Campionatele Mondiale de la Fukuoka ne aduc întrecerea pe care toți o așteptăm: David Popovici vs limitele lui David Popovici

Andrei Năstase 22 iulie 2023
Proiect susținut de
× Proiect susținut de

Va confirma? Va împinge ștacheta și mai sus? Va schimba din nou perspectiva asupra a ce e posibil într-un bazin de înot? Sunt întrebările care-l privesc pe David Popovici (18 ani) înaintea Campionatelor Mondiale de Natație de la Fukuoka.

Sunt întrebări care ar pune presiune pe cei mai mulți sportivi, însă David Popovici, antrenorul Adrian Rădulescu și cei din jurul lor au învățat să stea în prezent. Și să încerce să controleze ce pot ei controla.

„Comparațiile nu fac decât să te blocheze în trecut. De fiecare dată când compari ceva, îți iei din șansa de a trăi în prezent”, spunea recent David, citat de colega noastră Andreea Giuclea.

Din exterior, însă, e aproape imposibil să nu-l măsori pe David Popovici cu performanțele lui recente.

David, care a ajuns în bazinul de înot la patru ani, ca să corecteze o problemă la spate, și-a făcut apariția pe scena mare în primăvara lui 2021, când, în vârstă de doar 16 ani, a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo. N-a fost departe de medalie la Jocurile din Japonia (i-au lipsit doar două sutimi), iar acela a fost ultimul concurs la care David a ratat medaliile.

De când s-a ridicat în atenția colectivă, David Popovici a câștigat aproape toate medaliile pentru care a înotat: a câștigat trei medalii de aur (50, 100 și 200 de metri liber) și una de argint (cu ștafeta de 100 de metri) la Europenele de juniori de la Roma, în 2021, și alte patru medalii de aur (trei în probele de sprint, cealaltă cu ștafeta masculină de 100 de metri liber) și una de argint (ștafetă mixt) la Europenele de juniori de la Otopeni, în 2022. Tot anul trecut, la ultima lui competiție de juniori, Mondialele de Natație de la Lima, a luat trei medalii de aur și una de argint, dominând încă o dată probele de viteză.

Însă performanțele care i-au adus apelativul de fenomen al înotului mondial – un talent care se naște la 100 de ani – au venit la Campionatele Mondiale de seniori de la Budapesta, în iunie 2022, când David a câștigat aurul la 100 și 200 de metri liber, o dublă pe care doar Jim Montgomery a mai reușit-o. Și asta în urmă cu 50 de ani!

Au venit apoi Europenele de seniori de la Roma, unde David și-a apărat medaliile din probele de sprint, dar a doborât recordul mondial de la 100 de metri liber, proba regină a înotului. Precedentul record fusese stabilit de Cesar Cielo în 2009, tot la Roma, într-o perioadă în care se înota în acele costume întregi de poliuretan – costume care avantajau alunecarea sportivilor în apă.

„Mie îmi place să cred că nu am limite. Și aș vrea ca toată lumea să creadă asta despre ei – că pot întrece orice limite. Pentru că toată lumea chiar poate, dacă își dorește suficient”, ne încuraja David după performanțele istorice de la Roma.

Acum, când David va încerca să-și apere titlurile mondiale la 100 de metri și 200 de metri liber, avem ocazia să privim de aproape cea mai curată luptă pe care sportivii – și nu doar ei – o au de purtat: lupta cu propriile limite, cu fricile și ambițiile personale.

Și nu știm mulți sportivi mai bine plasați – la vârsta de 18 ani – să câștige bătălia cu gălăgia din propria minte.

David Popovici: „Ce m-ar mulțumi ar fi să înot bine, repede și corect. Mereu e același lucru”. Din interviul de aici. 

David va intra în concurs luni dimineață (5:51), în seriile de la 200 de metri liber

A 20-a ediție a Campionatului Mondial de Natație are loc între 14-30 iulie, în Fukuoka (Japonia) și include șase discipline: înot, sărituri în apă, înot sincron, polo pe apă, înot în ape deschise și sărituri în apă de la mare înălțime/high diving. România va fi prezentă în concursurile de sărituri în apă, sărituri în apă de la mare înălțime și înot.

Componența lotului României:

Sărituri în apă: Constantin Popovici (platformă 10 m și high-diving), Cătălin Preda (high-diving), Alexandru Avasiloae (trambulină 1 m și 3 m), Angelica Muscalu (platformă 10 m), Amelie Foerster (trambulina 1 m și 3 m); Staff tehnic: Adrian Gavriliu, Florin Avasiloae, Adrian Cherciu (antrenori), Ludovic Culotta (kinetoterapeut).

Înot: David Popovici (100 m și 200 m liber), Andrei Anghel (50 m și 100 m spate);

Staff tehnic: Adrian Rădulescu, Marius Grigore (antrenori), Dragoș Luscan (kinetoterapeut), Marcel Ivan (psiholog), Silviu Anastase (antrenor federal) și Matei Giurcăneanu (secretar general). Conducător de delegație: Camelia Potec, Președinta Federației Române de Natație și Pentatlon Modern.

Calendarul Campionatului Mondial: 

14-22 iulie – sărituri în apă;
23-30 iulie – înot;
25-27 iulie – high-diving.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.