Cristina Neagu, înainte de EURO: „E important ca echipa să-și cunoască nivelul și șansele pentru turneul preolimpic”

În ziua în care Norvegia a anunțat că se retrage din organizarea Campionatului European de handbal feminin, astfel că România va reveni în Danemarca – unde a câștigat un bronz bondial, în 2015, și un bronz european, în 2010 -, EHF a publicat partea a doua a unui interviu cu Cristina Neagu, în care căpitanul României rememorează turneul final din 2015 și accidentarea din 2018, și vorbește despre așteptările dinaintea turneului care urmează să înceapă pe 3 decembrie.

Interviul e primul dintr-un podcast dedicat Campionatului European și „nu putea începe mai bine decât cu probabil cea mai cunoscută jucătoare de handbal a momentului”, cum a introdus-o Chris O’Reilly, pentru EHF.

Ce spune liderul României despre revenirea în Danemarca:

„Danemarca e unul din locurile în care îmi place cel mai mult să joc handbal. Medaliile pe care le-am câștigat sunt legate de Danemarca și acum urmează Campionatul European. Când mă gândesc la asta, îmi vine în minte: acum e momentul, ăsta e locul. Sigur că acum lucrurile sunt total diferite, e pandemie, nu știm ce reguli vor fi, nu știm ce se va întâmpla. Momentan pare că să te ferești de virus e mai important decât cum joci, pentru că toate ne temem să nu ne îmbolnăvim, pentru că nu am putea să jucăm și să ne antrenăm. Deci lucrurile s-au schimbat.”

Privind în urmă la Mondialul din 2015, căpitanul naționalei spune că a fost cel mai bun an din cariera ei, anul în care s-a bucurat cel mai mult de handbal și din care păstrează cele mai frumoase amintiri. Și-a amintit mai ales de discuția pe care a avut-o cu echipa înaintea meciului din optimi, cu Brazilia, moment despre care spune că a schimbat totul și i-a oferit o lecție importantă. „În prima săptămână n-am jucat bine și am simțit că nu e despre handbal, pentru că jucătoarele jucau bine la cluburi. (…) Am sunat-o pe Anja Andersen, fosta mea antrenoare, cea care mi-a spus mereu că sunt un lider. I-am spus că nu știu ce să fac, cum să ajut echipa. Mi-a spus: organizează o întâlnire cu colegele, spune-le ce simti, ce gândești, fiți sincere. Nu e niciodată ușor să te deschizi, dar am zis să încercăm, pentru că dacă pierdem cu Brazilia nu avem nicio șansă să jucăm calificări pentru Jocurile Olimpice, iar eu voiam atât de mult să merg la Jocurile Olimpice.”

La acea discuție, Neagu își amintește că s-a deschis cum n-o mai făcuse până atunci. „Le-am spus că și eu am nevoie de ele, așa cum ele au nevoie de mine, că deși par mereu serioasă, am multe emoții, dar le țin înăuntru. Am vrut să mă deschid și să le arăt cum sunt eu cu adevărat. Toate aveau lucruri de spus și a fost o întâlnire foarte emoționantă. Am plâns, am vorbit despre multe lucruri. La final, după trei ore, am hotărât să jucăm pentru noi, pentru familile noastre, pentru cei care ne susțin. A fost despre a găsi un scop mai mare decât o medalie, și l-am găsit.  A doua zi, cu Brazilia, cred că și dacă am fi jucat trei săptămâni, nu ne-ar fi învins niciodată. Atât de puternice mental și de unite eram. Și asta a schimbat totul.”

Nu medalia de bronz câștigată în finala mică contra Poloniei a cântărit cel mai mult, spune Neagu, și nici faptul că România a jucat apoi calificări la Jocurile Olimpice, ci acea discuție care i-a arătat că „oricât de bună ești ca jucătoare, sau oricâte jucătoare bune ai într-o echipă, dacă nu e o echipă unită, care să fie dispusă să dea totul una pentru cealaltă, nu vei câștiga niciodată. Pentru mine, a fost poate cea mai importantă lecție din întreaga mea carieră. Nu e vorba de scopul în sine, e despre călătoria pe care o ai acolo, împreună cu colegele de echipă, și despre cât de mult ești dispusă să dai pentru cealaltă, să te sacrifici pentru cealaltă, ca să reușiți ceva împreună.”

