Cu Mbappe și Di Maria de neoprit, PSG a trezit-o pe United dintr-un vis frumos. Abia acum urmează cel mai important examen al lui Solskjaer
Lead.ro 13 februarie 2019Trebuia să se întâmple și asta. După o frumoasă serie de 11 meciuri fără înfrângere (10 victorii și un egal cât o victorie), Man United și Ole-Gunnar Solskjaer au primit dușul rece: mai bună peste tot, și-n apărare, și la mijloc, dar mai ales în atac, PSG a cam încheiat socotelile acestei optimi de finală încă din meciul tur de la Manchester. Și nu pentru că acest 2-0 ar fi de neîntors la Paris; aici nu-i vorba de scor, nici de faptul că David de Gea și-a salvat echipa la alte câteva faze, nu-i vorba nici măcar de eliminarea târzie a lui Pogba. Însă diferența de valoare din acest prim meci a fost atât de mare, încât ar fi nevoie de o minune pentru ca United – chiar și cu miraculosul Solskjaer pe bancă – să mai obțină ceva din dubla asta.
Cu lucrul ăsta dat de-o parte, ne putem concentra pe două întrebări care merită dezbătute:
Joacă PSG mai bine fără Neymar și Cavani?
E întrebarea preferată a celor care nu-l îndrăgesc pe brazilian. Și bietul Cavani a fost trecut aici ca victimă colaterală. Pentru că întrebarea adevărată ar fi asta: joacă PSG mai repede fără Neymar? Răspunsul e limpede – da. Dar că acest joc mai rapid a funcționat atât de bine la Manchester nu spune toată povestea. Și orice antrenor, inclusiv Thomas Tuchel, care a țopăit pe margine ca un copil, o să-ți spună că preferă să-l aibă în echipă pe Neymar. Înainte de meci, Solskjaer spunea că fără Neymar și Cavani PSG este o adversară mai imprevizibilă. Probabil că este cea mai bună descriere: nu-i vorba de mai bine sau mai prost, ci de altfel.
Așa că dacă ne întrebi pe noi, întrebarea în sine – mai bine fără Neymar? – e subțire. Nimeni nu poate să știe cum ar fi arătat jocul ăsta cu Neymar (și Cavani) într-un atac în care Di Maria și Mbappe au făcut și singuri (sau ajutați de Draxler) tot ce-au vrut.
Ce va însemna înfrângerea asta pentru United și Ole-Gunnar?
După o serie desprinsă parcă dintr-un basm, această echipă a lui United tocmai a primit prima lovitură serioasă. Presa din Anglia a scris repede că-i vorba de o trezire la realitate; englezii presupun că realitatea nu corespunde celor 28 de goluri marcate și doar șapte primite în cele 11 meciuri pe care noul United le-a jucat, cu Solskjaer pe bancă, înainte de această înfrângere.
Și totuși.
Când s-a întors Solskjaer în oraș, la jumătatea lui decembrie, United tocmai pierduse – și asta cât se poate de clar – derbiul cu Liverpool. Puțini fani puteau spera atunci că echipa lor va fi azi pe locul patru, cu un punct peste Arsenal și Chelsea. Aceste opt victorii și-un egal din campionat nu pot trece acum, după înfrângerea cu PSG, în sertarul cu miracole. Man United pur și simplu a jucat un fotbal bun, și asta nu s-a mai întâmplat de ani buni.
Ce va aduce meciul ăsta cu PSG în vestiarul lui United? E o întrebare la care norvegianul Solskjaer trebuie să răspundă repede. Are șansa să o facă repede, pe 18 februarie, într-un meci de FA Cup cu Chelsea, la Londra. În faza precedentă, United a bătut, tot în deplasare, pe Arsenal, un 3-1 pe care mulți l-au comparat cu vremurile bune ale lui Sir Alex Ferguson.
Probabil că următoarele două-trei meciuri ne vor arăta dacă revoluția lui Ole-Gunnar e pe bune sau nu. A fost miracol – deci inexplicabil – până aici? United va încerca să demonstreze că singurul lucru inexplicabil a fost jocul ei cu PSG.
The size of the task facing Man Utd?
No team has ever lost at home by two or more goals in the first leg of a Champions League knockout tie and gone through.
Reaction: https://t.co/wz4YZ5HyHY #bbcfootball #UCL #MUNPSG pic.twitter.com/qy6zt2f0fS
— Match of the Day (@BBCMOTD) February 12, 2019
Ole Gunnar Solskjaer isn't giving up…#MUFC pic.twitter.com/aQq7gtII73
— Eurosport UK (@Eurosport_UK) February 12, 2019
Edwin van der Sar 🙌 Iker Casillas 🙌 Gianluigi Buffon 🆕 @gianluigibuffon becomes only the third goalkeeper to reach 50 clean sheets! 👏👏👏
*group stage to final only#UCL pic.twitter.com/rC4t2959AM
— UEFA Champions League (@ChampionsLeague) February 12, 2019
'He smokes, drinks and parties but Marco Verratti was just sensational' @LaurensJulien wonders what the Italian midfielder could achieve if he only had the work ethic of Cristiano Ronaldo
🔴💻 – Follow Final Score: https://t.co/JGGx2LJTlu #UCL pic.twitter.com/hZtlR5JSFB
— BBC 5 Live Sport (@5liveSport) February 12, 2019
În celălalt meci al serii, Roma a câștigat la limită (dar meritat) cu Porto, 2-1, și va duce acest minim avantaj în returul din Portugalia.
Până acolo, alte două meciuri urmează miercuri: Ajax o primește pe Real, pornită și ea într-o serie foarte bună, că doar se apropie fazele finale ale Champions League, iar Tottenham, lipsită în continuare de Kane și Alli, se măsoară cu Dortmund, care face vizita la Londra fără Reus, golgeterul și cel mai bun om al ei.
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni