Concluzii după Campionatele Europene de Gimnastică feminină de la Glasgow

Andreea Giuclea 6 august 2018

Duminică s-a încheiat concursul feminin de gimnastică din cadrul Campionatelor Europene de la Glasgow, un concurs care, la fel ca în ultimii ani, i-a supus pe fanii acestui sport unui rollercoaster de emoții: de la dezamăgirea de după concursul pe echipe, care le-a amintit că nimeni n-a găsit peste noapte vreo soluție salvatoare, la bucuria și speranța de după medaliile individuale câștigate de Denisa Golgotă la senioare și de Ioana Stănciulescu la junioare.

Privind în urmă la weekendul recent încheiat, am căutat câteva concluzii:

1. Accidentările continuă. Și continuă să destabilizeze echipa 

Încă dinaintea debutului oficial al acestei ediții a Campionatelor Europene, încă dinaintea calificărilor, lumea gimnasticii și-a amintit brusc și cu teamă de acea zi din octombrie 2015 când, la Campionatele Mondiale care au avut loc în aceeași Hydro Arena din Glasgow, România a ratat prezența în finala pe echipe și, consecință, nu s-a calificat pentru Jocurile Olimpice de la Rio.

Acum, la fel ca atunci, aceeași gimnastă – Anamaria Ocolișan – s-a accidentat la antrenamentul pe podium. De data asta, i-a cedat glezna, în timpul unei repetiții la sol. Acum, la fel ca atunci, a urmat o zi a calificărilor în care gimnastele românce nu s-au regăsit. Denisa Golgotă, Laura Iacob, Nica Ivănuș și Carmen Ghiciuc, debutante la o competiție europeană de senioare, au căzut de pe bârnă și de la paralele și au terminat concursul de calificări pe echipe pe locul 12 (cu un total de 147,663). Adică în afara unei finale pe care România n-a ratat-o în nicio ediție la care a fost prezentă. Doar Denisa Golgotă s-a calificat în finalele pe aparate, la sol și sărituri.

E un ghinion al accidentărilor care a tot lovit echipa României în ultimii ani; cel mai recent, la Mondialele din toamna trecută de la Montreal, când Larisei Iordache i-a cedat tendonul la încălzire, așezând sub semnul întrebării atât viitorul ei (nu știe încă când și dacă va reveni), cât și al echipei al cărei element central era.

E adevărat că accentul tot mai mare pus pe acrobatică și pe elemente cât mai dificile le forțează pe sportive să-și împingă limitele până când corpul lor cedează. E adevărat că și alte gimnaste, din alte țări, se accidentează. Dar pentru o echipă atât de încercată – și lipsită de soluții – cum e a României în ultimii ani, pare că accidentările cântăresc mai mult. În plus, dincolo de presiunea imediată de a te descurca la un concurs sau altul, accidentările dese ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru echipa medicală, pentru antrenori, pentru Federație.

2. Denisa Golgotă confirmă, presiunea de pe umerii ei va crește

Campioană europeană la junioare în 2016, Denisa Golgotă s-a anunțat ca o gimnastă importantă pentru viitorul României încă de atunci, iar trecerea ei la senioare a fost așteptată ca o salvare. În finalele de duminică, primele ei finale într-un concurs de senioare, a confirmat aceste așteptări. A urcat de două ori pe podium, cu bronz la sărituri și argint la sol, unde a fost foarte aproape de aur.

E un semn bun și un motiv de optimism că un nume nou aduce medalii gimnasticii feminine, după atâția ani în care Larisa Iordache și Cătălina Ponor (la fel ca Marian Drăgulescu, la băieți) au dus greul. E însă și o presiune și o responsabilitate mare pentru o tânără de 16 ani, și responsabilitatea de a gestiona acest moment nu e doar la ea, deși pare să se descurce bine; e și la fanii care o vor încărca de acum cu așteptări – la fel cum aveau de la Larisa Iordache sau de la Cătălina Ponor–, și la jurnaliștii care o vor copleși cu atenție, și la antrenorii care poate se vor baza pe ea; la toți cei care ar trebui s-o protejeze. E un semnal de alarmă tras imediat pe Twitter de iubitorii gimnasticii, români sau străini, toți bucuroși – și dornici – să vadă din nou gimnaste din România pe podium. „E eroina echipei României”, „s-o clonăm”, „trebuie protejată cu orice preț”, au spus aceștia.

3. Speranțe de la junioare

Junioarele au mai șters din gustul amar al ratării colegelor lor mai mari, calificându-se în finala pe echipe, dar și în finale individuale (Ioana Stănciulescu și Antonia Duță la sol, Silviana Sfiringu la bârnă și sărituri). Mai mult, au părut mai încrezătoare, mai unite și nu s-au lăsat descurajate de ezitările senioarelor, ba chiar au simțit o motivație în plus să arate că „gimnastica din România are viitor”, cum au fost întrebate de Alina Alexoi la interviul TVR de după concurs. În finala de sâmbătă, s-au clasat pe patru, dar mai importantă decât clasarea e încrederea cu care pleacă de la Glasgow, încredere pe care fetele mari par să n-o mai regăsească.

„A fost puțin mai greu, pentru că a fost primul European, și a fost și într-o sală mare, dar am fost unite și ne-a fost mai ușor să trecem peste greul ăsta”, au spus la TVR după concurs.

