În cinstea celor mici: Huddersfield, Newcastle și Brighton sunt exemple de urmat în Premier League. Și nu numai

Danny Coposescu 11 mai 2018

Povestea asta a început cu Christopher Schindler. Acum un an, fundașul neamț se pregătetea să-şi scrie contribuţia într-o epopee începută pe Wembley și continuată pe Stamford Bridge. În faţa lui era portarul Ali Al-Habsi, în spatele porții, mii de suporteri – toți în aceleaşi dungi alb-albastre cu care neamţul a fost obişnuit timp de 17 ani la TSV 1860 München – îşi rodeau unghiile până la os, se rugau sau îşi acopereau ochii, incapabili să reziste tensiunii. În gheata lui Schindler stătea viitorul unui club cu un trecut pe cât de mândru, pe atât de îndepărtat. Şutul său valora milioane de lire sterline şi, poate mai important, putea reaprinde spiritul sportiv al unei regiuni decimate mai mult ca oricare alta de declinul industrial.

Christopher Schindler e german. Așa că penaltiul lui s-a dus (cum altfel?) direct în colţ, dincolo de degetele extinse până la ultima articulație ale lui Al-Habsi. La 12 luni după acea finală de play-off, fanii lui Huddersfield Town au trăit aceleași emoții extreme, aceeași tensiune aproape insuportabilă și, într-un final, același extaz copleșitor. Schindler, alături de colegii din apărare, au smuls un egal cu Chelsea care le garantează acum cel puțin încă un sezon de aventuri la cel mai înalt nivel.

Și n-ar fi o exagerare să spui că nimeni – în afară de David Wagner și ai săi – n-a crezut în șansele lui Huddersfield de a se salva. Nu neapărat pentru că i-ar fi subestimat cineva, ci mai ales din cauza unui program atât de infernal, încât ai fi zis că algoritmul Premier League vrea neapărat să scape de ei. Man City și Chelsea în deplasare, Arsenal acasă – așa arătau ultimele trei etape pentru echipa din Yorkshire. Dar uite că după isprăvile din ultimele patru zile, antrenorul neamț își permite să aibă cu totul alte preocupări pentru ultima confruntare: „Putem juca meciul cu libertate totală, să-i dăm lui Arsène Wenger toată atenția pe care o merită după 22 de ani.‟

Asta pentru că Huddersfield și-a terminat treaba din timp. După un egal eroic pe Etihad, în fața mașinăriei lui Guardiola (care tocmai a spart recordul de goluri și puncte în Anglia), a venit un efort parcă mai impresionant cu Chelsea, de vreme ce Londonezii și-au jucat miercuri ultima șansă serioasă de prinde un loc în primele patru. După ce Depoitre a deschis scorul pentru oaspeți, Schindler și portarul Lössl, în particular, au ridicat baricadele în fața unui asediu neîntrerupt. Că „Terierii‟ au mai rezistat o jumătate de oră după egalarea lui Marcos Alonso e cu adevărat remarcabil.

Așa se face că, pentru a doua oară într-un an, David Wagner a fost purtat pe brațele unui lot care a ajuns o familie extinsă pentru el: „E o performanță dincolo de toate așteptările, mai ceva ca promovarea. Anul trecut, eram dați retrogradați din Championship și am promovat. Anul ăsta, eram dați retrogradați la mare distanță și înțeleg de ce. Lucrăm în niște circumstanțe care nu-s nici de Championship. Dar parte din ADN-ul nostru e să încercăm. Cu pasiune, dorință, suflet… Cât de mare ești nu e totdeauna cel mai important lucru. Am reușit-o singuri, fără să ne bazăm pe alte rezultate. Astăzi a fost un punct furat, dar nu-mi pasă. Se simte ca un trofeu.‟

Înainte să pornească o petrecere pe patru roți, după ce jucătorii i-au cerut să anuleze zborul și să se întoarcă la Huddersfield cu autocarul, Wagner a mai spus ceva interesant: „N-am fost aproape deloc aproape de fundul clasamentului.‟

Același lucru e valabil și pentru celelalte două nou-venite, Newcastle și Brighton, care și-au asigurat de ceva vreme viitorul în prima ligă. Merită amintit faptul că succesul celor trei cluburi e o raritate în Premier League. Doar de două ori s-a mai întâmplat ca toate echipele promovate să zăbovească împreună cel puțin încă un sezon pe scena asta. 

