Back in business: Man City oprește seria înfrângerilor, trece de Spurs pe Wembley și se pregătește de sărbătoare
Danny Coposescu 15 aprilie 2018Pep Guardiola a văzut vremuri mai bune. În doar șase zile, toate complimentele pe care le-au primit – aproape un sezon întreg – el și echipa lui s-au transformat în ceva foarte asemănător cu defăimările sezonului trecut. Am mai vorbit despre plăcerea aparte a englezilor de a se lăuda nu atât cu echipe, cât cu brandul Premier League; departamentul de marketing al competiției se poate lăuda că a reușit să inspire mai multe loialitate decât au parte multe cluburi mari. Asta explică, măcar în parte, energia cu care atâția oameni au făcut haz de necazul catalanului când a început cu stângul aventura de la City. La urma urmei, dacă undeva într-o pădure din afara Angliei se ridică vreun trofeu, scoate el cu adevărat vreun sunet?
Aporia asta și-a primit răspunsul cu vârf și-ndesat din toamnă. City a trecut cu tancul peste mai toate adversarele și a stabilit recorduri după recorduri. Și dincolo de numere, a jucat un fotbal pe care cârcotașii nu-l credeau posibil pe insula lor. Dar cum toată discuția din jurul lui Guardiola n-a fost de fapt niciodată despre Guardiola și metodele sale, ci despre alte insecurități, nu se va pune niciodată punct. După trei înfrângeri în trei meciuri, Pep a fost numit din nou „un șarlatan‟.
E o jignire cu mare aderență în Anglia, dar în partea albastră a Manchesterului nimeni nu aude mormăielile astea. Cât timp City se poate duce pe Wembley și poate ameți un Tottenham care nu mai pierduse în campionat din decembrie, argumentul lui Guardiola se va găsi mereu pe teren.
3 – Man City are one of four clubs to have won away at all three of Arsenal, Chelsea and Spurs in the same Premier League campaign (Coventry 1993-94, Charlton 2001-02 and Blackburn 2002-03). Sightseeing. pic.twitter.com/L8HFK52Fzq
— OptaJoe (@OptaJoe) April 14, 2018
Tottenham 1-3 Man City
Două săptămâni de foc s-au terminat cu același scor cu care au început. Cu exact 14 zile în urmă, City își începea seria de cinci jocuri cu un 3-1 suveran pe Goodison Park cu Everton. Simetria i-a prins bine acum, mai ales că după necazurile contra lui Liverpool și Man Utd era nevoie de o prestație de tipul ăsta. Nu atât ca să ne reamintească nouă ceva, ci cât să-i ajute pe jucători să-și redescopere puterile cu care s-au plimbat atât de țanțoș prin Premier League.
Trebuie spus că o mână de ajutor au primit și din partea adversarei. De 14 meciuri nu mai gustase înfrângerea Mauricio Pochettino, și asta datorită unor ingrediente de bază: presing agresiv, disciplină fără minge și o precizie letală pe contraatac. Lucrurile astea le-am văzut și aseară – dar rar în combinația potrivită.
Timiditatea cu care a început Spurs spune multe despre cine și cum i-a administrat ultima bătaie. Acel 1-4 de pe Etihad a lăsat urme adânci, iar gazdele au început să iasă din cochilie abia după vreo 20 de minute. Și mai bine rămâneau acolo. Pentru că felul necoordonat în care au plecat în presing n-a făcut decât să-i deschidă ușa lui City.
Cum a ieșit linia defensivă câțiva pași înainte, cum a fost surprinsă de o minge săltată pentru sprintul lui Gabriel Jesus. Brazilianul n-a avut probleme contra lui Lloris, care și-a jurat că n-o să mai fie prins așa. Dovadă, trei minute mai târziu, când Raheem Sterling a scăpat pe celălalt flanc, portarul francez l-a luat cu fulgi cu tot în încercarea de a-l deposeda. Arbitrul Jonathan Moss a văzut faultul în careu, ceea ce i-a scos din sărite pe fanii lui Tottenham, dar l-a încântat pe Gündogan, care-a transformat penaltiul.
N-o fi fost decizia corectă, dar City și-a meritat avantajul. Mai ales pentru că Spurs s-a ridicat rar la înălțimea promisiunilor. Eriksen a reușit cumva să reducă deficitul printr-un ricoșeu în minutul 42, dar echipa sa n-a fost niciun moment cu adevărat în control. Când Sterling a finalizat în sfârșit una din cele 864 de ocazii care îi trebuie pentru a marca, s-a risipit și orice dubiu.
Raheem Sterling has done the impossible.
He’s finally finished a chance from two-yards. pic.twitter.com/3F6ienEVIm
— CaughtOffside (@caughtoffside) April 14, 2018
„După 15 minute, am zis că o să fim campioni, după ce s-a întâmplat și cum am reacționat. Băieții sunt fantastici. Ce s-a petrecut în ultima săptămână e tare nedrept. Astăzi am făcut ce-am reușit de atâtea ori și de asta suntem în poziția în care suntem,‟ a zis Guardiola la final.
Nici Pochettino nu l-a contrazis: „Până la urmă, dacă analizăm meciul, au meritat din plin victoria. Ne-am zbătut să pornim. Doar după penalti am început să jucăm. Sigur că o să câștige Premier League, dar sunt dezamăgit că n-am concurat în primele 25 de minute.‟
Tottenham cade pe patru, după ce tripleta grozavă a lui Liverpool a rezolvat meciul cu Bournemouth: un nou 3-0. Dar locul de Champions League nu e tocmai în pericol. Chiar dacă Chelsea a bătut spectaculos la Southampton – dubla lui Giroud a întors un 0-2 – între rivalele londoneze mai sunt șapte puncte.
Q: "Mo, how does it feel having scored your 40th goal of the season, just 7 behind Ian Rush's all-time Liverpool record?"
Mo Salah: "I'm not sure, if they decide, they may still give a few of my goals to Harry Kane. I dedicate today's goal against Bournemouth to him."#LIVBOU pic.twitter.com/ZaYY0InEYX
— beIN SOCCER (@belNSOCCER) April 14, 2018
Singura întrebare rămasă e când va lua City titlul. S-ar putea întâmpla chiar duminică, taman pe Old Trafford, dacă West Brom face o surpriză cu United. Guardiola are însă deja planuri: „E ziua mea de golf.‟
This is how today's dramatic action leaves the top 6 in the #PL pic.twitter.com/70S5ITFomo
— Premier League (@premierleague) April 14, 2018