidley (4.285 metri), cel mai înalt vulcan din Antarctica. Crina a intrat în cartea recordurilor ca cea mai tânără femeie care-a reușit vreodată să închidă circuitul. Apoi a revenit în aceeași carte ca cea mai de succes tânără alpinistă. Tot Crina este cel mai tânăr alpinist care a escaladat alte șase vârfuri din lume și tot ea a încetat orice cursă pentru performanță după ce a făcut 18 ani. A lăsat-o în față pe sora ei mai mică, Geta, mai bucuroasă și mai entuziasmată decât a fost Crina vreodată să preia frâiele. 

Dor Geta a început să vină la sediul clubului Altitudine din Râșnov acum câțiva ani, mai mult pentru că nu avea cu cine rămâne acasă. Acolo se antrena Crina cu tatăl ei și, având un panou de cățărat, a prins repede gustul sportului.  

În unele interviuri, Crina spunea că sora ei mai mică e mai bună la cățărat decât ea și mai pasionată de zonele tehnice, motiv pentru care a ajuns și campioană balcanică la escaladă. Într-adevăr, Dor Geta începuse să doboare recordurile de vârstă ale surorii ei la 10 ani: în august 2013 devenise cea mai tânără alpinistă din lume care ajunge pe Vârful Ararat (5.137 de metri); până atunci, recordul era de 12 ani şi 6 luni, stabilit de sora ei, în 2007. Un an mai târziu, în august 2014, Geta Popescu urcase și pe vârful Damavand (5.671 metri) din Iran, cel mai înalt vulcan al Asiei. Depășise și atunci recordul Crinei, stabilit în iulie 2008. În decembrie 2015, la 12 ani, Dor Geta Popescu devenise și cea mai tânără alpinistă din lume care a urcat pe Ojos del Salado (6.893de metri). Precedentul record? Al Crinei, desigur.

 „Nu e numai ceva la munte să îmi placă. Îmi place totul. Îmi place efortul, peisajul, când ajung sus. Mă pregătesc în circuitul 7 Munţi din Grădina Carpaţilor. Am două ascensiuni în fiecare lună”, spunea Geta într-un interviu. Alpinismul de altitudine şi escalada o defineau, o făceau să se simtă fericită și împlinită. Faptul că opt alpinişti au încheiat Seven Volcanoes şi Seven Summits şi nicio alpinistă nu a realizat ambele circuite o făcea să lupte pentru acest loc. „Performanţa şi recordurile sunt ceea ce-mi doresc, sunt motivaţia antrenamentelor şi pregătirii mele generale.”

*

Dincolo de nefericirea de a mai aduce încă o cruce pe crestele munților, a luat avânt și o discuție incomodă pe care ne pricepem cel mai bine s-o purtăm după ce se întâmplă ceva grav. Se nasc, de fapt, două discuții.

Prima – mai veche -, ce căutau 51 de oameni în aceeași tură pe risc major de avalanșă, de ce pe lista de echipament necesară de pe site-ul Christian Adventure nu sunt trecuți colțari și piolet (nu mai vorbim de echipament de salvare din avalanșă) și cine sunt cei care-i ghidau? Aveau sau nu atestate de ghizi montani, în care școli care scot atestate de ghizi montani ar trebui să avem încredere, cât durează să faci cu adevărat o școală și cât de haotică este legislația din România pe partea asta?

Până ne lămurim concret (disputele taberelor sunt nesfârșite), trecem la a doua discuție, mai importantă, mai grea. Este sau nu este normal (sau în firea lucrurilor, dacă preferi) să-ți încurajezi copilul să facă performanță la 13 ani pe munte? Și aici, taberele sunt împărțite. Una dintre ele susține că niciun copil nu începe brusc să facă performanțe la 18 ani; normal că trebuie dat de mic, indiferent de ce sport am vorbi. „Unde tragi însă linia dintre performanță și exploatare? Este alpinismul doar un simplu sport?”, se întreabă unii. Alpinismul a fost, este și va fi întotdeauna mai mult decât un sport. Nu ai vreun adversar în față, vreun coș sau fileu, vreo poartă sau vreun teren drept cu tușe. Ești în fața imprevizibilului. Alpinismul este o luptă constantă a minții cu condițiile anevoioase, este un teren de etalare a egourilor care nu și-au avut loc în orașe, în grupuri numeroase, un teren pentru solitari (care au totuși nevoie de o echipă în spate). Alpinismul cere sacrificii, acceptare de riscuri de cum ai pus piciorul pe munte, indiferent că sunt avertismente de avalanșă sau nu. Sacrificarea unor relații în unele cazuri și sacrificarea orgoliului, dacă trebuie să bați la ușile sponsorilor. Totul ca să stai la cheremul vremii capricioase, într-un Base Camp, atunci când se ajunge la această tabără. Nu putem nega că alpinismul este totuși un sport complex care lucrează minte, trup și suflet și de cele mai multe ori cei care ajung să-l practice sunt oameni care văd dincolo de consumerism și plăcerile materiale ale vieții, oameni generoși, spirituali, în permanență curioși și însetați de propria formare, autocunoaștere, autodepășire. Câteva lămuriri vin de la Societatea Ghizilor și Liderilor Montani, într-un articol detaliat, precum și de la Asociația Ghizilor Montani în România.

