CSM București câștigă la Ljubljana, adună două puncte prețioase pentru calificarea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor

Lead.ro 4 februarie 2017

După egalul timid de săptămâna trecută, când CSM București a salvat chiar pe final meciul cu Larvik, echipa lui Aurelian Roșca și-a rezolvat (măcar într-o măsură) problemele din apărarea centrală și nu a oferit mari speranțe lui Krim, la Ljubliana.

La capătul unui joc condus de la prima și până la ultima aruncare, campioanele României au făcut exact ce aștepta toată lumea de la ele: s-au impus destul de calr, 24-21, și au adunat două puncte importante pentru clasamentul grupei principale.

*

Parcă pusă în gardă de jocul indecis cu Larvik, echipa lui Roșca a început meciul de la Ljubliana într-o cu totul altă viteză și, după aproape zece minute, CSM conducea deja cu 5-0. A fost o porțiune de handbal curat, fără ezitare, care s-a prelungit și în următoarele minute, când câteva goluri simple, pe contră, au dus-o pe CSM la 9-3 și 11-4.

Și chiar dacă echipa din capitala Sloveniei și-a mai revenit din rătăcire (spre bucuria unor suporteri ușor descumpăniți), CSM a reușit să păstreze și distanța, dar și senzația că meciul nu poate curge în altă direcție.

Inspirată de bunul joc al lui Gullden (șase goluri la final), Manea (cinci goluri) și Mehmedovic (tot cinci), CSM a intrat la vestiare cu un avans solid, 14-9, și un lucru părea limpede: a doua repriză nu va oferi nici ea prea multe motive de îngrijorare.

Și până spre jumătatea reprizei secunde, când campioanele en-titre ale competiției au stat la cinci-șase goluri înainte, meciul a părut rezolvat.

Dar jocul de handbal e o afacere alunecoasă; îți poate scăpa printre degete la orice neatenție. Iar CSM are în acest sezon câteva fluctuații curioase, momente de dispariție de care a profitat și Krim, care și-a făcut cumva loc în meci.

Apărarea lui CSM n-a mai închis la fel de bine în zona centrală, golurile rapide de pe contră n-au mai venit nici ele, așa că adversarele au început să topească rapid diferența: de la 14-20 au venit la 19-20, și meciul simplu s-a transformat, fără niciun avertisment, într-unul complicat.

Numai că seria lui Krim a fost oprită de Oana Manea, reintrată în joc după o perioadă de odihnă de la mijlocul reprizei secunde, iar Grubisic, în poartă, a reușit câteva parade care-au tăiat cu totul proaspătul elan al slovenelor. Când CSM s-a distanțat din nou la trei goluri, prin reușita Iuliei Curea, entuziasmul din mica sală de la Ljubliana s-a transformat din nou în resemnare.

CSM a câștigat un meci pe care nu-și permitea să-l piardă, dar are încă multe lucruri de îmbunătățit. Din fericire, urmează un joc mai simplu și, până la deplasarea de pe terenul lui Larvik (25 februarie), echipa are timp să-și regăsească ideile și ritmul.

Ce urmează

Cu cinci puncte, CSM rămâne pe locul cinci în clasamentul Grupei 2, dar se apropie la doar o lungime în spatele lui Krim și Midtjylland (ambele cu șase puncte).

Tot sâmbătă seara, Midtjylland a pierdut pe terenul lui Larvik, care adună astfel șapte puncte. Înaintea meciului Esjberg – Gyor (duminică), grupa e condusă de Gyor, echipa selecționerului Ambros Martin, cu opt puncte. Pe ultima poziție stă Esjberg, cu două puncte.

Primele patru clasate vor ajunge în sferturile de finală, însă campioana României încearcă nu doar să se califice acolo, dar și să evite ciocnirea cu Vardar sau Buducnost, favoritele Grupei 1. Pentru asta, CSM trebuie să termine grupa ei pe locul doi.

Pe 12 februarie, CSM primește la București pe Esjberg.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.