Invariabil în ultimii ani, săptămâna Crăciunului e perioada aceea din an în care în „feed” îți apar filmulețe despre faimosul Armistițiu de la începutul Primului Război Mondial. Acum câțiva ani, în 2014, s-a împlinit un secol de la acel moment: s-au făcut atunci reclame și filme. În 1914, la Ypres, pe tăpșanul înghețat dintre tranșeele britanicilor și germanilor, soldații celor două tabere au încins un meci de fotbal, de Crăciun, decretând, cu de la sine putere, o zi de bucurie în mijlocul celui mai crunt război pe care îl cunoscuse Europa.
În cele mai grele momente ale omenirii din ultimul secol și ceva, s-a găsit mereu o minge ascunsă într-un colț care să aducă un pic de bucurie, în rostogolul ei spre o poartă improvizată din doi bolțari sau din două ranițe ostășești. Ne-am dat seama cu adevărat ce rol terapeutic are sportul – nu doar cel jucat, ci și cel privit – abia în primăvara aceasta, când pandemia de SARS-CoV-2 a pus capăt, brusc, competițiilor sportive din lumea întreagă, aflate, majoritatea, în plină desfășurare. De altfel, două meciuri de fotbal au fost suspectate ca fiind focare importante în Occident, chiar înainte de „lockdown”-ul din primăvară.
În lunile grele care au urmat, în lipsa meciurilor care deveniseră parte din viața noastră la mijloc sau la final de săptămână, ne-am consolat cu retrospective ale unor momente de vârf din istoria sportului nostru. S-a dovenit a fi un exercițiu necesar – această confruntare a prejudecăților și certitudinilor noastre de azi. Am înțeles mai bine, acum, după ani, ce generații am avut în Italia Novanta sau la Mondialul american, ce meciuri epocale a făcut România contra Argentinei și a altor mari puteri în anii ’90!
Dar, dincolo de bucuria revederii unor personaje dragi precum Balint, Lăcătuș sau Gică Hagi, incertitudinea a fost constanta lunilor de „lockdown”. Când și, mai ales, cum va reporni sportul profesionist?. Asta ne-am tot întrebat. Bundesliga germană de fotbal a fost prima care a venit cu un răspuns – un protocol strict, copiat, mai apoi, de toată lumea – iar primul meci programat, un meci altfel obișnuit, a făcut recorduri de audiență, chiar dacă „producția” ni se părea – și ni se pare și acum – ciudată: fără spectatori, auzi mingea lovind metalic plasa porții, auzi tibiile lovindu-se unele de altele, auzi și remarcile arbitrilor, ca să ne amintim doar unul dintre „momentele 2020” din fotbal.
*
Cu mai multă sau mai puțină legătură cu contextul sanitar care a pus lumea în fața unei situații fără precedent în ultimul secol, anul 2020 ne-a oferit destule momente de care ne vom aminti multă vreme de acum încolo.
Unul dintre ele a fost pe plan intern, unde, în mod excepțional, în fața valului de infectări care amenința tot mai mult Liga 1, campioana s-a decis într-un meci-finală, fără a se mai ține cont de alte calcule de „play-off”. Finala de la Craiova a fost câștigată fără probleme de CFR-ul lui Dan Petrescu, o echipă care a trecut cu bine și peste problemele legate de COVID, și peste ambiția oltenilor de a câștiga un nou titlu după două decenii.
Inedit a fost, până la urmă, și modul de disputare a fazelor superioare din Liga Campionilor, un turneu jucat la Lisabona din faza sferturilor, cu un singur meci, eliminatoriu, între protagoniste. Marele șoc avea să fie acel 8-2 administrat Barcelonei de Bayern Munchen, câștigătoarea Ligii, mai apoi, în fața lui PSG. Turneul de la Lisabona avea să fie considerat un format de succes, și nu este exclus să vedem un proiect inspirat de aici pe masa de lucru a oficialilor de la UEFA în anii care vin.
Înfrângerea dramatică a Barcelonei la Lisabona avea să aibă efecte semnificative: Leo Messi a solicitat în scris – prin faimosul burofax – să fie lăsat să plece de la echipă, după ce conducerea începuse „epurarea” vestiarului de ultimii apropiați ai căpitanului în viața privată și pe teren. Președintele Josep Maria Bartomeu s-a opus plecării lui Leo, dar avea să deconteze la scurt timp lungul șir și de scandaluri în carea a atras clubul în ultimii doi ani.
Cu un Messi trist și însingurat și un Cristiano Ronaldo izolat într-un Juve aflat, la rându-i, într-o criză de identitate, doar anularea decernării „Balonului de Aur” – motivată de particularitățile anului 2020, cu competiții suspendate ca Ligue 1 – l-a privat pe Lewandowski să se încoroneze drept cel mai bun jucător al anului. Consolarea a venit zilele trecute, când polonezul a primit trofeul „The Best”. Cum Barca și Juve nu merg grozav în propriile campionate, doar o minune i-ar putea readuce pe cei doi uriași campioni, Messi și Ronaldo, în cursa pentru viitorul „Balon de Aur”. Se anunță o luptă pe cinste pentru trofeu în 2021!
O luptă dură, dar frumoasă, îi așteaptă și pe jucătorii Naționalei U21, care vor bifa al doilea European consecutiv (într-o grupă tare, cu Germania, Țările de Jos și Ungaria, țară gazdă), după o nouă calificare meritorie, cu Adrian Mutu pe banca tehnică.
Dacă U21 continuă să ne alimenteze speranțele, Naționala mare continuă să treacă printr-o pasă critică, după eșecul calificării la Euro și după meciurile șterse de pe finalul campaniei. Contrastul cu meciurile pe care le vedeam la televizor în timpul izolării din primăvară este pur și simplu siderant.
*
În fine, pe lângă toate neajunsurile, 2020 a însemnat și despărțirea de doi dintre marii idoli al Mondialelor din anii ’80, Diego Maradona, campionul din ’86, și Paolo Rossi, marea vedetă a Mondialului din ’82. Un nou prilej să ne întoarcem spre noi și spre amintirile noastre, cum a fost, de fapt, întreg anul 2020.
