Ce ne spune Kloppmania despre Premier League sau cum ajung antrenorii, în locul jucătorilor, marile vedete ale clubului lor

Danny Coposescu 8 decembrie 2015

Înaintea ultimelor două jocuri ale lui Liverpool, primul câștigat spectaculos (6-1) miercuri seară, în deplasarea de la Southampton pentru un loc semi-finalele Cupei Ligii, al doilea pierdut duminică (0-2), pe terenul lui Newcastle, mi-am dat seama că aştept cu nerăbdare nu neapărat jocurile, ci interviul de după meci al lui Jürgen Klopp.

Asta în condiţiile în care aproape niciodată nu urmăresc schimburile pe care jucătorii şi antrenorii le au cu presa, atât de des nişte ocazii presărate cu clişee şi expresii standard învăţate pe de rost.

Dar cu Klopp este altfel, şi aşteptarea a meritat. Replica „Cu toţii iubim acest club, pentru că n-ai cum să fii în Liverpool pentru vremea de aici” e doar un exemplu al felului cum germanul sparge tiparul de interviu. Mai toate dialogurile pe care le poartă sunt atât de pline de umor încât Klopp ar putea să se gândească serios la o carieră în stand-up comedy după ce termină cu fotbalul. Nu e de mirare, deci, că lumea vorbeşte de Kloppmania în Anglia.

Însă nu putem vorbi despre Kloppmanie înainte să discutăm, măcar la periferie, despre ceea ce-am să numesc (neinspirat) Antrenormanie.

În prima pagină a Lead sunt, chiar zilele acestea, mai multe articole al căror personaj central e antrenorul. Ryde, selecționerul naționalei de handbal a României, Hagi, Mourinho, Reghecampf  – revenit la Steaua – și André Schubert, singurul om care l-a învins pe Guardiola în actuala ediție de Bundesliga.

Și pentru că am în pregătire, de mai multă vreme, un material despre interesul pe care Jurgen Klopp l-a adus în Premier League, odată cu sosirea lui pe banca tehnică a lui Liverpool, îmi dau seama că peste tot în lume, și în tot mai multe sporturi, antrenorii ajung să fie chiar ei personajele centrale ale echipelor lor. Ei, înaintea sportivilor și, de multe ori, chiar înaintea cluburilor lor.

Altfel spus, Kloppmania ne spune multe despre faţada de show-business pe care Premier League a adoptat-o în ultimii ani – din rațiuni financiare –, dar ne spune la fel de multe despre instituția antrenorului și noile roluri intrate – și din rațiuni financiare – în atribuțiile acestei profesii.

Și dacă tot l-am menționat pe Guardiola, el este probabil cel mai bun exemplu pentru această mantie nouă a antrenorului. Probabil că Bayern nu l-a curtat atât de insistent numai din rațiuni fotbalistice; nu l-a curtat doar pentru că Guardiola știe mult fotbal și avea – de la Barcelona – un CV impresionant.

Bayern, cu Guardiola pe bancă, este un club mult mai popular. Și e valabil și pentru Bundesliga, unde marca lui Guardiola a contribuit la brandul campionatului german. La fel cum Mourinho a acaparat atenția în Premier League mai mult decât orice alt antrenor înaintea lui încă de la prima sa conferință de presă, când și-a asumat eterna poreclă „The Special One”.

Senzația e că zilele astea, niciun campionat care se vrea luat în serios nu își mai permite să nu aibă un antrenor de marcă, un superstar pe bancă. Iar dacă Guardiola chiar se îndreaptă (și el) spre Premier League, e interesant de văzut cine poate să preia microfonul pentru Bundesliga. Poate chiar André Schubert.

Dar înapoi la Klopp. Trebuie spus că exteriorizările lui sunt aşteptate cu aproape la fel de multă nerăbdare ca succesul echipei pe teren – motiv pentru care mai multe camere de luat vederi sunt pe el din primul până în ultimul moment al oricărui meci. Pentru media britanică, el e ceva mai mult decât personajul secundar (în definitiv asta știam, până acum câțiva ani, despre rolul oricărui antrenor). Klopp preia, cu sau fără voia lui, rolul principal, iar jucătorii devin câteodată (aproape) un simplu vehicul pentru naraţiunea fiecărei victorii obţinute de carismaticul antrenor german.

Şi cum în ultimele săptămâni, până la înfrângerea de duminică, victoriile se ţinuseră lanţ, statuia acestui om a crescut imens. Până la Newcastle, Klopp și Liverpool reușiseră cinci  victorii consecutive, inclusiv 3-1 şi 4-1 la Man City și Chelsea Londra (un alt club a cărei popularitate e concurată serios de personalitatea antrenorului).

Atât de mare e entuziasmul din jurul lui Klopp, încât acesta s-a văzut nevoit de mai multe ori să tempereze discuţii despre Liverpool câştigând Premier League. „Eşti nebun?!“ a fost răspunsul lui către un reporter la întrebarea dacă echipa sa poate să reuşească asta.