Antrenori ca Wagner, Chris Hughton și Rafa Benitez au predat în perioada asta o lecție despre stabilitate, încredere reciprocă și cum să scoți tot ce-i mai bun din resurse limitate. Rezultatele se văd în confortul relativ cu care au navigat pe apele adesea furtunoase din Premier League. Lecția lor n-a fost învățată în locuri precum Swansea sau West Brom. Cea din urmă se poate consola măcar cu un antrenor tânăr și promițător, descoperit aproape din greșeală: Darren Moore.

Liam Rosenior, jucătorul lui Brighton care contribuie regulat în The Guardian, îl compară cu Julian Nagelsmann și pune totodată degetul pe una din cauzele care duc la retrogradare: „Am mai spus în trecut că, dacă vrem ca sportul nostru național să se îmbunătățească și să rămână în frunte, trebuie să dăm șanse următoarei generații de antrenori, celor care arată că pot face treabă. Moore a demonstrat asta cu siguranță – într-o perioadă de timp foarte scurtă.‟

Singurul motiv pentru care West Brom a căzut de abia acum, și nu în urmă cu trei sau patru etape, e că un membru al generației noi a primit o șansă nesperată. Dar stricăciunile fuseseră deja făcute, cu alegeri neinspirate, ca Tony Pulis și Alan Pardew, din partea unei conduceri care n-a înțeles că era nevoie de prospețime și inovație, nu de același aer stătut.

De cealaltă parte, Swansea a dat dovadă de aceeași gândire limitată, pe termen scurt. Carlos Carvalhal e al patrulea manager în ultimii doi ani, deci întoarcerea în Championship nu-i poate fi pusă în cârcă. Trustul suporterilor, care deține 20% din acțiuni, vede vina în biroul președintelui Huw Jenkins: „Clubul și-a pierdut direcția și identitatea, luând decizii proaste din nou și din nou.‟

Același lucru s-ar putea spune și despre Southampton, care va scăpa aproape sigur ca prin urechile acului. Doar o bătaie zdravănă contra lui Man City, combinată cu un scor implauzibil pe Liberty Stadium, ar produce rocada între echipa lui Mark Hughes și galezi. Asta nu înseamnă că pot răsufla ușurați. Dimpotrivă, flirtul ăsta periculos cu retrogradarea e exclusiv responsabilitatea unei conduceri care a căutat necazul cu lumânarea. Anul trecut, Southampton se lupta pentru un loc în Europa și disputa finale de cupă. O demitere inexplicabilă a lui Claude Puel mai târziu, „Sfinții‟ tremură pentru supraviețuire până în ultima secundă.

Între timp, același Puel e pus iarăși sub presiune, deși Leicester City șade frumos pe locul 9 și tocmai a învins-o pe Arsenal. Ceea ce sugerează două posibilități: ori francezul are un „je ne sais quoi‟ care-l face atât de concediabil, ori cultura disfuncțională de care vorbește (și) Rosenior e cronică în campionatul ăsta.

Managementul prost care le-a trimis pe Stoke, West Brom și Swansea în criză, care a pus-o pe Southampton în pericol și a transformat-o pe Sunderland într-o adevărată epavă, e cu atât mai bulversant când ai exemple pozitive după colț. Alături de excelența lui Man City, marșul mândru al nou-promovatelor e una dintre poveștile principale ale sezonului în Premier League.

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.