2018: „Ceva s-a rupt în echipă în momentul în care m-am accidentat”

Trei ani mai târziu, la Europeanul din 2018 din Franța, unde s-a și accidentat, Neagu spune că echipa s-a apropiat de unitatea din 2015. „Eram foarte apropiate, aveam un spirit foarte bun și încrederea că putem ajunge departe. Și dintr-o dată, când eu m-am accidentat, n-a fost doar despre mine. Toată echipa a simțit-o. Țin minte când am intrat în vestiar după acel meci, nimeni nu era la duș, toată lumea aștepta să vadă ce se întâmplă cu mine. Și când m-au văzut, au început să plângă, am început și eu să plâng, se simțea conexiunea pe care o aveam.”

„Ceva s-a rupt în echipă în momentul în care m-am accidentat. Nu era vorba doar despre mine, era despre noi, despre felul în care eram împreună, ca echipă. Știu că fetele au încercat din greu să joace bine în semifinală și pentru mne, pentru că știau cât de mult îmi doream să fi jucat în sala aceea, să avem șansa să luptăm pentru o medalie. Pentru mine, a fost tot ce-am avut nevoie: să le văd așa unite, jucând împreună și încercând să dea tot ce puteau.”

Handbalista a vorbit și de perioada dificilă de recuperare după operația de ligamente și despre cum privește spre turneul final care urmează să înceapă în două săptămâni: „E cel mai important turneu înainte de calificările pentru Jocurile Olimpice și cred că toate echipele, dacă vor avea jucătoarele sănătoase, vor veni cu cele mai bune echipe, ca să pregătească turneele preolimpice. Cât privește echipa noastră, am schimbat destul de multe jucătoare în ultimul timp, unele nu au multă experiență, nu știu unde este România înainte de acest turneu. Sigur că vom încerca să dăm tot ce putem, să ne calificăm în grupa principală și să vedem ce se întâmplă de acolo. Grupa noastră seamănă mult cu cea de acum doi ani, la fel și grupa principală. E un turneu important care ne va arăta nivelul înainte de calificările la Jocurile Olimpice și ce avem de îmbunătățit. Avem un antrenor nou, sigur că are propriile sale obiective. Obiectivul meu, după atâția ani la echipa națională, este legat de Jocurile Olimpice. Sigur că la fiecare turneu final vreau să fiu acolo, în primele locuri și să câștig medalii. Dar acum, cel mai mult îmi doresc să merg la Jocurile Olimpice, pentru că va fi, cred, ultima mea șansă.”

„Situația de acum e dificilă. Nu știm ce jucătoare vor merge, dacă vor fi sănătoase. Cred că e nevoie și de puțin noroc, să fim sănătoase și să vedem ce nivel putem atinge în timpul turneului și să mergem cât de departe putem. Niciodată nu mă gândesc să fim la mijlocul clasamentului sau la final, mereu îmi doresc să fim cât mai sus. Pentru mine locul 2 sau 3 sau 15 nu există. Vreau să fiu pe locul 1, dar sunt și realistă. Pentru că situația e cum e, am schimbat multe jucătoare, dar sper ca cele care vin să înțeleagă cât de importantă e echipa națională, că trebuie să dai poate 200% pentru a fi bun pentru echipa națională, față de ce dai la club. Sper să avem un turneu bun, e important ca echipa să-și cunoască nivelul și șansele pe care le avem pentru turneul preolimpic din martie.”

Ascultă și prima parte a interviului, în care Cristina Neagu vorbește de debutul ei la echipa națională, accidentările din tinerețe și cum s-a schimbat rolul ei în echipa României de-a lungul timpului.

Citește și interviul recent cu Cristina Neagu din seria Neînvinșii despre perioada dificilă de recuperare de anul trecut, revenirea pe teren și lecțiile învățate pe parcurs.

FOTO: Mircea Rosca / www.ActionFoto.ro