E uşor de văzut de ce Premier League a dat de o mină de aur în Klopp: e un entertainer de prim rang pentru un campionat de fotbal conceput ca o formă de divertisment extrem de profitabilă. Cu o carismă abundentă şi capacitatea de a găsi mereu cuvintele potrivite, chiar şi într-o limbă străină pentru el, aproape că le face singur treaba celor din departamentul de marketing al ligii. O mică digresiune aici: dacă e să dăm crezare zvonurilor insistente din ultima vreme, oare un campionat în care sunt prezenți Mourinho, Klopp, cât şi Guardiola ar mai avea nevoie de un departament de marketing?

O parte din atenţia pe care a primit-o Klopp a atins cote obsesive care l-au deranjat chiar şi pe german, hăituit de fotografi din primul moment al aterizării sale la Liverpool. Klopp este apreciat atât de mult nu doar pentru succesul pe care l-a avut la Borussia Dortmund, ci şi (sau poate mai ales) pentru relaţia deosebită pe care a reuşit să o lege cu fanii de acolo şi de la Mainz, primul club unde a antrenat. Vacarmul pozitiv creat în jurul lui spune multe despre cât de mult fotbalul englez îşi doreşte din nou un caracter puternic de care să se lege şi care să le ofere atenţia meritată.

La Liverpool, această nevoie este poate mai stringentă decât la alte cluburi din Premier League. Acolo, fanii tânjesc încă după vremurile de glorie care nu au constat doar în reuşitele de pe teren şi trofeele căştigate. Arhitecţii succeselor, Bill Shankly, Bob Paisley, Joe Fagan şi mai apoi Kenny Dalglish şi-au câştigat locul în legenda clubului şi prin pasiunea pe care au arătat-o faţă de principiile sociale pe care Liverepool ţine să le reprezinte şi faţă de comunitatea care a susţinut mereu echipa.

Deşi Klopp nu vine din faimoasa Boot Room, încăperea mică din vestiarul stadionului Anfield unde cei patru şi-au primit educaţia fotbalistică şi şi-au dezvoltat ideologiile de joc, suporterii lui Liverpool văd în el acele trăsături de caracter care ar putea să-i aducă din nou mai aproape de echipă, într-o eră a decăderii şi dezamăgirii.

Premier League, ca o corporaţie, se va folosi de imaginea lui Klopp. O va monetiza, la fel cum departamentul de marketing de la Liverpool a făcut-o deja: printre alte idei, îndemnul adresat de către german suporterilor echipei de a deveni „believers“ a fost rapid transformat într-un motto aplicat pe tricouri şi puse la vânzare.

Dar excentricitatea lui Klopp nu a părut niciodată simulată, un simplu rol asumat şi jucat cu pricepere sau rezultatul unui „branding‟. Simplu spus, lui chiar îi pasă. În ciuda compatibilităţii aparente între business-ul Premier League şi ceea ce oferă Jürgen Klopp, multe dintre caracteristicile sale aduc aminte de vremurile în care fotbalul şi relaţiile din el arătau altfel. Și e fascinant cum Klopp a reuşit deja să atragă atenţia şi asupra felului în care s-a schimbat cultura suporterilor odată cu faţa fotbalului. În prima lui înfrângere, 1-2 cu Crystal Palace, a observat cum fanii au început să părăsească stadionul cu minute bune înainte să se termine meciul. „M-am simţit destul singur“, a spus el în conferinţa de presă de după joc. Pentru Klopp, obiceiul destul de răspândit în Premier League de a pleca înainte de ultimul fluier, oricare ar fi scorul, a fost o mare surpriză.

Nu cred că vreun jucător sau antrenor actual a făcut explicit obsevaţia asta până acum, deşi tendinţa e evidentă de mai mulţi ani. Comentariul lui Klopp a fost simultan un şoc şi o gură de aer proaspăt pentru cei care discută fotbalul în Anglia, după cum s-a văzut în atenţia mare pe care a primit-o declaraţia. Probabil le-a dat destul de multe de gândit şi suporterilor lui Liverpool.

Asta ne arată că efectele Kloppmaniei nu sunt numai de a satisface nevoile Premier League, pe de o parte, şi a fanilor, pe de altă parte. Klopp e suficient de perspicace încât să observe inconsistenţele care există în prezent în fotbalul englez şi suficient de direct încât să le spună pe nume. Pe scurt, Jürgen Klopp e bun pentru fotbalul englez în momentul ăsta.

Iar Klopp și alții ca el – unii în România, alții de aiurea, câțiva în tenis, handbal și alte sporturi de echipă, dar cei mulți în fotbal -, au schimbat și continuă să schimbe rolul antrenorilor în sport. Unii ar spune că pentru binele sportului.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.