Într-adevăr, riscurile nu vor dispărea niciodată, iar avertismentele de avalanșă nu vor ține niciodată alpiniștii sau schiorii în casă, pentru că este din start un sport al riscurilor asumate. Câteodată evaluezi greșit terenul, câteodată scapi nevătămat. În același weekend s-a schiat bine mersi, atât în Retezat cât și în Făgăraș, pentru unii au fost două zile reușite.

Ca să ajungi la Base Camp, spun oameni din altă tabără, sunt mai mulți pași intermediari peste care nu poți sări, mai multe riscuri pe care trebuie să înveți să ți le asumi pe cont propriu, ture pe care să ajungi să le conduci și să le analizezi tu însuți. E nevoie de un anumit grad de maturitate pe care un copil nu-l are, un nivel de înțelegere și discernământ a ceea ce urmează să facă sau să riște. Or, aceiași oameni se întreabă dacă se pot numi recorduri sau performanțe tot ce fac copiii alpiniști, având în vedere că sunt conduși tot timpul de altcineva – în mai multe cazuri sunt părinții, pe care îi ascultă și-i văd ca modele. Atunci, alpinismul riscă să devină în situația dată mijloc de rezolvare ale problemelor părinților, prin reușitele copiilor.

Discuțiile legate de tinerii alpiniști și recordurile lor nu sunt noi. În 2010, Jordan Romero, un american de 13 ani, a devenit cel mai tânăr alpinist care-a urcat pe Everest. Apoi, Asociația China Tibet Mountaineering a limitat în timp accesul la permise pentru vârf celor sub 16 ani și peste 75 ani, celor cu dizabilități sau fără experiență pe vârfuri medii, între 4.000-7.000 metri. Schimbarea pentru copii vine și prin prisma constatării că atunci când vorbim de un organism în creștere, pot avea efecte maligne condițiile din zona optmiarilor (aerul rarefiat) asupra sistemului respirator sau cardiovascular.

Tyler Armstrong, la 12 ani și patru luni, era și el în cursa pentru terminarea proiectului Seven Summits, cu primele șase deja bifate. Se grăbea să se cațere spre Everest ca să doboare recordul lui Romero – care terminase circuitul la 13 ani și 10 luni -, însă nu a primit permisul. Armstrong își găsise și o cauză nobilă pentru care să urce vârfurile din circuit – strângea fonduri pentru cei diagnosticați cu distrofie musculară Duchenne. Ajunsese la 25.000 dolari și plănuia să atingă, via Everest, 1 milion. Boala genetică afectează în principal mușchii băieților și peste 300.000 de oameni sunt afectați de ea, anual, conform unor ONG-uri de specialitate. Armstrong plănuia expediția și pentru toți cei care nu mai pot merge deloc din cauza bolii.

Pentru Everest, Tyler a urcat și a alergat cu rucsaci plini cu 15-20 kilograme în pungi de orez, a practicat mersul la colțari și piolet cu profesioniști, a plecat în Ecuador în vacanța de Crăciun la antrenamente cu tatăl paramedic, mama neuropsihiatru și fratele lui mai mic. Părinții l-au susținut – deși erau conștienți de pericole -, pentru că atunci când era pe munte, Tylor ieșea din hainele de copil și le îmbracă pe cele de adult responsabil, spun amândoi. Era dedicat antrenamentelor și conștient de ce-și dorește, un adevărat luptător.

