Cea mai semnificativă victorie a lui Federer? Roger găsește răspunsul triumfător la poate ultima întrebare grea a carierei. „Trofeul acesta e incomparabil!”

Adrian Țoca 30 ianuarie 2017

Finală cu Rafa, revenire de la 1-3 în decisiv, un tenis pe alocuri senzațional, vindecarea unor răni, arătarea vârstei, apoi depășirea ei, și contextul special în care s-au petrecut toate astea? S-ar putea să fi văzut meciul lui Roger Federer cu poate cea mai mare însemnătate.

Ce diferență face un an! În 2016 pe vremea asta, Roger Federer pleca în tăcere de la Melbourne după eliminarea suferită în fața unui Novak Djokovic incredibil de bun; Roger intuia deja ceea ce lumea tenisului avea să afle abia câteva zile mai târziu: Federer avea nevoie de operație la genunchi, după o accidentare banală suferită în casă, nici măcar pe teren.

Fast-forward un an mai târziu, iar Federer, proaspăt întors în circuit după o pauză de șase luni dedicată odihnirii aceluiași genunchi care l-a limitat la cel mai scurt sezon al carierei, obține mult căutatul Slam 18 și devine primul jucător din istorie care câștigă de câte cinci ori trei turnee de Grand Slam diferite. Aceasta este o statistică puternică, Federer-2007-gen, iar dacă vi se pare că a trecut cam mult timp de când ați mai citit despre un record al elvețianului de o asemenea magnitudine, este pentru că a trecut, într-adevăr, foarte mult timp.

Federer aleargă de cinci ani după un Slam despre care s-a spus, în atâtea ocazii, că este tot mai puțin probabil spre deloc. Înfrângerile lui din finalele de la Wimbledon (2014 și 2015) sau US Open (2015), laolaltă cu alte șanse mari ratate (US Open 2014, de exemplu), au întărit credința că poarta spre Slamuri a lui Federer s-a închis. Fie dominația lui Djokovic, fie durul matchup cu Nadal, fie înfrângeri surprinzătoare contra unor adversari mai slab clasați – mereu era ceva care să-l oprească înainte de trofeu.

Dar o altă interpretare ar fi fost că în acele dezamăgiri era chiar dovada că obiectivul unui “One More Slam” era, de fapt, o posibilitate validă. Dincolo de absența recentă de pe teren, când a intrat într-un Slam, Federer a ajuns constant departe: în ultimele cinci Slamur jucate, Federer are, pe lângă acest titlu, două semifinale și două finale.

Nu-s dubii la mijloc: e un Slam care înseamnă imens pentru cariera lui Federer, pentru moștenirea lui, pentru acești ultimi șapte ani. Nu-i doar un Slam, e un Slam câștigat într-un scenariu cu totul improbabil, o înșiruire de evenimente demnă de acele basme pe care și le doresc unii fani înainte de retragerea favoriților: patru victorii vs Top 10, trei victorii în cinci seturi, revenire în finală de la break în decisiv, și, peste toate, exorcizarea unor demoni cu marele său rival, Rafael Nadal. Atâta doar că Federer nu are gând de retragere “on a high note”, a la Sampras, cel care n-a mai jucat niciun alt meci după ce a câștigat ultimul său Slam, tot în calitate de cap de serie 17.

“Încă nu am realizat, probabil când voi ajunge în Elveția voi înțelege mai bine. Wow. Magnitudinea acestui meci o să se simtă diferit. Nu pot compara acest titlu cu niciunul din celelalte, exceptând, poate, French Open în 2009. Am așteptat mult pentru el, am încercat, am luptat, am încercat din nou și l-am ratat. Într-un final, am reușit. Acesta de acum se simte similar”, a spus Federer, la conferință.

Vorbind de așteptare, amintisem mai devreme de acești ultimi șapte ani. E un segment esențial al carierei lui Federer și important pentru cum va fi privit el în urmă, când toate se vor fi terminat de mult. În 2010, Federer câștiga la Australian Open, parte a unui segment care, cu puțină atenție, i-ar fi putut aduce un Roger-Slam. Acel French Open menționat de el a deschis seria în 2009; i-a urmat recuperarea tronului la Wimbledon într-o finală teribilă cu Andy Roddick (16-14 în decisiv), după care a venit finala de la US Open, pierdută cu Del Potro de la 2-1 la seturi. Eram în plină reinstalare a dominației lui Federer, pe cale să revenim la realitatea din 2004-2007, asta după ce Nadal întrerupsese, în sfârșit, acea superioritate incredibilă. Titlul de la Australian Open 2010 s-a simțit natural, iar alte titluri de Slam erau așteptate să vină. Doar că n-au mai venit. Brusc, la granița celor 30 de ani, Federer a încetat să mai câștige Slamuri. L-a reușit pe cel din 2012, dar în rest au fost o sumedenie de ani cu înfrângeri dureroase, precum cele din 2011 (ce an teribil, cu finala RG pierdută cu Nadal, când poate Roger a fost cel mai aproape să-și bată rivalul la Paris, cu înfrângerea cu Tsonga la Wimbledon, de la 2-0 la seturi, sau cea cu Djokovic de la US Open, după două mingi de meci).

Articolul continuă pe Treizecizero

Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.