Mai mult, duminică, în finalele pe aparate, Ioana Stănciulescu a luat aurul la sol, călcându-i pe urme Denisei Golgotă, campioana europeană de acum doi ani.

Trebuie să o spun. Sunt impresionat de junioarele noastre. Și nu este vorba de dificultate, execuție, elemente, note sau…

Gepostet von Fangymnastics am Freitag, 3. August 2018

 

E important însă cum vor crește de aici încolo. Cum își vor păstra încrederea și, mai ales, sănătatea. „Nu avem gimnaste pe care să le putem pierde”, spunea Nicolae Forminte anul trecut, la Europenele de la Cluj, iar de atunci, a pierdut-o pe Olivia Cîmpian, care a ales anul trecut să concureze pentru Ungaria.

4. Nu mai sunt echipe mari și echipe mici, echipe cu tradiție și outsideri

E o lecție pe care România o tot învață de câțiva ani din participările la competițiile internaționale, dar pe care nu pare s-o internalizeze. Când se prezintă la un concurs, nu mai pornește cu un avans față de celelalte țări. Tradiția și istoria, oricât de bogate și de măgulitoare ar fi, nu oferă azi nicio garanție și nicio promisiune. Nu suntem îndreptățiți să câștigăm în lupta cu echipele care altă dată poate nu spuneau multe în gimnastică. Dimpotrivă, din multe puncte de vedere, avem de recuperat decalaje tot mai mari – de investiții, pregătire, staff, infrastructură –, iar puținele medalii ar trebui privite, ca și în alte ramuri sportive, ca excepții. Nu ca ceva cuvenit.

Sigur că e dureros, când știi de unde vii. Dar e noua realitate și doar acceptând-o și privind spre viitor cu dorința de a găsi soluții, nu agățându-ne cu revoltă și melancolie de trecut, se pot face pași către recuperarea distanței. Altfel, ea se va mări, iar noi vom rămâne privind spre medaliile din trecut, în timp ce noile medalii vor fi câștigate de gimnaste din Franța, Olanda, Italia, Ungaria.

„Toată lumea așteaptă medalii de la gimnastică, puțini realizează cât de mult s-a schimbat gimnastica, câte țări au progresat în gimnastică și cât de mult se investește în această disciplină sportivă peste tot în lume”, spunea la TVR, înainte de plecarea la Glasgow, antrenorul lotului Nicolae Forminte, care ne avertiza de această situație și în urmă cu un an, înainte de Europenele găzduite de Cluj.

5. Primele reacții ale oficialilor

Gimnastica noastră, care are în spate o istorie bogată și e atât de iubită de români, are nevoie de lideri. Care nu vor putea schimba nimic peste noapte, nu vor rezolva probleme profunde de infrastructură, selecție, investiții. Dar care ar putea să comunice mai mult și mai deschis cu publicul, să explice mai des care sunt problemele cu care se confruntă și soluțiile pe care le caută. Care să ceară fanilor răbdare, dacă de asta e nevoie, sau sprijin, înțelegere. Și care să nu pună întreaga vină a eșecului pe umerii unor adolescente deja copleșite de miza și istoria pe care o duc în spate.

E foarte posibil ca o parte din vină să fie la ele; e posibil să nu fi muncit pe cât de mult ar fi trebuit pentru un sport așa dur, așa cum li se reproșează acum; asta doar ele și antrenorii pot ști cu adevărat. Dar poate nu astea ar trebui să fie primele reacții oficiale publice într-un astfel de moment:

„N-au nicio scuză, nici la cea mai proastă verificare la începutul perioadei de pregătire pentru aceste Europene nu au făcut un punctaj atât de mic, deci absolut nicio scuză. Eu personal nu le-am recunoscut. (…) Trebuie să înțelegem că această generație, cu excepția Denisei Golgotă, nu poate să aspire la medalii.” (Nicolae Forminte, la TVR)

„Cred că era obligatoriu ca în primele 8 echipe să fie și România. Senioarele noastre sunt suficient de mari încât să-și asume anumite lucruri și poate niște sacrificii, dacă își doresc în continuare să facă gimnastică de performanță. (…) Sper că înțeleg că toți cei care câștigă și care sunt pe podium sunt cei care muncesc foarte bine acasă.” (Andreea Răducan, la TVR)

Într-un articol publicat pe thecouchgymnast.com, Bea Gheorghișor extinde și ea acest subiect:

„Nu sunt gimnastele muncitoare? În profesionalismul gimnastelor se reflectă profesionalismul și dedicarea antrenorilor. Așa e în orice loc (de muncă, de performanță, de artă etc). Muncă, respect, strictețe. (…) Strictețe nu înseamnă să țipi, să arunci sau să lovești (gimnaste, bănci, telefoane). Când ai de-a face cu un adolescent nu trebuie să îți pierzi mințile dacă cineva dă ochii peste cap (dar poți să îi spui să nu își dea ochii peste cap, că se vede). Să fii strict cu cei pe care îi ghidezi înseamnă să fii strict în primul rând cu tine. (…) Să fii la curent cu ce se întâmplă în lume în domeniu. Să înveți constant. Să fii umil și nu plin de tine și să te crezi cel mai în măsură în legătură cu orice. (…) Să fii antrenabil.”

 

Foto: uegymnastics

Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.