Recordul lui Romero pe Everest a fost oricum criticat drastic în lumea montaniarzilor. David Hillebrandt, consilier medical pentru British Mountaineering Council, s-a îndoit de la început că băiatul ar avea maturitatea necesară ascensiunii și a afirmat că asta se împotrivește spiritului adevărat al alpinismului. Ba chiar sună a marketing de masă, fugă după bani și e ușă-n ușă cu abuzul de copii. „În zilele noastre, oamenii oricum sunt duși de șerpași și de corzi fixe pe vârf”, a mai spus Hillebrandt, „așa va fi și dus și Romero.”

Precum Crina și Dor Geta, la fel ca Tyler Armstrong, și Romero a fost susținut de părinți întru totul pentru ascensiuni, mai ales în cea pentru Everest. El și ambii părinți formau o echipă de neclintit la propriu – nu s-au intimidat nici când un munte de gheață a căzut peste ei și a strivit un alpinist ungur pe care-l salutaseră cu câteva secunde înainte, în drum spre Base Camp.

„Niciun tată nu ar trebui să-și ducă copilul pe Everest”, curgeau criticile în presă, dar ei nu s-au oprit nici măcar când tatăl lui Romero a fost rănit la brațe de colțarii fiului, în vâltoarea provocată de gheața care-i atinsese și pe ei fugar. Au continuat, iar Romero a îngenunchiat mai apoi plângând de fericire pe Everest. Când a fost intervievat, la întoarcere, a recunoscut că nu recomandă altora de vârsta lui să încerce, pentru că este un vârf dificil, în schimb îi încurajează să-și găsească propriul Everest – sfat care i-a devenit ulterior și motto. Întrebat agresiv de o jurnalistă dacă nu i se pare iresponsabil să-și ducă copilul pe cel mai înalt vârf din lume la 13 ani, tatăl a răspuns că pus între doi alpiniști profesioniști, nu-ți dai seama că Romero are doar 13 ani. „Nu are vârsta necesară pentru condus, pentru băut sau pentru votat”, a continuat jurnalista, „dar e destul de matur pentru Everest? Nu e datoria unui tată să-i spună să aștepte câțiva ani?”

„Dacă vreți să discutăm despre părinți iresponsabili, să discutăm despre cei care-și duc copiii supraponderali la fast-food la cină. Nu te omoară pe loc, dar poate fi un trăgaci pentru multe boli. E documentat și dovedit”, a mai spus tatăl. Un utilizator YouTube l-a completat, spunând că și băutul, condusul și votatul sunt asemeni fast-food-ului. Nu pe loc, dar te pot omorî la un moment dat.

Ar fi urmat Everestul și pentru Geta, în vara lui 2017, însă, conform legilor, nu i-a fost acordat permisul, de aceea tura a fost înlocuită cu vârful Lenin, de 7.134 metri (nordul masivului Pamir, Asia Centrală). Pe 7 martie 2017 apărea un post pe blogul ei, după ce i-a fost respinsă cererea de a urca pe Everest:

„Namaste! The government did not permit under 16 for everest Climbing permit. We are sorry for Medina. Thank you. Regards.” Medina sunt eu în acte, Geta mă strigă. Adică n-am voie! Adică ei au un munte și nu mă lasă pe el. Așa, că e al lor. Asa, că pot. De fapt, lucrurile stau cam așa: Dacă face un copil vârful, le scade muntele și nu mai vin clienții. Ei vor jucării pentru oameni mari, adică alea-s lucruri serioase, n-au voie copiii la ele.  Am cel mai bun palmares în munți înalți, sub 18 ani. Adică eu îmi fac treaba și ăia răi pun ciocolata pe dulap, să n-ajung la ea! Nu știți că “Geta Trăiește la ALTITUDINE!?” Dar, ați ghicit! Binele învinge, în cazul meu, mereu! Viața e frumoasă, vă spun eu.

*

Notă de final: Dincolo de toate discuțiile și controversele, nu am fost în Retezat în sâmbăta după-amiază cu risc mare de avalanșă; nu avem cum să știm ce s-a întâmplat în grupul clubului Altitudine. Nu ne putem imagina prin ce momente grele trec familiile celor doi copii și nu putem decât să le oferim condoleanțe. 

„Nu dau socoteală nimănui”, spunea Reinhold Messner, unul dintre cei mai mari alpiniști ai lumii, întrebat despre moartea fratelui său pe Nanga-Parbat, „fiindcă doar eu am fost acolo și numai eu știu de ce și cum am acționat. “