Cristina Neagu: „Mi-aș fi dorit ca ultimul meu meci la Campionatul European să fie o victorie. Mi-aș fi dorit să fie altfel. Dar am arătat că putem fi o echipă puternică”

Lead.ro 16 noiembrie 2022

La scurt timp după înfrângerea cu Germania, în ultimul meci al României la EURO 2022, Cristina Neagu și Florentin Pera au încercat să analizeze performanțele României la Campionatul European.

După două victorii și patru înfrângeri la turneul organizat de Slovenia, Muntenegru și Macedonia de Nord, echipa României a încheiat pe locul 12, se va întoarce la București cu emoții amestecate: pentru că jocul a fost mai bun decât rezultatele obținute aici. Asta e și frustrant, dar poate fi și încurajator.

„Mi-aș fi dorit ca ultimul meu meci la un Campionat European să fie o victorie. Mi-aș fi dorit să fie altfel”, a spus Cristina Neagu, citată de WeLoveSport. „Dar este clar că lucrurile care s-au întâmplat ieri au cântărit foarte mult, n-am putut să ne odihnim. Sigur că și Germania a jucat târziu și nu știu cât de mult au dormit și ele. Dar știu că noi am jucat cu aceleași jucătoare și s-a simțit azi. (…) Cred că nu am făcut un meci rău, dar nu am fost la nivelul nostru din păcate.”

Cristina a vorbit și despre recordul ei de 303 de goluri la turneele continentale: „Da, e ceva ce o să rămână acolo pentru totdeauna. Sunt mândră să fiu acolo alături de nume mari ale handbalului internațional. Cred că la vârsta mea, am făcut un turneu foarte bun și în continuare cred că jucătoarele cu mai mare experiență au ținut în viață echipa națională și la acest turneu; e vorba și de Crina, de Eliza, și portarii pe alocuri au făcut niște meciuri bune. Sigur, și celelalte fete. (….) Am arătat că putem fi o echipă puternică, că echipa are prezent, în primul rând. Așa că mergem mai departe și cu siguranță ne luptăm la Campionatul Mondial să ajungem la turneul preolimpic.”

Ca să prindă turneele preolimpice, România are nevoie să termine între primele opt locuri la Campionatul Mondial din 2023. Nu va fi simplu.

Despre performanța Cristinei Neagu a vorbit și Florentin Pera: „Cristina Neagu e o jucătoare foarte mare, e lidera acestei echipe. Sunt foarte mândru de cum a jucat aici, e o jucătoare foarte importantă pentru noi. Și din cauza numeroaselor absențe, n-a jucat doar pe postul de inter stânga, ci și de coordonatoare. A avut un nou rol, le-a ajutat pe jucătoarele tinere. Sper să continue să joace pentru noi, să ne conducă spre obiectivul nostru, Jocurile Olimpice”, a spus selecționerul României la conferința de presă de după meciul cu Germania.

„Germania a jucat bine azi, echipa mea nu a jucat la nivelul obișnuit”, a adăugat Pera. „A fost dificil după ce s-a întâmplat ieri cu Muntenegru, au fost afectate, multe jucătoare au fost foarte dezamăgite. La fel ca în meciul cu Olanda, am pierdut la un gol (cu Muntenegru). În general, sunt mulțumit de spiritul echipei noastre la acest turneu, cu cele cinci jucătoare tinere care au jucat bine. Azi nu am avut suficientă energie, și am avut puțin timp să ne recuperăm fizic, dar și mental. Ar fi trebuit să ne clasăm pe o poziție mai bună.”

Același lucru l-a întărit și portărița Diana Ciucă: „Nu cred că locul final e cel pe care-l merităm, dar azi am luptat din nou până la final.”


Pentru medaliile acestui European se vor bate Franța, Norvegia, Muntenegru și Danemarca. Danezele s-au calificat după ce Slovenia a pierdut surprinzător cu Ungaria; și au șansa să prindă chiar primul loc în Grupa I, dar pentru asta trebuie să câștige contra Norvegiei.

Articol în curs de actualizare

 

Foto: Anze Malovrh / kolektiff

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.