Cristina Neagu face bilanțul după patru ani în Muntenegru: „Au fost cei mai buni ai carierei mele. Buducnost va fi mereu în inima mea”

„Au fost multe emoții azi pe teren, pentru că a fost ultima mea zi în acest tricou alb-albastru pe care l-am iubit în ultimii patru ani”, a spus Cristina Neagu la conferința de presă după finala mică, pierdută cu CSM București.

N-a fost finalul cu care căpitanul României spera să-și încheie anii petrecuți la echipa din Podgorica. Spera să-și ia la revedere câștigând un nou trofeu al Ligii, sau măcar luptând pentru el, în finala mare. „Am fost foarte tristă și dezamăgită că n-am putut ajunge în finală, să încheiem acest parcurs așa cum am sperat cu toții.”

Ar fi vrut măcar o victorie în finala mică, jucată chiar contra viitoarei sale echipe, CSM București, și a început bine meciul de duminică: trei goluri în primele minute, care au ținut-o pe Buducnost în meci.

Însă după primele 15 minute, când părea destul de clar că CSM-ul se va desprinde, antrenorul Dragan Adzic a făcut o mutare poate greu de înțeles pe moment, dar cu bătaie pe termen lung: le-a oprit pe bancă pe vedetele Cristina Neagu, Dragana Cvijic și Kinga Achruk, care duseseră greul de multe ori ori în ultimii ani, și le-a dat șansa jucătoarelor tinere să joace la un nivel înalt, să prindă încredere și experiență în astfel de momente de mare intensitate. Cu ele va merge mai departe, atât la Buducnost, cât și la naționala Muntenegrului, pe care tot el o pregătește pentru Olimpiada din 2020.

E filosofia echipei din Muntenegru, de a crește tinere jucătoare atât pentru club, cât și pentru națională. Asta și înseamnă Buducnost – Viitor –, iar tinerele handbaliste au apreciat experiența: „Cred că ne-am descurcat bine, am jucat împotriva unor jucătoare mai în vârstă și mult mai experimentate, cred că asta e partea bună a acestui weekend”, a spus Ema Ramusović (20 ani) pentru portalul handballplanet.com.

Chiar dacă, pe moment, decizia antrenorului a părut greu de acceptat pentru o jucătoare care întotdeauna își dorește să câștige -„Nu știu de ce am jucat atât de puțin azi, ca toate jucătoarele care vor pleca de la echipă, bănuiesc că antrenorul vrea să-și pregătească echipa pentru sezonul viitor. Îmi pare rău că la ultimul nostru meci am jucat puțin, am un sentiment pe care nu știu cum să-l descriu”, a spus interul stânga la DigiSport – privind în urmă, e ușor de văzut că această orientare către viitor a echipei din Muntenegru a ajutat-o și pe Cristina Neagu în momentele grele de după accidentare.

„Când a venit în Podgorica, Cristina nu într-o formă prea bună, nu era recuperată după toate accidentările. A fost un risc s-o aducem așa, dar principala noastră grijă a fost s-o ajutăm să-și revină, cel mai important pentru noi e să avem jucătoare sănătoase. Am așteptat destul de mult până a fost pregătită să joace la un nivel înalt”, ne spunea Dragan Adzic acum un an.

Iar Neagu își amintește mereu de cum a fost primită în Muntenegru, cât de respectată și de apreciată s-a simțit, ca om și ca handbalistă; își amintește și de momentele grele, și de cele frumoase, cum a fost câștigarea Ligii în 2015, la care visa de când s-a apucat de handbal. Deși a avut de-a lungul anilor oferte bune de la alte echipe, a ales să rămână, pentru a-și demonstra loialitatea. Iar momentul despărțirii a venit natural acum, când echipa o ia pe alt drum, al reconstrucției, iar Neagu se întoarce în țară, unde anticipa încă de anul trecut că va ajunge: „Viitorul e departe, eu vreau să iau lucrurile încet, an cu an. Cred că într-o zi o să mă întorc în țară și cred c-o să-mi închei cariera la o echipă din țară.”

Deși finalul a fost amar – finalul meciului a prins-o cu ochii în lacrimi în brațele deja fostelor colege –, a încercat să treacă de dezamăgirea momentului și să privească imaginea de ansamblu, într-un interviu acordat clubului: „Dacă privesc în urmă, acești patru ani la Buducnost au fost cei mai buni ai carierei mele. Vreau să mulțumesc clubului, antrenorilor, jucătoarelor, tuturor celor care m-au ajutat să revin pe teren după o perioadă foarte grea de accidentări, cea mai grea din cariera mea. Au avut multă răbdare cu mine și m-au ajutat să revin la cel mai înalt nivel. Împreună am câștigat Liga o dată, ne-am calificat de fiecare dată în FINAL4, patru ani la rând. Le doresc mult succes în viitor, așa cum și eu sunt nerăbdătoare și sper ca anul viitor să mă întorc din nou aici, la Budapesta, cu speranțe și șanse la titlu.”

„Mulțumesc Buducnost, mulțumesc tuturor fanilor care ne-au susținut tot acești ani, sper să susțină echipa în continuare, în viitor, pentru că aceste tinere jucătoare au nevoie de susținerea lor. Cred că le va fi greu să revină în FINAL 4 chiar de anul viitor, dar le doresc tot binele, Buducnost va fi mereu în inima mea.”